Ilie Năstase, marele interviu: „Am fost un clown, am făcut pe nebunul, dar am fost numărul 1 mondial și asta cu zâmbetul pe buze” | HAPPY NASTY DAY

Autori: Andru Nenciu, Costin Ștucan Publicat: 19 Jul. 2016, 00:00 Actualizat: 20 Jul. 2016, 12:59 Tenis

Strada Andrei Mureșanu, undeva pe lângă Piața Dorobanți. Termometrul a ațipit pe la 35 de grade Celsius. Iulie. O zi obișnuită de iulie. Iulie de București. Bucureștiul lui Ilie Năstase. Acasă la Ilie Năstase. Ar putea fi oricând un muzeu al tenisului. Sau o sală de expoziții cu cele mai reușite fotografii din ultimii 50 de ani. Sau locul de întâlnire în care marele Ilie le-ar umple cu râsul lui gâlgâietor paharul de Moet celor mai importanți sportivi, artiști sau politicieni ai lumii. Ar putea fi orice. Dar cu siguranță e locul în care trăiești cu frenezie fiecare minut. Și nici nu-ți dai seama cum să valorifici mai bine momentele. Să cuprinzi cu privirea puzzle-ul multicolor cu imagini din cariera marelul Nasty? Să descoperi pas cu pas fiecare trofeu, diplomă sau pagină de ziar? Să-ți încordezi privirea pentru un contact vizual cu legendarul Muhammad Ali? Sau să adresezi o cascadă de întrebări pentru a simți tot parfumul vremurilor. Al timpului în care micul Ilie își făcea, pe la 5 ani, în livada de pruni, o cicatrice care i-a rămas amică toată viața. Al interminabilelor zile în care stătea acasă, fără tată. Al nopților de dinaintea unui meci capital. Sau al dimineților în care jurnaliști din toată lumea îl bombardau cu întrebări centrate pe secretul succesului în sport și în viață. O viață de film, pentru că Ilie Năstase e un artist până în măduva oaselor. Și la cei 70 de ani… sau 69 plus 1 cum spune el. Un articst chiar și cu furtunul în mână! Cum care furtun!? „Voi intrați în casă! Eu termin de udat toată strada și vin și eu. Uite, îi spăl și mașina lui Brigitte ca să nu se supere pe mine. Ea are un Porsche, eu sunt doar cu scuterul și cu bicicleta aia BMW, o vedeți în hol. Mai ud și brazii ăștia doi – i-am pus acum doi ani, uite ce mari au crescut – și vin repede”. E dialogul de început cu echipa de ProSport, e intro-ul care anunță un meci de cinci de seturi. Nu precum celebrul Isner – Mahut. Mult mai palpitant. Un meci în casa din strada Andrei Mureșanu, undeva pe lângă Piața Dorobanți. Într-o zi obișnuită de iulie. Iulie de București. Bucureștiul lui Ilie Năstase. România lui Ilie Năstase.


În vremea junioratului, micul Ilie nu fanda când antrenorii îi spuneau să ude terenul de zgură. La 70 de ani, marele Ilie face înviorarea de dimineață în fața curții


O fotografie cu marele Pele a devenit una dintre punctele de referință ale colecției lui Nasty

Domnule Năstase, începem, dacă sunteți de acord, cu un joc. Să presupunem că eu și colegul meu, Andru, suntem niște copii de 10 ani, care am crescut cu Justin Bieber, cu Novak Djokovic și cu Lionel Messi. Venim la dumneavoastră acum și vă întrebăm: cine sunteți dumneavoastră domnule Năstase?
Mi-e greu să vă răspund, pentru că toată lumea îmi solicită să compar jucătorii de dinainte cu cei de azi. Și nu fac niciodată treaba asta.

Și totuși, cine sunteți pentru copiii de 10 ani care nu vă cunosc?
Când mă duc la Paris și mai vin părinți, mame, tați, și îmi zic «acel domn, de acolo, este un campion!», adică totul la mine a fost o glumă – cam ăsta sunt pentru copiii care nu mă cunosc, așa sunt perceput. Tot ce am făcut am făcut cu zâmbetul pe buze și la noi asta nu este luat în serios. Sunt lucruri pe care poți să le faci cu zâmbetul pe buze, dar să le faci serios. La noi nu se știe treaba asta.

Ce vreți să spuneți?
Am fost la o emisiune în Franța și mă întrebau dacă poți să faci performanță zâmbind. Acolo, în emisiune, era o domnișoară mai tânără. Ă‚ia au auzit de la unii că pe teren făceam figuri, că eram un clown. I-am zis: „Domnișoară, uite! Mă ridic în picioare pentru tine să-ți spun cine sunt”„Da, e adevărat am fost un clown, am făcut pe nebunul, dar am fost numărul unu mondial și asta cu zâmbetul pe buze!” Deci se poate să faci performanță cu zâmbetul pe buze!

Slim. „Aveam picioarele mai subțiri decât mâinile. Unii mă întrebau:

Ne întoarcem un pic. M-am uitat prin pozele dumneavoastră, prin birou, și nu am văzut niciuna de când erați copil. De ce nu aveți nicio poză de când erați copil?
Din păcate, părinții mei nu aveau o situație financiară prea bună și chiar pe-atunci nu erau aparate. Eu, de exemplu, am cu frații mei și cu surorile când aveau șase ani. Acum, unul are 84, iar celălalt s-a prăpădit. Ei au avut, eu nu am avut șansa asta. Ne-am mutat tot timpul! Din Râmnicu Sărat în Basarabia, din Basarabia în București, din București din nou la Râmnicu Sărat. Prima poză pe care o am cred că e cu Tache Caralulis, la Cluj, când aveam 13 ani, aia e prima poză! Dar să știi că fata mea, Alessia, are vreo 2000!

Cum arătați când erați mic?
Slab!

Slab?
La un moment dat, când eram mai tânăr, jucam un meci și unii ziceau: „Tu mergi în mâini sau pe picioare?” Aveam picioarele mai subțiri decât mâinile! Așa am fost, firav de mic. Am fost și bolnav când eram mic, cred că pe la 5-6 ani am avut o boală. Numai cu penicilină am scăpat și atunci tata lucra la Banca Națională. Bine că nu era Isărescu, pentru că ăla nu mă ajuta. Era domnul Vijoli, pe timpul ală. A fost mare bancher… mare guvernator, dar l-au închis! Iar după aia l-au adus înapoi, cred că Gheorghiu-Dej sau cine era atunci să meargă banca și venea în fiecare joi, cred, să facă sport. Tatăl meu știa și mă punea, aveam 3-4 ani, în casă, în geam, în pielea goală. Venea domnul Vijoli, eu stăteam și cu geamul deschis, că știam care-i treabă și-mi dădea o bancnotă de 10 lei. Că mirosea a nou, că o aducea de la bancă. Și așa am început!

Și ce puteai să faci cu 10 lei?
Îi dădeam mamei. Întotdeauna! Și primul salariu tot ei i l-am dat, iar la al doilea salariu mi-am luat o bicicletă. Dar mi-am lăsat-o și eu undeva, la restaurantul sportivilor, era pe Magheru undeva și când am ieșit de acolo… nu mai era….

Și nu ați făcut nimic?
Păi ce să fac!? Am plâns, ce să fac, aveam 17 ani, 18 ani.


