Ilie Năstase, poveste genială despre numărul femeilor din viața lui: „Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul!”

Ilie Năstase, poveste genială despre numărul femeilor din viața lui: „Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul!”
  • Publicat:

Ilie Năstase (74 de ani), fostul mare jucător de tenis al României, a dezvăluit cum a ajuna în spațiul public informația în ceea ce privește numărul femeilor din viața lui.

S-a vorbit despre faptul că Ilie Năstase a fost cu 2.500 de femei până în prezent, însă fostul tenismen spulberă acest mit.

Ilie Năstase, adevărul despre numărul femeilor cu care a fost

Ilie Năstase susține că autorul cărții sale autobiografice l-a împins de la spate să forțeze în publicația respectivă numărul cuceririlor din viața fostului mare sportiv al României.

„Eram concentrați pe tenis atunci. Minciunile astea cu 2.500… nici nu poți să bifezi atâtea. Mă enerva fata asta care a scris, e cea care i-a scris și cartea lui Beckham. Mă tot întreba de cuceriri. I-am zis: «Doamnă, eu nu prea am avut, că am câștigat vreo 80 de turnee și nu prea îmi permiteam să fac lucruri din astea înainte de o finală».

«Nu, nu, că am văzut eu prin ziar, prin Anglia, că aveai clubul tău acolo, că aveai multe femei». Zic: «Doamnă, nu știu câte sunt. Dacă vreți, vreo 400». Zice: «Nu, că nu e bine!». Zic: «Doamnă, la carte nu dă bine, dar e autobiografie și înseamnă că mă minți pe mine!».

Și într-o seară, când eram pe la sfârșitul interviului cu ea, la un pahar de vin, zic «Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul». «Cum, care, câte au fost?». Zic «2.500!». «Asta am vrut să aud de la tine!». Și așa a rămas, am rămas cu 2.500, dacă așa a vrut ea să audă.

De unde naiba atâtea? Nici nu poți să atingi 2.500 de femei”, a spus Ilie Năstase, la Digi Sport.

Ilie Năstase, sfaturi prețioase pentru Simona Halep

Fostul lider mondial la tenis masculin a recunoscut că nu mai urmărește competițiile sportive din cauza absenței spectatorilor, însă o susține în continuare pe Simona Halep, semifinalistă în cadrul turneului de la Roma.

Ilie Năstase i-a transmis Simonei Halep, de la distanță, un sfat important. Acesta i-a propus să urmeze exemplul lui Roger Federer, care alege să nu mai participe chiar la orice turneu, ci doar la cele importante.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele