FOTO | Pentru ei a renunţat Darren la Simona Halep! Cum arată familia Cahill

10 nov 2018 7605 afişări Tenis
FOTO | Pentru ei a renunţat Darren la Simona Halep! Cum arată familia Cahill

Darren Cahill a hotărât să întrerupă colaborarea cu Simona Halep (1 WTA, 27 de ani) pentru a se dedica familiei, într-un moment important. Antenorul australian a anunţat că-şi va lua un an de pauză şi va fi alături de soţia şi copiii lui. Cahill a luat această decizie alături de soţia lui, Victoria, care poate fi considerată ”vinovată” pentru vestea care a uimit lumea tenisului, la finalul lui 2018.

Căsătorit de 26 de ani cu Victoria, Cahill are doi copii, Tahlia si Benjamin. Victoriei nu îi place să fie în centrul atenţiei şi niciodată nu îl însoţeşte pe soţul său în turnee. Ea are o sală de pilates pe care o administrează, iar asta se vede perfect în fizicul său.

Cahill şi familia sa locuiesc în Las Vegas, Nevada. Motivul principal pentru care Cahill a luat această decizie e legat de perioada importantă cu care se confruntă cei doi copii ai săi.

"După o lungă perioadă de gândire şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni pe drumuri, departe de familie, am decis să iau o pauză de 12 luni de la antrenorat pentru a fi acasă şi a fi alături de copii în etape importante ale vieţii lor, în ultimul an de liceu, pregătire pentru sport şi facultate, care consumă mult timp", a explicat Cahill.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.