Ilie Năstase păstrează toate revistele vremurilor în care domina tenisul mondial

„Am plâns și înainte. Am plâns cu câțiva ani înainte. Era un nuc înainte acolo în care eu mă jucam când eram copil și bătea Costică, avea un băț mare și eu adunam nucile. Când l-au tăiat, parcă mi-au tăiat un deget de la picior”

Aminteați de Mugur Isărescu, de bancă și de lacrimi. În momentul în care a fost anunțată mutarea turneului din București, ați plâns. De ce iubiți atât de tare Arena Progresul?
Am plâns și înainte. Am plâns cu câțiva ani înainte. Era un nuc înainte acolo în care eu mă jucam când eram copil și îl bătea Costică (n.r. – fratele mai mare), avea un băț mare și eu adunam nucile. Când l-au tăiat, parcă mi-au tăiat un deget de la picior. Acolo mă jucam eu, acolo sunt amintirile. La locul unde te naști ții cel mai mult. Lucrurile cele mai frumoase se întâmplă când ești mic. Îmi aduc aminte poate doar de călătoriile când plecam în vacanță sau când umblam pe la Progresul, pe acolo, desculț, în picioarele goale, când erau meciurile de Cupa Davis. Tribuna era din lemn, în perioada aia, nu erau din beton și terenul numărul 2 era centralul. Maică-mea știa, când nu eram acasă, că eram acolo în tribună, când erau meciurile de Cupa Davis, la meciurile cu Franța, cu Elveția și eram dezbrăcat. La un moment dat, era soare, frumos, ca și astăzi și veneau spectatorii, se adunau. Eu eram primul, stăteam într-un colț și mi-a venit să fac pipi. Am început să fac pipi printre ei. Bineînțeles că printre scânduri…  la care unul dintre ei >.

Asta e cea mai puternică amintire pe care o aveți din copilărie? Una la care vă gândiți prima dată.
Mă duceam să joc tenis, aveam 5 ani. Mă duceam de acasă, iar în fața casei era terenul. De fapt, casa era între terenul de tenis și terenul de fotbal. Mă grăbeam să ajung, la perete jucam, nu jucam pe teren. Am fugit repede și era o livadă de pruni acolo, am alunecat și am căzut. Și acum am semnul. Am intrat într-un ciot de pom și mi-a rămas piciorul blocat acolo și mi-a ieșit pe partea cealaltă. Am început să țip, dar nu venea nimeni. Până la urmă a venit maică-mea.

 

Mama dumneavoastră a fost de acord să faceți tenis?
Nu prea îi interesa pe părinții mei dacă jucam tenis sau altceva. Mă lăsau să fac ce-mi plăcea, dacă asta mi-a plăcut, m-au lăsat! Bine, că la 12-13 ani a trebuit să aleg între tenis și fotbal și antrenorul de la tenis a fost mai înțelept și mi-a dat o ciocolată mai mare decât ăla de la fotbal. M-a întrebat > și eu i-am zis că „nu, vreau una mare„. Și mi-a dat-o pe aia mare.

Și v-a câștigat cu o ciocolată?
Cu ciocolată, cu o rachetă nouă. Aveam perioade când mă duceam pe terenul de fotbal cu racheta în mână și cu mingea de fotbal. Le aveam pe amândouă. Până la urmă, faci ce-ți place cel mai mult cred, dar decizia a fost bună.

Dar credeți că dacă ați fi făcut fotbal ați fi avut același talent pentru sportul ăsta ca pentru tenis?
Nu-mi dau seama de lucrul ăsta, dar pasiunea era acolo. Și acum a rămas pasiunea, acum nu știu unde puteam să ajung. Acum nici nu vreau să mă mai gândesc, pentru că dacă ești numărul unu la sportul respectiv, cred că am făcut o alegere bună.

Poate ați fi fost și campion mondial la fotbal!
Eram 11 acolo, ar fi fost mai greu, așa singur e mai ușor să-ți faci treaba.


Năstase are înmagazinate în minte toate întâmplările de pe terenul de tenis încă de când ochii lui au dobândit memorie

„A fost cea mea grea perioadă în toată lumea, nu numai în România. Perioada foametei, în 1946. Am avut noroc că am avut animale, am avut o vacă, găini, capre, mai multe animale, porci”

Cum arăta meniul dumneavoastră când erați mic? Cu ce a crescut un campion?
A fost cea mai grea perioadă în toată lumea, nu numai în România. Perioada foametei, în 1946. Am avut noroc că am avut animale, am avut o vacă, porci, capre, găini.

Erați în Râmnicu Sărat?
Nu, în București, țin minte că aveam 4-5 ani, nu mai știu exact. Cartierul era cel mai frumos oricum. Nu era Primăverii, toate vilele erau în Cotroceni. Sigur că erau și copii mai săraci pe acolo, dar casele erau frumoase. Mă trimitea mama la gard, cu o sticlă de lapte, să dau și la ceilalți copii. Aveam o problemă, pentră că puseseră ăștia de la Banca Națională niște cioburi din sticlă pisate. Aia era singura problemă. Mă urcam pe un scaun și trebuia ăla din partea cealaltă să să se urce în spatele celuilalt să-i dau sticla. Dar astea sunt amintiri.

Cu ce vă culcați în minte?
Cu mingile de tenis. Costică juca și el și era cu 14 ani mai mare, deci el avea aproape 20. Juca deja, era la juniori. Tenișii lui murdari pe jos… În cadrul ală mă culcam. Și mă trezeam tot cu așa, cu mingile de tenis. Dacă deschideam geamul, erau terenurile de tenis, în stânga era terenul de fotbal. Am mâncat sport pe pâine.

Handbal, baschet, volei sau fotbal? „Puc, nici vorbă! Mă duceam doar să-l văd pe Țiriac la Flamaropol”

Australienii dominau tenisul în anii ”50-”60, dar dumneavoastră erați în România, într-o țară comunistă. Ați avut idoli?
În anii ”50 eram mic, aveam 4 ani. Nu aveam încă. Mai târziu așa, pe la 14-15 ani, apar reviste din Franța, Tennis de France, de fapt. Neil Fraser, erau mai mulți australieni. Ei dominau, da, e adevărat.  Dar eu nu aveam informații despre cum joacă, nici stilul, nici cum arătă, când nici măcar nu erau televizoare. Nu se dădea nici Wimbledon, nici nimic.

Practic vă imaginați ce joacă ei.
Eu ce vedeam la jucătorii care veneau în România, să jaoce la Cupa Davis, pentru că turnee internaționale individuale nu existau. În ”67 abia a început să aibă și România și cu cei, mai așa cu burtă, pe la BNR, care mai jucau pe acolo. Mă întrebau >  Le ziceam că era unul cu burtă care servea așa și m-am luat și eu după el.

Practic ați furat meserie de la oamenii ăștia pe care îi vedeați pe teren.
Da, de la cei cei care jucau acolo. Erau mai puțini copii, erau cei care puteau să joace. Trebuia să ai bani să poți să joci tenis, să-ți cumperi rachetă, mingi.

Ce v-a fost cel mai dificil să învățați în tenis?
Eu aveam talent pentru jocurile cu mingea. Țin minte că aveam 5-6 ani, tot în perioada aia, și mă duceam, pentru că acolo erau și terenuri de handbal și de baschet și de volei și mă uitam mult la jocurile cu mingea. Și la fotbal la fel, cum am atins balonul mi-a plăcut. Țiriac spunea >. La jocurile cu mingea, aveam atracția asta către sporturile cu mingea.

Către puc?
La puc, nu. Mă duceam să-l văd pe Țiriac când era mai tânăr, când juca la Flamaropol, care nu mai există. Juca acolo și mă duceam să-l văd.


