Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro.
Din păcate, două dintre sportivele României de pe tabloul de simplu au părăsit turneul încă din primul tur, iar partida Ilincăi Amariei a fost întreruptă din cauza ploii, la minge de meci pentru adversară.
În primul meci disputat pe ”Central”, Gabriela Ruse, 28 de ani, locul 72 WTA, a fost învinsă de jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo, 20 de ani, numărul 100 mondial, scor 6-3, 6-1, la capătul unui meci ce a durat o oră și 39 de minute.
După meci, Gabi Ruse a recunoscut că a găsit cu greu soluții pentru a contracara jocul sportivei din Spania.
”Pur și simplu nu găseam nicio soluție. Simțeam că nu se termina niciun punct rapid, trebuia să muncesc foarte mult pentru fiecare minge. A fost total diferit față de ceea ce este pe iarbă, pentru că pe iarbă, dacă servești bine și mai dai încă o minge, se cam termină punctul.
Meciul a fost foarte lung. Am început bine, într-adevăr, apoi am început, ușor-ușor, să simt foarte multă presiune. Îmi doream să termin punctele din ce în ce mai repede și am început să greșesc din ce în ce mai mult. Au fost multe lucruri care nu au funcționat astăzi”, a declarat Gabi Ruse.
A doua româncă prezentă pe ”Central”, Miriam Bulgaru (27 de ani, locul 248 WTA), beneficiară de wild card, a fost eliminată în primul tur de Elena Pridankina, 20 de ani, jucătoare venită din calificări, scor 7-5, 6-1.
”Sunt dezamăgită de meciul de astăzi. Mă simțeam în control, apoi l-am pierdut și am început să fac greșeli, iar asta i-a oferit ei un avantaj foarte mare. Cred că aceste greșeli vin din lipsa meciurilor, din lipsa competițiilor. Abia am reușit să obțin două victorii în săptămânile trecute, așa că nu a fost așa cum mi-am dorit.
După cum am spus, nu am foarte multe meciuri în picioare și cred că acest lucru face diferența în punctele importante. Am avut șansa să mă desprind la 5-3 și am fost foarte aproape, dar acolo s-a făcut diferența”, a declarat Miriam după meci.
În ultimul meci al zilei, ieșeanca Ilinca Amariei, 23 de ani, locul 585 WTA, venită din calificări, s-a confruntat cu Elsa Jacquemot, din Franța (23 de ani, numărul 107 mondial), favorită 8, iar partida a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 6-4, 6-6 (6-5) pentru jucătoarea din Franța.
Meciul se va relua miercuri, nu mai devreme de ora 15.00.
Paula Badosa, cea mai titrată sportivă prezentă la startul turneului, fost număr 2 mondial, s-a calificat și ea fără emoții în optimile UniCredit Iași Open.
Campioană la WTA 125 de la Bastad, duminică, Paula Badosa, 28 de ani, locul 115 WTA, a învins-o în runda inaugural pe favorita 4, ucraineanca Anhelina Kalinina (29 de ani, numărul 59 mondial), scor 6-3, 6-1, în doar 91 de minute.
Tot marți s-au calificat în optimi alte trei favorite. Kazaha Yulia Putintseva (31 de ani, 82 WTA), a noua favorită, a trecut în primul tur de Claire Liu, din Statele Unite (26 de ani, numărul 11 mondial, venită din calificări), scor 7-5, 6-2, iar ucraineanca Oleksandra Oliynykova (26 de ani, locul 52 WTA), favorită 3, a învins-o cu 7-6 (1), 7-6 (5) pe Ipek Oz, din Turcia.
De asemenea, Panna Udvardy, din Ungaria, favorită 5, a trecut de Leyre Romero Gormaz, din Spania, 6-3, 4-6, 6-3.
Jucătoarele calificate în optimi primesc 30 de puncte WTA și 3.725 de euro, în timp ce învinsele din turul I rămân cu un punct WTA și 2.663 de euro.
Rezultatele zilei de marți, 14 iulie:
Simplu / Turul I
K. Quevedo (ESP) vs [6] E. Ruse (ROU) 6-3, 6-1
[9] Y. Putintseva (KAZ) vs [Q] C. Liu (USA) 7-5, 6-2
[Q] E. Pridankina vs [WC] M. Bulgaru (ROU) 7-5, 6-1
P. Badosa (ESP) vs [4] A. Kalinina (UKR) 6-3, 6-1
[8] E. Jacquemot (FRA) vs [Q] I. Amariei (ROU) 6-4, 6-6 (6-5)
[Q] E. Avanesyan (ARM) vs M. Uchijima (JPN) 6-2, 6-4
M. Sherif (EGY) vs D. Galfi (HUN) 6-2, 6-0
[3] O. Oliynykova (UKR) vs [LL] I. Oz (TUR) 7-6 (1), 7-6 (5)
[5] P. Udvardy (HUN) vs [Q] L. Romero Gormaz (ESP) 6-3, 4-6, 6-3
K. Kawa (POL) vs S. Waltert (SUI) 6-1, 6-4
T. Zidansek (SLO) vs E. Arango (COL) 5-7, 6-2, 6-3
[Q] A. Ibragimova vs D. Salkova (CZE) 6-2, 7-5
Dublu / Turul I
N. Fossa Huergo (ARG) / L. Salden (BEL) vs M. Uchijima (JPN) / E. Webley-Smith (GBR) 6-2, 7-6 (2)
Programul zilei de miercuri, 15 iulie:
Terenul Central start 12:00
E. Arango (COL) / P. Udvardy (HUN) vs G. Garcia Perez (ESP) / A. Ibragimova
NB 1:30 PM [9] Y. Putintseva (KAZ) vs A. Charaeva (ARM)
[7] A. Bondar (HUN) vs T. Zidansek (SLO)
NB 5:30 PM [WC] C. Burel (FRA) vs [8] E. Jacquemot (FRA) / I. Amariei
[Q] E. Avanesyan (ARM) vs [2] P. Marcinko (CRO)
Terenul 5 start 14:00
L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva
After suitable rest [4] M. Kozyreva / E. Pridankina vs A. Charaeva (ARM) / Z. Kulambayeva (KAZ)
After suitable rest [1] M. Kempen (BEL) / A. Panova vs [WC] I. Amariei (ROU) / C. A. Herea (ROU)