România a rămas fără nicio reprezentantă pe tabloul de simplu la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro.
Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au fost învinse, marți, în runda inaugurală, iar miercuri a fost eliminată în primul tur și ieșeanca Ilinca Amariei. Astfel, ediția a 5-a a turneului de la Iași înregistrează o premieră negativă pentru România, toate reprezentantele țării noastre prezente pe tabloul fiind eliminate în primul tur.
Întrerupt marți seară din cauza unei ploi torențiale ce s-a abătut din senin asupra bazei de la Ciric, meciul dintre Ilinca Amariei (23 de ani, locul 585 WTA), venită din calificări și Elsa Jacquemot, din Franța (23 de ani, numărul 107 mondial), favorită 8, s-a reluat miercuri la prânz de la minge de meci pentru sportiva din Franța, la scorul de 6-4, 6-6 (6-5).
Jacquemot a servit pentru meci și și-a făcut punctul după un schimb de aproape 30 de secunde, obținând calificarea în optimi.
De remarcat, însă, evoluția Ilincăi, care la prima participare pe tabloul principal al unui turneu WTA a jucat de la egal la egal cu o sportivă care în acest an a atins poziția 58 în ierarhia mondială. Ilinca a condus cu 4-2 în primul set, iar în actul secund a avut două șanse de a duce meciul în decisiv, servind la 5-4 și 6-5 pentru set.
Final de drum pentru Ilinca la UniCredit Iași Open, dar evoluțiile ei ne dau speranțe că la ediția de anul viitor sportiva ieșeană va ajunge chiar în fazele superioare.
Prima jucătoare calificată în sferturi la Iași este kazaha Yulia Putintseva (31 de ani, locul 82 WTA), aceasta învingând-o în optimi cu un dublu 6-3 pe Alina Charaeva, din Armenia, 24 de ani, numărul 118 mondial.
În sferturi, Putintseva va juca cu învingătoatrea dintre egipteanca Mayar Sherif și iberica Kaitlin Quevedo.
Tot miercuri, slovena Tamara Zidansek (28 de ani, locul 148 WTA), a produs surpriza și a eliminat-o pe favorita 7, Anna Bondar, din Ungaria (29 de ani, numărul 73 mondial), scor 7-6 (5), 6-7 (5), 7-5, după un meci maraton ce a durat 3 ore și 31 de minute, cel mai lung din turneu.
Câștigătoare în fața Ilincăi Amariei, Elsa Jacquemot nu a avut nicio șansă în optimi în fața compatrioatei sale Clara Burel. Beneficiară de wild-card, Burel, 25 de ani, locul 630 WTA, s-a impus cu un categoric 6-1, 6-1 și va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Oleksandra Oliynykova (Ucraina) și Elena Pridankina.
În ultimul meci de miercuri contând pentru optimi, croata Petra Marcinko, 20 de ani, locul 45 WTA, favorită 2, a învins-o după un meci foarte spectaculos, demn de o finală, pe armeanca Elina Avanesyan (23 de ani, 224 WTA), venită din calificări, scor 7-6 (3), 7-6 (5). În sferturi, Marcinko va juca cu Tamara Zidansek.
Jucătoarele calificate în sferturi primesc 54 de puncte WTA și 6.100 de euro, iar învinsele din optimi rămân cu 30 de puncte și un premiu de 3.725 de euro.
Rezultatele zilei de miercuri, 15 iulie:
Simplu / Turul I
[8] E. Jacquemot (FRA) vs [Q] I. Amariei (ROU) 6-4, 7-6 (5)
Simplu / Optimi de finală
[9] Y. Putintseva (KAZ) vs A. Charaeva (ARM) 6-3, 6-3
[WC] C. Burel (FRA) vs [8] E. Jacquemot (FRA) 6-1, 6-1
[2] P. Marcinko (CRO) vs [Q] E. Avanesyan (ARM) 7-6 (3), 7-6 (5)
Dublu
[3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva vs L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) 7-5, 6-2
[1] M. Kempen (BEL) / A. Panova vs [WC] I. Amariei (ROU) / C. A. Herea (ROU) 6-2. 4-6, 10-7
Programul zilei de joi, 16 iulie:
Terenul 5 start 13:00
M. Sherif (EGY) vs K. Quevedo (ESP)
[3] O. Oliynykova (UKR) vs [Q] E. Pridankina
NB 5:30 PM [Q] A. Ibragimova vs P. Badosa (ESP)
[5] P. Udvardy (HUN) vs K. Kawa (POL)
Terenul 5 start 13:00