O cameră de la intrarea în vila de pe Andrei Mureșanu e tapetată cu poze din diverse perioade ale vieții

Cum i-a afectat viața JAFUL SECOLULUI. „Tata fost închis vreo trei luni sau mai mult, șase luni și pentru noi că nu puteam să ne mișcăm de acasă, aveam restricție să nu plecăm de acasă, eram urmăriți peste tot”

Voiam să vă întreb cum v-a afectat afectat viața ceea ce a fost numit jaful secolului trecut în România? Tatăl dumneavoastră a avut de suferit, deși era o victimă.
Da, a fost o perioadă grea pentru el. A fost închis vreo trei luni sau mai mult, șase luni și pentru noi că nu puteam să ne mișcăm de acasă, aveam restricție să nu plecăm de acasă, eram umrăriți peste tot. Țin minte că am fost în tabără la Cluj, în perioada aia, țin minte că a fost în 1962, și abia venisem de acolo și atunci s-a întâmplat. Am avut noroc. Costică deja era la Steaua, lucra acolo, cred că era militar în termen și ne mai aducea mâncare de la solați, de acolo, de la popotă, de unde era el. Erau și iernile alea foarte grele, foarte friguroase. Într-o iarnă cred că a venit pe schiuri cu mâncarea în spate, că nu aveam ce mânca și stăteam și la subsol, iar zăpada era până la etajul unu, dar a trecut. Pentru părinții mei a fost greu, noi nu simțeam atât de mult pe cât simțeau ei.

Ați avut o copilărie fericită? Puteți să spuneți lucrul ăsta?
Părinții m-au lăsat să fac ce vreau eu, în comparație cu copiii de astăzi care sunt forțați, de multe ori, să facă ceva ce nu-și doresc sau să facă ce au făcut părinții, iar asta e o greșeală după mine. Mă uit la părinții care-și duc copiii la tenis și în străinătate, nu numai în România.

Un mic joc de imaginație. Dacă i-ați avea, acum, în față, pe părinții dumneavoastră, ce le-ați spune?
În primul rând, le-aș mulțumi, pentru că mi-au dat viață și mi-au dat șansa să fac ce-mi place. Niciodată nu s-au opus la ce am vrut eu să fac. Taică-miu spunea, în glumă > Nu veneau să stea în tribună, să meargă cu mine la turnee, să stea în spatele meu >. I-am chemat, au fost și la Paris, dar niciodată la Roland Garros, la US Open, nu. 

Când ați realizat că aveți un talent mare pentru tenis? Copil fiind, adolescent.
Nu știu, cred că la 13-14 ani, pentru că jucam deja la vârstă mai mare, cu cei de 17-18 ani. Asta am și vrut mereu să joc cu jucători mai puternici decât mine. Primul an nu a fost ușor, dar după am început să-i bat pe cei mai mari cu 3-4 ani mai mari decât mine și atunci mi-am dat seama că pot să joc și la seniori.

Citeam într-un interviu din L”EQUIPE dat de Ion Țiriac: „Domnule, odată am ajuns la un teren de tenis și l-am găsit pe Năstase. Juca tenis singur. El dădea, sărea fileul!”. Voiam să vă întreb cine a câștigat? Năstase muncitorul sau Năstase talentul?
Atunci așa ne antrenam. Îl așteptam pe un jucător să vină și ăla nu mai venea! Și-mi ziceam: „Hai că mă antrenez singur!”. Cel mai tare a fost cu Țiriac, că mă antrenam de multe ori cu el și mai dădea afară, o jumătate de metru, un metru! Eu fugeam, o luam, i-o dădeam iar înapoi. Și el mă întreba:

Țiriac: „Năstase, de ce tot fugi?”

Năstase: „Pentru că-mi place!”

Țiriac: „Ce-ți place?”

Năstase: „Îmi place să joc”

Țiriac: „Păi, dacă e afară, oprește-o!”

Năstase: „Nu! Îmi place să alerg!”

Așa era pe atunci, îmi plăcea mult! Dovadă că am fost ultimul, poate penultimul jucător de tenis care a jucat toate probele: simplu, dublu și dublu-mixt. Dacă vă uitați în palmaresul celorlați jucători de tenis, de dinaintea mea, toți au făcut același lucru. Și am încercat să îi imit pe ei. Pentru mine, a juca la dublu și dublu mixt era un mod de a mă pregăti pentru meci. Mai ales când jucam pe iarbă și nu jucam decât un sfert de oră la antrenament, jucam un meci de dublu pe iarbă, unul de dublu mixt și mă ajuta foarte mult. Cred că ultimul care a jucat doar la dublu-mixt a fost Mc Enroe. Ceilalți, niciunul, nu au jucat la dublu sau la dublu mixt. 

Acum partenerii la dublu sau la dublu mixt se aleg ca la mica publicitate. Pentru dumneavoastră care erau criteriile atunci când alegeați o parteneră pentru dublu mixt?
În cazul meu, când am jucat cu americanca, Rosemary Casals, ea m-a ales pe mine.

Cam toate partenerele vă alegeau?
Nu am jucat cu multe. De două ori am jucat cu ea și am câștigat. A treia oară am plecat, că ploua de trei zile și a fost supărată pe mine că puteam câștiga de trei ori la rând. În rest am mai jucat, așa, la turnee mai mici. La Roland Garros nu cred că am jucat și am jucat o dată la US Open cu alta. Ba nu! Tot cu ea am jucat la US Open. Mai mult am jucat la dublu. După ce nu am mai jucat cu Țiriac, am jucat cu Connors vreo șase ani. Nu alegeam eu. Casals juca pentru record. Cred că ea și cu Billy Jean King au câștigat 18 turnee de Grand Slam la dublu sau așa ceva. Eu jucam așa, să mă antrenez.


Fotografiile cu persoanele pe care le iubește la infinit sunt peste tot în casa lui Ilie Năstase. În fața camerei de filmare, campionul de la Roland Garros e gata ca de o finală de Masters

REPORTER: „Când v-ați dat seama că românii vă iubesc? NĂ‚STASE: „Când am spus primul te iubesc!?” REPORTER: „Nu, vă întrebasem când v-ați dat seama că românii vă iubesc”. NĂ‚STASE: ‘Vezi, nici nu mai aud bine. Văd bine, dar nu mai aud. Cică Țiriac aude și Năsase vede”

Într-una dintre cărțile dumneavoastră povestiți cum îl enervați pe Țiriac cu loburile. Cum era?
La început juca el cu mine așa și am început și eu să joc împotriva lui în același mod și s-a enervat. Și mă întreabă

>. Și eu îi răspundeam: >.

Dar mai țineți minte primul meci cu el?
Primul meci cu el l-am jucat pe Progresul, țin minte, pe echipe. Bineînțeles că m-a înjurat.

Pe echipe?
Steaua cu Dinamo. M-a înjurat și pentru prima oară am îndrăznit și eu să-l înjur.

V-ați luat inima în dinți?
Da și am fost pedepsit vreo doi ani de zile. Nu m-a mai luat cu el, a vrut să mă pedepsească. L-a luat pe frate-miu, a jucat cu Costică doi ani. Eu eram arțăgos, eram al dracului. Mă întreba unul recent în Parlament: >. Zic: >. Așa eram rău, de mic, ambițios la toate.

