Halep își laudă adversara, după înfrângerea de la Madrid: „A jucat solid, a scos toate mingile”. Simona explică motivele unui blocaj mental și recunoaște: „Mă așteptam să vină un eșec”

Halep își laudă adversara, după înfrângerea de la Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a pierdut sâmbătă, scor 6-7 3-6, în fața franțutoaicei Alize Cornet, în primul tur al competiției de la Madrid, unde în 2014 ajungea până în ultimul act, când pierdea în fața Mariei Șarapova. Eșecul neașteptat, având în vedere începutul bun de an al constănțencei, o poate costa pe româncă poziția secundă în clasamentul WTA.

După un meci în care a ratat două mingi de set în prima manșă și a adunat 38 de greșeli neforțate, o cifră pe care o atinge rareori, Simona i-a dat credit adversarei sale, a admis că punctele pe care trebuia să le apere pentru finala de anul trecut de la Madrid, 1.000 la număr, au blocat-o mental și a recunoscut că se aștepta și la o astfel de înfrângere: „Asta este. Am mai jucat cu ea, am mai învins-o. A jucat solid, a scos toate mingile, a fost mai activă decât mine și asta a făcut diferența. Am încercat să îmi apar punctele și probabil că asta m-a blocat mental. Nu este o problemă că nu am simțit jocul. Încerc să o iau de la capăt și să gândesc pozitiv, pentru că am de ce. Mă așteptam să vină și o astfel de înfrângere, pentru că am avut o perioadă în care am jucat foarte bine. Mă așteptam să vină și un eșec, eram pregătită. Li se întâmplă și jucătoarelor mai bune decât mine”, a declarat Halep la microfonul Digi Sport.

După turneul de la Madrid, Simona își va îndrepta atenția către competiția de la Roma, unde în 2014 a abandonat în turul secund, înaintea partideu cu iberica Suarez Navarro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele