Attila Hadnagy, directorul sportiv al celor de la Sepsi Sfăntu Gheorghe, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre accidentarea suferită de Cosmin Matei, în partida cu Steaua.
Joi, în cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Ligii 2, Sepsi a învins-o, în deplasare, pe Steaua, scor 2-0. Golurile partidei au fost semnate de Davordzie și Techereș.
La scorul de 2-0 pentru echipa oaspete, Cosmin Matei a primit o minge lungă și a sărit pentru a o relua cu capul. În același moment, Andras Huszti, fundașul Stelei, a intervenit, lovindu-l din săritură pe Matei în zona capului.
În urma ciocnirii, Cosmin Matei a rămas întins pe teren, iar colegii săi au intervenit rapid, poziționându-l pe o parte pentru a preveni eventuale complicații. După câteva momente, jucătorul a fost ridicat și i-au fost acordate îngrijiri medicale pe marginea terenului. Huszti a văzut cartonașul galben pentru faultul comis, iar Steaua a rămas în inferioritate numerică. Din cauza comoției suferite, Matei nu a mai putut continua meciul și a fost înlocuit cu Adnan Aganovic. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Attila Hadnagy a declarat că, cel mai probabil, Cosmin Matei a suferit o comoție, iar starea acestuia este una gravă. De asemenea, a precizat că jucătorul lui Sepsi a rămas la București după meci pentru a efectua mai multe investigații medicale.
„Cosmin Matei are comoție cel mai probabil! E grav. Nu știe ce se întâmplă cu el. Urmează să faca un CT în curând. Autocarul a plecat, a rămas delegatul echipei cu el!”, a spus Attila Hadnagy pentru ProSport.
După meci, Daniel Oprița, antrenorul Stelei, s-a arătat foarte afectat de înfrângerea suferită și de evoluția elevilor săi, mai cu seamă întrucât astăzi s-au împlinit 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua.
„Mi-aș fi dorit mai mult, nu știu dacă se putea mai mult. Până la urmă cred că echipa mai experimentată și mai valoroasă a câștigat, chiar dacă nu au avut multe ocazii, au reușit să le fructifice și să speculeze greșelile noastre.
Am încercat și în 10 oameni, n-am ce să le reproșez, au alergat, și-au dorit, atât au putut. Păcat că în această zi n-am reușit să îi facem fericiți pe suporterii care au venit în această zi mare, dar e seara eroilor de la Sevilla și trebuie să-i sărbătorim pe ei. Ne pare rău că n-am reușit să aducem un rezultat pozitiv”, a declarat Daniel Oprița, la finalul partidei cu Sepsi.