Credeți că Țiriac vă simpatiza la început? V-a mai spus apoi ce sentimente avea la început?
Eram mic, era diferență mare între noi de vârstă. Eu aveam 13 și el avea 20 de ani. Eu am fost și băiat de mingi la Cluj, ca să rămân la Cluj. Să văd finala dintre el și Gogu Viziru a trebuit să fiu repede de mână. Au întrebat cine vrea să fie copil de mingi la Cluj și eu am fost rapid și am ridicat mâna. Eu și cu un băiat de la Târgu Mureș. Am fost băiat de mingi la finala din 1958, la finala dintre Țiriac și Gogu Viziru, câștigată de Țiriac. Și acolo au fost înjurături. Gogu l-a înjurat, Țiriac l-a înjurat. Țiriac a înjurat acolo cum l-am înjurat și eu pe el, am înjurat și eu înapoi. 

Dar vreau să vă întreb dacă din momentele astea ați folosit pe mai departe în cariera dumneavoastră? Ce ați văzut la el, la Gogu Viziru?
Să vă spun cum stăteau lucrurile: dacă ală era mai slab, cădea în plasă, dar nu întotdeauna. Bineînțeles că trebuia să joci bine ca să poți să-l bați. Nu conta ce-i spuneai adversarului, conta și cât de bine jucai, bineînțeles.

Când v-ați dat seama că românii vă iubesc?
Când am spus primul te iubesc!? Mereu îi spuneam mamei mele și părinților.

Nu, eu vă întrebasem, când v-ați dat seama că românii vă iubesc?
Vezi, nici nu mai aud bine. Văd bine, dar nu mai aud. Cică Țiriac aude și Năsase vede. Cică unul știe să înmulțească și altul să împartă. Când au început să televizeze meciurile mele, atunci mi-am dat seama. Când am venit în țară îmi ziceau oamenii >

Răbdare și tutun. „Prima bere am băut-o la 30 de ani! Nici țigara nu mi-a plăcut. Țiriac ieșea în pauză și fuma câte o țigară”

Dumneavoastră erați timid, din ce știu…
Da, e adevărat.

Când vă oprea lumea pe stradă, la început, cum reacționați?
Nu știu. Știu că  dată am fost cu mașina la Athenee Palace, aici, la Hilton și m-am dus și eu la Braseria să mănânc ceva. Pe atunci nu beam. Prima bere am băut-o la 30 de ani.

De ce?
Nu știu. Nu-mi plăcea. Nici n-am încercat. Am încercat la 30 de ani și îmi plăcea. Nu mergeam prin restaurante cu băieții. Nu aveam. Și odată am fost la București cu niste prieteni și unul zice >. Ei, și mi-a plăcut berea. După, am mai gustat-o și pe a doua și pe a treia și după am început să beau bere. Dar m-am dus și atunci la Braserie, dau să intru în mașină și văd așa, o grămadă de oameni în fața mașinii. Și acum îmi era rușine să le spun să se dea la o parte să pot să plec cu mașina. Nu știam cum să le spun, domule dă-te la o parte, pentru că erau mulți curioși. Era o Lancia și avea și numele scris. Până la urmă mi-am luat inima în dinți și l-am dat pe unul la o parte. El îmi zice >. Și îmi era rușine să-i zic că e mașina mea. Până la urmă i-am zis că e mașina mea, că vreau să intru. Așa era.

Să știți că fotbalistul John Arne Riise a băut prima bere la 36 de ani, în urmă cu câteva zile. V-a bătut recordul.
Nici țigara nu mi-a plăcut. Erau mulți. Și Țiriac fuma. Când era pauză la 2-1, la seturi,  ieșea, fuma o țigară și bea o cafea.

Nu fumați deloc?
Nu am fumat deloc, nu. Am stat pe lângă fumători și mă mai duc pe la medic și mă controlezi. Îmi zice >. Eu îi zic că nu. > Eu îi zic că da. > Am avut un manager, prieten, care fuma în avion. Și nu fuma el, fumau toți.


O muncă migăloasă făcută de Nasty. Credeți sau nu, „tapetul” a fost realizat chiar de fostul președinte al FRT

Money, money, money. Must be funny! „Ar fi trebuit să fac ca domnul Țiriac, să strâng mai mulți bani și să-mi iau mașini mai târziu. Eu am făcut invers. I-am strâns de atunci, i-am și cheltuit de atunci”

Vreau să vă spun trei cuvinte: risipitor, geniu, trăznit. Cu care vă identificați cu astea trei?
Risipitor! Mă întreba unul > Eu i-am zis că nu știu câți bani am, știu cât am cheltuit. Și îi zic că foarte mulți, aproape toți. Nu pot să mă laud că am strâns, pentru că atunci când ești tânăr vrei să cheltuiești. Vrei să ai mașini, vrei să ai aia. Ar fi trebuit să fac ca domnul Țiriac, să strâng mai mulți bani și să-mi iau mașini mai târziu. Eu am făcut invers. I-am strâns de atunci, i-am și cheltuit de atunci. Dar așa a fost, nu regret și nu am ce să regret, pentru că așa a fost. Fiecare cum gândește.

Geniu erați? Vă considerați că ați fost un geniu?
Nu știu, la sport poate da. La altceva nu.

Și trăznit, erați trăznit?
Mai făceam. Când ești tânăr, cine nu e trăznit? Dacă nu ai fi trăznit, nu ai fi tânăr.

Cine v-a spus Nasty prima dată?
Partenera mea de dublu, Rosemary Casals, și eu am crezut atunci, aveam 20 de ani, că îmi spune Nasty prescurtat de la Năstase. Pe urmă am aflat că înseamnă răutăcios, dar nu m-a deranjat treaba asta, nu. Nu e peiorativ. Înseamnă „al dracului” și eu eram al dracului pe terenul de joc și nu m-a deranjat.

Jucați uneori și trei meciuri pe zi. Era suficient pentru a progresa?
Da, jucam și trei meciuri pe zi, că nu erau toate turneele la dublu mixt. Unele nu. Grand Slam-urile toate le aveau, dar turneele astea mai micuțe nu aveau dublu mixt.

Vreau să vă întreb dacă mai țineți minte prima ieșire în străinătate
Prima ieșire a fost în Grecia, la Atena. Aveam 12 ani jumătate, 13 ani și am fost cu Kiki  Popovici. Era un jucător cu 2-3 ani mai mare decât mine și am jucat la un club lângă Acropole, asta țin minte și am vrut să ne luăm câte un tricou. Atât țin minte și mai țin minte că mâncarea era bună.

A fost un șoc pentru dumneavoastră?
Da. Dacă nu plecasem nicăieri, nici până la Brașov nu am fost. Da, era un șoc.

În 1968, ați câștigat în fața lui Ken Fletcher, campionul de la Wimbledon, în șosete din Alexandria. Am citit undeva. Mai țineți minte care a fost reacția lui, jucător australian cunoscut, să vină un român practic în picioarele goale să-l bată?
Eram în ciorapi. În perioda aia nu erau teniși avansați cu talpă, care să nu alunece. Acolo mai mult nisip era, în Egipt. Nu era zgură și se aluneca foarte mult. După primele două trei game-uri, în care nu puteam să stau în picioare i-am spus lui Țiriac că-mi scot tenișii. Mi-a zis >Îmi scot tenișii. Aveam poze peste tot și până la urmă l-am bătut pe Fletcher, care câștigase Wimbledon-ul și cred că am pierdut în finală cu un chilian, Pinto Bravo.

Dar alunecați? Când vă duceți după o minge mai alunecă piciorul?
Alergam ca și pe iarbă, pe vârfuri. Nu puteam să alunec. Nu alunecam pentru că dacă alunecam nu mai puteam să revin înapoi.

Mai țineți minte care au fost primii bani câștigați din tenis?
Primul meu turneu în care am câștigat bani a fost la Roma, în 1970: 4.000 de dolari. Țin minte că Țiriac, atunci când jucam turneele de Grand Slam, mai negocia. Țiriac negocia și pentru mine să iau o garanție, nu mare, erau 1.000 de dolari, 1.500, dar erau buni. Erau mulți pentru perioada aia.

El avea flerul ăsta să negocieze.
Păi, de atunci. După aia, la turneele Grand Slam nu puteam să negociem. Aveam o sumă fixă și cu aia trebuia să trăiești.

Și cu aștia 4.000 de dolari ce ați făcut cu ei?
Mi-am luat mașină, cred că un Fiat 125, cred că din Germania, că era mai ieftin și am venit aici și vama era 3.000, cât mașina. Și atunci am zis că o duc înapoi și am făcut un memoriu domnului Maurer, care era prim ministru și atunci mi-a dat dispensă și nu am plătit vama.

Îl cunoșteați amândoi pe Maurer? Știu că fratele dumneavoastră juca și el tenis…
Da, juca cu el. Și de mic, de când aveam eu șase ani îi dădea mingi, eu eram băiat de mingi când juca cu fratele meu. Era un om pasionat de tenis și un om deștept.


No comment! Un semn pentru arbitrul de scaun doar…

„Conservatorii” din tenis. Năstase și Țiriac aveau diurnă 2 dolari pe zi și își îndesau în bagaje conserve. „Cu șuncă, nu cu pește. Luam și cu fasole”

Știu că sportivii români, când plecau în strănătate, pentru a-și completa veniturile, mai veneau cu câte o pereche de blugi, o casetă, pe care le vindeau în țară. Ați făcut chestia asta?
Noi depășisem situația. Schimbam și noi, știu că schimbam 15 dolari la Banca Națională, în lei. Și apoi aveam diurnă de doi dolari și jumătate pe zi. Stăteam o săptămână, vreo 15 dolari în total. Cam ăștia erau banii și, bineînțeles, că din banii ăia trebuia să plătesc și hotelul.

Și cum vă descurcați cu banii?
Mai mult luam conserve la noi, decât haine în bagaje. Și când plecam cu Țiriac, la fel! Mergeam în Egipt, iar în bagaje erau jumătate conserve și jumătate haine. Așa era perioada și nu mi-e rușine să spun. Am supraviețuit, așa am început o viață frumoasă.

Mai țineți minte o conservă pe care ne-o recomandați astăzi?
Cine mai știe, erau conserve cu șuncă. Nu luam de pește, luam și cu fasole, luam de toate, care țineau, dar a fost bine.

Ce vă cereau apropiații să le aduceți din străinătate?
Le luam noi cu ce ne mai rămânea prin buzunare: câte o cămașă, blugi, ce era la modă. Pantofi, dar nu erau pantofi… pantofi de doi dolari.

Cum, când și de ce i-a închis gura lui Țiriac, ce ar da pentru a câștiga Cupa Davis și Anul Erotic: „Nu am 70 de ani, am 69 plus 1”

Care a fost primul cadou din străinătate făcut părinților?
Lui taică-meu îi luam țigări, pentru că el fuma, dar și lame de ras. Mamei i-am adus ciorapi și o rochie parcă i-am adus prima dată. Ei nu cereau nimic.

Mai țineți minte primul contact cu iarba pe un teren de tenis?
A fost târziu, pe la 20 de ani. Cu iarba de la Wimbledon la 23, la Roland Garros a fost mai devreme, la 20. Dacă cineva ar îndrăzni să joace la 20 sau 23 de ani un Grand Slam, n-are nicio șansă.

De ce nu există niciun teren de iarbă în România?
E greu, nu se poate. Au făcut în Franța, acum în Germania. E foarte greu să produci un teren de iarbă și să joci tenis pe el. Și nici acum nu cred că s-ar putea face.

Anii ăștia 4-5, pe care ziceați că i-ați pierdut în carieră, credeți că ar fi fost diferit? V-ar fi ajutat în carieră?
Sigur m-ar fi ajutat foarte mult. Să devin campion la 26, poate aș fi ajuns la 20.

Ați ajuns la 70 de ani, mulți înainte și vreau să vă întreb dacă ați sacrificat…
Nu am 70, am 69+1!

Apropo de asta, spuneați anul trecut că ați intrat în anul erotic.
Păi, cam așa zic toți. Santana tot îmi spunea> și eu nu înțelegeam ce spune și uite că am ajuns și eu în anul erotic. Păi, o dată are un bărbat 69 în viață, așa poate să aibă de mai multe ori. Îl întorc pe 69 și îl fac 96!

Vreau să vă întreb dacă ați sacrifica ceva din viața dumneavoastră de până acum pentru o Cupă Davis cu România.
Da, pentru că eram foarte setați pe treaba asta, cel puțin Țiriac. Țin minte că noi ca să ajungem în finală am trecut prin nenumărate etape, nu era ca acum, acest sistem competițional. Nu era Cupa Davis, îi spunea Challenge Cup. Challenge însemna că trebuie să faci vreo șapte meciuri, înainte să ajungi în finală. Nu ca acum două!

Dezvoltați, vă rog!
Am jucat cam 24 de meciuri ca să jucăm trei finale. Și nu erau meciuri pe la tine pe acasă. Erau meciuri prin Brazilia, prin India, pe unde nimereai. Noi cu Țiriac am convenit să facem două săptămâni. O săptămână antrenament și o săptămână meci. Noi pierdeam două turnee, nu unul. Când mă gândesc că astăzi nici nu vor să se ducă… Se roagă lumea să joace. Noi eram foarte organizați.

Ce vă mai aduceți aminte de atunci?
Țin minte că în 1969 l-am adus pe Harry Hopman să fie antrenorul nostru. Era primul an în care voiam să facem și noi ceva, să câștigăm cupa. Era un an bun pentru noi, pentru că Țiriac era în formă, eu eram în creștere, deja jucam de trei ani la dublu și ne înțelegeam foarte bine și atunci ni s-au dat primii bani să stăm la un hotel mai bun. De fapt, noi am luat decizia să stăm la cel mai bun hotel, să mâncăm acolo, pentru că mâncam în alt loc mai ieftin și domnul Lăzărescu, care era secretarul general al federației, ne spunea > Noi i-am zis că dacă o să câștigăm… Noroc că am câștigat și s-au făcut ceva bani, nu știu câte sute de mii de lire și am adus și în țară și atunci a zis ăla că lasă că au câștigat băieții, lasă…

Dar ce ați sacrifica pentru o Cupă Davis cu România? Asta era întrebarea. Ați sacrifica ceva?
Nu știu, nu știu ce aș sacrifica, dar Țiriac mă tot învinuiește pe mine, că e vina mea, că eu am pierdut! Sigur, ar fi fost bine să pot să-mi planific cea mai bună formă a mea la meciurile de Cupa Davis, dar e imposibil. Nu e o scuză. Eu, atunci, în 1972, venisem după trei trofee câștigate la rând: am câștigat US Open, am fost la Seattle și am mai fost undeva și apoi la Bruxelles trei zile și eram foarte obosit. În loc să vin în săptămâna aia, am venit înainte cu trei zile. Săptămâna de dinainte nu jucasem deloc tenis, că nu puteam, că nu mai puteam să joc. Antrenamentele le-am făcut foarte lungi, de două, trei ore pe zi și mi-am făcut o bășică în mână, de care nu am scăpat nici în timpul meciului, dar asta nimeni nu știe. Țiriac îmi reproșa că trebuia să vin cu o săptămână înainte, că i-am distrus viața, că ăsta era visul lui, că el când o să mai câștige? Dar l-am consolat spunându-i: >.

 

Toți oamenii președintelui. Ce cadou i-a făcut Nixon la Casa Albă

Vreau să mă întorc în 1969, la prima finală de Cupa Davis jucată la Cleveland, pierdută cu 5-0.
Nu, nu s-au mai jucat ultimele două meciuri, pentru că am fost invitați la Casa Albă de Nixon și atunci era 3-0 deja și au zis că ultimele două meciuri nu le mai jucăm. Am plecat direct Cleveland – Washington.

Scrie în cartea lui Petre Măgureanu că înainte de meciul ăsta ați avut o dispută cu Țiriac. I-ați spus dumneavoastră ceva, el s-a supărat, a vrut să vă dea cu o farfurie în cap și ați stat supărați pe toată perioada meciului.
Eu nu-mi aduc aminte de așa ceva. Am fost supărați, dar nu la meciul ăla am fost supărați. La meciul cu Italia, când am jucat la Mestre, dar nu la meciul ăla. A fost la meciul când am jucat cu Italia, cu Panata și cu Bertolucci. Cu toate că am pierdut greu, în cinci seturi și a doua zi el nu a mai putut să joace. A avut o problemă la stomac, a avut un virus. La Cleveland, nu.

Și de certat, de ce v-ați certat?
Nu mai știu de ce ne-am certat. Habar nu am, dar jucam împreună, dar nu ne vorbeam. În teren vorbeam, în afara terenului nu vorbeam.

Vă înțelegeați din priviri?
Ne complimentam, știam fiecare ce aveam de făcut. El returna foarte bine, eu interveneam la fileu. Ne știam că am jucat foarte mulți ani. Am jucat foarte mulți ani, din 1966 până în ”70 și ceva și am jucat foarte multe finale de Cupa Davis împreună.

După finala de Cupa Davis de la București erați împreună cu Țiriac la Casa Armatei și fanii strigau >
Nu, a fost tragerea la sorți atunci și a fost Virginia Ruzici, îmbrăcată în costum tradițional și cu Mariana Simionescu. Țin minte că atunci a fost tragerea la sorți.

Ce amintiri mai aveți de la Casa Albă cu Nixon?
Țin minte că ne-au strâns acolo în față, am și poză aici – dacă vrei ți-o arăt – și ne-au strâns acolo. Trebuia să spunem ceva când strângeam mâna sau o treabă de asta și la un moment dat a ajuns la Arturaș și Arturaș i-a zis >, la care Nixon i-a răspuns >. Și ne-a dat o minge cadou, Nixon juca golf, era mare amator de golf. Ne-a dat cadou o minge de golf și un stilou. Nixon venea la fiecare, vorbea două secunde și trecea la următorul.

În finala din 1972 ați pierdut setul doi cu Arthur Ashe 15-13
Da. Meciul cel mai dificil a fost cu Smith, cinci seturi parcă. Ă‚la era un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Și cred că și la dublu am făcut un meci frumos . Cred că au fost patru sau cinci seturi cu Țiriac.

Cum era echipa Americii?
Puteau să facă trei echipe atunci. Mai era și Ritchie în echipă, Grebner, Pasarell, erau mulți care jucat atunci. Erau jucători extraordinari.

În prima carte din autobiografia dumneavoastră spuneați la un moment dat că România are 22 de milioane de locuitori, iar  America are, aproape, 22 de milioane de jucători de tenis.
Da, cam așa aveau și, bine, nu mai vorbim de gold și de alea. Tenisul era foarte popular în perioada aia și acum e, dar acum a intrat și golful acolo lângă tenis și au mulți amatori de golf. Dar totuși cred că cel mai popular e tenisul, că după terenurile de tenis din Statele Unite, probabil că după tenis ar veni piscinele. Numai în California câte piscine sunt.

V-ați gândit vreodată să rămâneți în America?
Nu, nu m-am gândit, nu aveam de ce. Poate după ce am terminat de jucat. Soția mea era americancă. A stat 12 ani acolo, dar nu. Doar să am pașaport american și să stau acolo, nu simțeam asta. Cum ar veni să vină un american în România și el doar stă în România. Nu se simte român.

Dar cu toate astea, vă întoarceți într-o țară care era chinuită.
Era chinuită, dar nouă ni se spunea sau vedeam așa, ne spuneau părinții, dar era mult mai rău. Clar era mult mai rău și de asta, eu și Țiriac nu încercam să ne etalăm ce aveam noi mai bun: mașini. De asta am și discutat cu Țiriac. Ne-am luat câte un Fiat, care erau ok. Un Fiat nu era o mașină de lux. Puteam să avem Ferrari, tot felul de mașini, dar ne-am gânidt că nu e normal și chiar dacă noi eram mai norocoși, nu trebuia să arătăm treaba asta. Bineînțeles, ne ajutam familiile, prietenii care aveau nevoie, dar atât, nu mai mult.

Finala din ”72 a venit imediat după atentatul de la Munchen. În echipa SUA erau doi jucători cu origini evreiești și au fost multe discuții legate de securitatea meciului.
Discuțiile nu le-am făcut noi, discuțiile le-au făcut ei. S-a exagerat puțin. S-a exagerat din privința… Se știa în circuit că e greu să câștigi, pentru că arbitrii greșesc, că „fură” să zicem așa. Atunci au băgat treaba asta cu cei doi, Salomon și cu Securitatea, îi duceau cu poliția. Nu se deschidea liftul. Între etaje nu se deschidea. Bine, că probabil așa era mai bine atunci și probabil că au avut și din partea amercanilor treaba asta… La un moment dat era vorba să nu se joace meciul, dar până la urmă s-a jucat.

Tânăr, inventiv și neliniștit. De ce se regăsește în Goran Ivanisevici, cum a scăpat de nenumărate amenzi și certurile cu oamenii din scaun

Americanii au acuzat, am văzut un articol din New York Times, cred, în care americani care au fost atunci la meci protestau că Țiriac a folosit foarte multe trucuri pentru a câștiga.
Țiriac folosea trucuri la toate meciurile, ce, numai la meciul ăla?! Păi și la Cleveland și pe unde am mai jucat. Nu era o noutate pentru noi. Așa era. Păi, ce, le spunea Țiriac să „fure”? Au mai greșit, s-a mai și greșit, că dacă se „fura” … Păi, la meciul meu cu Smith a fost așa și la Țiriac a fost în cinci seturi, pierdea Smith, dacă voiau să-l fure. Era și un arbitru argentinian, deci nu se putea.

Așa era, arbitrul era foarte strict și recunosc și ei lucrul ăsta, însă arbitrii de linie dădeau ce țipa Țiriac.
Nu e adevărat! Pentru că arbitrul putea să schimbe decizia, așa că… Sigur că mingile mai dubioase erau pentru noi. Lasă că și la ei se mai greșește așa.

V-ar fi convenit să jucați cu sistemul Hawk-Eye în acea perioadă?
Întreabă-l pe Țiriac, nu mă întreba pe mine! Cred că lui nu.

Vă certați cu arbitrii și după meci?
După meci nu. Mă certam, pentru că nu erau…. În multe meciuri îi luau de prin tribună, pentru că nu era unul plătit. Unul venea de la muncă. Acum e bine să ai profesioniști care… Ca la fotbal, vine omul, știe că au un arbitru, care arbitrează meciul respectiv, sunt cam aceeași arbitri la turnee și atunci și atunci se familiarizează cu fața lui și încearcă să fie mai apropiat de jucători. Înainte nu se întâmpla și sigur că dacă ăla nu era profesionist și eu credeam că ăla greșește era ca și cum îmi fura mie bani din buzunar. Mă certam cu ei, dar sigur, nu întotdeauna aveam dreptate. Dar trebuia să mă cert cu ei.

Vă regăsiți din punct de vedere al atitudinii în vreunul dintre jucătorii de azi?
Nu cred. Poate doar Goran Ivanisevici era puțin ca mine. Acum sunt regulile prea stricte și atunci oamenii se feresc. La antrenament oamenii fac tot felul de gesturi, mai înjură, mai dau cu racheta. Acum le e frică, pentru că știu că sunt pedepsiți cu amenzi.

Poate că și din cauza dumneavoastră, pentru că s-a schimbat codul de conduită.
Da. Eu am plătit, nu am scăpat ieftin.

Asta voiam să vă întreb. Dacă ați face un calcul din toate amenzile pe care le-ați plătit, mai rămâneți cu ceva bani câștigați?
Am mai scăpat și de multe. Când ești numărul unu, te mai iartă, că știe că dacă nu te iartă, nu mai vii la turneul lui. Am mai scăpat și eu. Și Mc Enroe, cu multe prostii a mai scăpat și el. Acum e bine că sunt treburile astea, sunt clare. Ai înjurat, atât plătești! Ai făcut aia, atât plătești! Dar asta strică la unii jucători, nu îi lasă pe ei să fie naturali.

Pentru un pumn de 400 de dolari, revelion în India și nesuferit vs nesuferit

Am văzut o discuție și Toma Ovici povestea că după meciul cu Stan Smith, din 1972, românii căutau să vă incendieze mașina. E adevărat?
Asta nu știu. Știu doar că m-au acuzat că am vândut meciul, asta știu. Discuțiile erau că am stat în noaptea de dinainte până la ora trei, în discotecă la Melody, că mașina mea era parcată în față la Melody. Tâmpenii de astea! De-ale românilor! Eu nu puteam să ies, stăteam în hotel la Arcul de Triumf, nu ne dădeau voie să ieșim din hotel. Aveam pe culoarul hotelului trei, patru inși, care păzeau. Pe noi ne păzeau, în același timp îi păzeau pe americani, că puteau să-i atace oricine. Mergeam cu poliția în față. Nu aveam cum să mă duc eu la trei dimineața în bar, nu eram atât de cretin!

Ați povestit ceva de un prieten italian la un moment dat. Despre ce este vorba?
Da, italianul ăla semăna cu mine, Michele Brunetti. Era arbitru internațional de tenis și ne-a arbitrat și la Cupa Davis. Ne-a arbitrat în India și i-am dat mașina împrumut că era la finala și ăla s-o fi dus prin bar, eu știu ce a făcut el!? Și ăia au crezut că sunt eu! Dar a trecut. După aia m-au acuzat că am vândut meciul. Mai mult, după ce am plecat de la Cupa Davis și am jucat, în Barcelona cred, și l-am bătut pe Stan Smith, m-au acuzat că eu i-aș fi dat meciul acolo și el mi l-a dat la Barcelona. Noi nici la antrenament nu vrem să pierdem și eu – cretin – îl lăsam să mă bată la Cupa Davis!?

Apropo de India, spuneați că ați făcut cel mai neobișnuit revelion acolo. De ce?
Noi, la un moment dat, stăteam cu familii private. Era bine că stăteam cu familiile englezești. În primul rând pentru că mâncarea era bună. Nu pot spune că mâncarea indiană nu era bună, dar era foarte picantă și n-o suportam și când stăteam la englezi era mai bine și, apoi,  când am început să câștigăm, ne luam camere la hotel. Am stat și la un post de poliție cred, în New Delhi, lângă Agra și țin minte că am jucat cărți cu Țiriac.

Și…
La un moment dat pierdusem toți banii și Țiriac mi-a zis că mă iartă dacă fug până spre un deal dezbrăcat. Și nici nu a mai apucat el să zică, m-am dezbrăcat și am luat-o la fugă. Erau vreo 400 de dolari, dar erau bani mulți și am scăpat de pariu. Polițiștii indieni ce să zică… „a luat-o nebunul ală încolo gol”.

Vreau să vă întreb dacă aveți un adversar împotriva căruia ați jucat și vi s-a părut un nesuferit.
Stan Smith! Ce să mai zic… și invers. Cred că și eu eram un nesuferit pentru el.

Și invers, nu vă simpatizați deloc reciproc?
Nu că nu îl simpatizam, nu îmi plăcea jocul lui și felul de a se… Câștiga un punct, zâmbea și își dădea părul peste cap, dar nu puteam eu să-i spun lui că mă enervează treaba asta, că altfel ar fi făcut-o și de mai multe ori. Și eu îl enervam probabil când rupeam meciul sau vorbeam în timpul meciului sau…, dar nici el nu spunea.

„La ușă, la intrare, era o doamnă care stătea cu mâinile în sân și zice: >. Eu nu mi-am dat seama cine e la început. După aia mi-am dat seama că era Elena Ceaușescu”. Legătura cu Valentin Ceaușescu și nasturii de fotbal

Jimmy Connors povestea că el a jucat din furie. Povestea că, la vârsta de 8 ani, mama sa, bunica lui și străbunica lui au fost bătute de niște huligani pe stradă. Știu că și dumneavoastră ați spus: „domnule, eu jucam din furie sau furia mă ajuta foarte mult, am fost furios până la o anumită vârstă”. Am citit niște declarații acordate de dumneavoastră. Furia dumneavoastră de unde venea, ce sămânță avea?
Nu știu, poate că și temperamentul… și din familie. Și Costică (n.r. – fratele mai mare) era așa, avea temperamentul ăsta. În ce an, nici nu mai știu, când Ceaușescu ne-a decorat cu Ordinul Muncii era și domnul Mauer, eram mai mulți și trebuia să spunem, eu fiind militar atunci, în 1968 sau 1969, trebuia să spun că slăvesc Republica Socialistă România.

Și ce-ați făcut?
Am zis eu acolo nu știu ce și după aia ne-am împărțit în două grupuri. În perioada aia nu beam și ne-a servit cu câte un păhărel de șampanie pe  fiecare ca să-l avem în mână. Eu îl țineam așa… (n.r. – face un gest pentru a reda atitudinea de la acea vreme). Și la un moment dat, s-au strâns grupurile. Eu eram în grup cu domnul Maurer, nu mai știu, Bârlădeanu mai era, în partea cealaltă era Țiriac cu Ceaușescu.


Iar la un moment dat Ceaușescu vine spre grupul nostru și, până să vina Maurer, mi-a zis >. Eu am băut o gură și mi-am luat puțin curaj. A ciocnit cu noi și, la un moment dat, îmi zice >, așa mi-a zis > Eu, când am auzit așa ceva, eram lângă domnul Maurer nu știam ce să zic.

Și cum ați reacționat?
Îmi venea să-l întreb pe domnul Maurer ce trebuie să zic, ce trebuie să spun, dar el fiind acolo, eu nu aveam cum să zic și m-a apucat nebunia și i-am zis cu domnul, tovarășul secretar, nu știu ce i-am zis eu: >. Când am zis așa, domnul Maurer mi-a tras un picior zicându-mi printre dinți: >. Și eu am plecat, dar nu mi-a zis nimic. Românul mai înjură, mai glumește, asta i-am zis. Înjur, e adevărat…

 

A fost primul și ultimul contact cu Nicolae Ceaușescu?
Nu, ăsta a fost și după, la meciul de Cupa Davis, când trebuia eu să plec la Barcelona și m-am scuzat că pierd avionul și nu știu ce și când am coborât, acolo unde avea el biroul, pe scări. La ușă, la intrare, era o doamnă care stătea cu mâinile în sân și zice: >. Eu nu mi-am dat seama cine e la început. Apoi am realizat că era Elena Ceaușescu. >. Sunt cuvintele ei, jur că e adevărat!

Ieșise special pentru dumneavoastră?
Da. A stat acolo special să-mi spună să mă duc liniștit în Spania.

Nu v-ați mai întânit niciodată?
Nu. Cu Valentin mă întâlneam. Ne-a ajutat foarte mult și acum mă văd cu el și a rămas alături de fotbaliști. Un băiat extraordinar. Mergeam acasă și jucam „nasturi”, fotbal cu nasturi. Cântam la chitară. Adică au fost niște ani frumoși cu Valentin, chiar și cu Nicu și asta trebuie apreciat. Ce s-a întâmplat și cum a fost situația nu trebuie judecată așa. Eu totuși vreau să văd, sunt curios să văd ce s-a întâmplat cu adevărat. Dacă suntem cu adevărat români, trebuie să le dăm adevărul românilor, că am văzut că acum dosarul s-a întors înapoi de la revoluție. Asta trebuie văzut! Vrem să știm adevărul. Toți ne dăm cu presupusul referitor ce s-a întâmplat. Minciuni, toți cei care au fost după 1989, politicienii. Ă‚ia trebuie trași la răspundere! Cam toți sunt în viață cred, nu!?

CITEȘTE PARTEA A DOUA A INTERVIULUI SPECIAL CU ILIE NĂ‚STASE

Autori: Andru Nenciu, Costin Ștucan Publicat: 19 Jul. 2016, 00:00 Actualizat: 20 Jul. 2016, 12:59 Tenis
Pe aceeași temă
A MURIT! Stirea care a socat Romania: Doamne, de ce nu m-ai luat pe mine...
A MURIT! Stirea care a socat Romania: Doamne, de ce nu m-ai luat pe mine...
Tu ce vezi când le priveşti? 40 de poze inocente care-ţi demonstrează că ai o minte perversă
Tu ce vezi când le priveşti? 40 de poze inocente care-ţi demonstrează că ai o minte perversă
Ghete de milioane - TOP 10 cei bine plătiţi fotbaliştii din sponsorizări pentru ghetele de fotbal
Ghete de milioane - TOP 10 cei bine plătiţi fotbaliştii din sponsorizări pentru ghetele de fotbal
Dinamo, aproape de o noua lovitura! Un international roman poate deveni arma secreta a lui Contra
Dinamo, aproape de o noua lovitura! Un international roman poate deveni arma secreta a lui Contra
Dieta militară: slăbeşti 4,5 kg în 7 zile. Ce şi cât să mănânci
Dieta militară: slăbeşti 4,5 kg în 7 zile. Ce şi cât să mănânci
Elena Udrea a comis-o RAU la plajă! Şi-a ridicat picioarele şi s-a văzut…
Elena Udrea a comis-o RAU la plajă! Şi-a ridicat picioarele şi s-a văzut…
Prima amintire a lui Băsescu cu Firea: Era împreună cu Mihaela Rădulescu la sediul PD. A dat-o Berceanu afară din curte
Prima amintire a lui Băsescu cu Firea: Era împreună cu Mihaela Rădulescu la sediul PD. A dat-o Berceanu afară din curte
BREAKING NEWS România, din nou în stare de urgență! 'Numărul de cazuri e uriaș!'
BREAKING NEWS România, din nou în stare de urgență! 'Numărul de cazuri e uriaș!'
Ce ASCUND visele şi sexualitatea reprimată
Ce ASCUND visele şi sexualitatea reprimată
Mama Roxanei Dobre vrea să țină pasul cu fiica sa! A apelat la medicii esteticieni pentru un aspect mai tânăr! Imagini spectaculoase cu soacra lui Florin Salam / PAPARAZZI
Mama Roxanei Dobre vrea să țină pasul cu fiica sa! A apelat la medicii esteticieni pentru un aspect mai tânăr! Imagini ...
Iohannis a decis! Cresc pensiile? Anunțul zilei pentru toți pensionarii din România
Iohannis a decis! Cresc pensiile? Anunțul zilei pentru toți pensionarii din România
Anda Adam și Cezar Ouatu, scene interzise minorilor la TV. Ce au putut face în baie
Anda Adam și Cezar Ouatu, scene interzise minorilor la TV. Ce au putut face în baie
Pe ultima sută de metri, PSD aruncă un bolovan în capul guvernului PNL
Pe ultima sută de metri, PSD aruncă un bolovan în capul guvernului PNL
Ce salarii iau un agent, un ofițer de poliție și un polițist local? FOTO cu fluturașii de salariu
Ce salarii iau un agent, un ofițer de poliție și un polițist local? FOTO cu fluturașii de salariu
Cu ele îşi înşală bărbaţii cel mai des nevestele. Dacă ești soție și ai una în preajmă, ai mare grijă
Cu ele îşi înşală bărbaţii cel mai des nevestele. Dacă ești soție și ai una în preajmă, ai mare grijă
Personalul medical care tratează pacienţii cu cancer, posibil pericol pentru aceştia STUDIU
Personalul medical care tratează pacienţii cu cancer, posibil pericol pentru aceştia STUDIU
Când vor crește din nou pensiile românilor. Vestea pe care toată lumea o așteaptă
Când vor crește din nou pensiile românilor. Vestea pe care toată lumea o așteaptă
Topul vedetelor care au desfăcut picioarele prea mult și s-a văzut tot!
Topul vedetelor care au desfăcut picioarele prea mult și s-a văzut tot!
Gina Pistol a confirmat ca este insarcinata? Gestul subtil facut de iubita lui Smiley a ridicat semne de intrebare. Cum s-a dat de gol vedeta
Gina Pistol a confirmat ca este insarcinata? Gestul subtil facut de iubita lui Smiley a ridicat semne de intrebare. Cum s-a ...
Este OFICIAL! Anunţ fulger făcut de Metrorex: Cartierul din Bucureşti unde se construieşte încă o staţie de metrou
Este OFICIAL! Anunţ fulger făcut de Metrorex: Cartierul din Bucureşti unde se construieşte încă o staţie de metrou
Ilie Năstase are grijă și de copii, și de prieteni... în același timp! Așa își face loc în program fostul mare tenismen / PAPARAZZI
Ilie Năstase are grijă și de copii, și de prieteni... în același timp! Așa își face loc în program fostul mare ...
Marian Ursea, copilul înfiat de Gigi Becali TRANSFORMAT TOTAL. Cum arată azi
Marian Ursea, copilul înfiat de Gigi Becali TRANSFORMAT TOTAL. Cum arată azi
Brad Pitt şi Jennifer Aniston au flirtat în scop caritabil
Brad Pitt şi Jennifer Aniston au flirtat în scop caritabil
Primul doctor care spune adevărul despre starea lui Schumacher
Primul doctor care spune adevărul despre starea lui Schumacher
FOTO. Vica, fosta amantă a lui Victor Piţurcă, s-a pozat goală complet în pat! Cum arată la 45 de ani
FOTO. Vica, fosta amantă a lui Victor Piţurcă, s-a pozat goală complet în pat! Cum arată la 45 de ani
FOTO. Cum arăta Mirela Vaida acum 15 ani. Imagini fabuloase de pe vremea când cânta în trupa 'D'Or'
FOTO. Cum arăta Mirela Vaida acum 15 ani. Imagini fabuloase de pe vremea când cânta în trupa 'D'Or'