Editorial CTP!** Break!

Autor: Cristian Tudor Popescu Publicat: 17 May. 2009, 20:21 Actualizat: 18 May. 2009, 11:06 Tenis
Editorial CTP!** Break!

 

Își strânge metodic șireturile, căutând să egalizeze capetele rămase libere. Face și desface funda fără să se grăbească: de afară răzbate vuietul surd al mulțimii, ca vântul, seara, printre coloșii din aleile Milla. Timpul, domnule Onemai, anunță meditativ vocea amabilă. O intensificare ca un vuiet, apoi aplauze copleșitoare, nesfârșite: Freas a păstruns în arenă.
 
E încordat, își dă seama de asta și crisparea crește și mai mult. Poate că ar fi fost mai bine să aștepte în boxă, acolo nu e nici cald, nici frig, e liniște și întuneric ca-n pântecele mamei, nimeni nu-ți zbiară în față și nu sunt flash-uri care să-ți zgârie retina. Dar cum să stea în boxă când Papá Tob a hotărât altfel…
 
Pătrunde în spațiul de joc cu vraful de rachete sub braț. Așa cum se așteptase de altfel, aplauzele sunt convenționale, reci. USCOTT MOWENNA MARLBORO MARLBORO FORS. Nu-i nimic, totul e să nu se gândească la nimic, să fie amețitor de iute și implacabil. Să nu cruțe, să frângă, să domine. REC KDX STANDARD ELECTRIC BATA BATA BATA.
 
Raflexul verde e plăcut sub tălpi, cărnos și elastic, aderență atât cât trebuie. Când o suprafață de joc e bună, băiete, trebuie să ai aceeași senzație ca atunci când calci pe pieptul unui om. Aruncă o privire în tribună: Papá Tob e la locul lui, chica argintie, căzând pe gulerul cămășii negre, încheiate până sus, îl distinge net de mulțimea pestriță. Tot ce îmbracă Papá Tob începe să semene a uniformă.
 
Nu reușește s-o descopere pe Vera; poate întârzie, și chiar dacă nu vine, poate că e mai bine. Se mai uită o dată la Papá Tob și, cu toate că acesta privește undeva deasupra panoului de afișaj, simte cum se relaxează. Pune rachetele pe masă, scoate din huse câteva și începe să lovească sacadat corzile din podul palmei, ca și cum le-ar încerca. Știe foarte exact cu ce rachetă va începe meciul, le-au verificat împreună în urmă cu o oră, dar legea lui Papá Tob nu poate fi încălcată și nici n-are de gând să încerce s-o încalce vreodată. Tenisul e un ritual cu măști, băiete, o artă a plictisului, ca să mă exprim așa. Tot ce faci în afara timpului în care joci punctul trebuie să fie cât mai puțin variat. Trebuie să vezi cât mai puține chipuri, să auzi cât mai puține cuvinte și să rostești și mai puține. Folosește mereu aceeași pastă de dinți, mănâncă mereu aceleași lucruri, culcă-te și trezește-te întotdeauna la orele stabilite. Da, Papá. Crucifixul la buze, același număr de pași până la linia de fund, mingea bătută de pământ de același număr de ori. Nu schimba nimic, niciodată, dacă vrei să fii în tenisul mare, ca să mă exprim așa. Dacă nu faci nimic din toate astea, trăiește și fii fericit. Da, Papá.
 
Pornește spre linia de fund. Pașii măsurați, figura rigidă, indiferentă. Ajuns în fața deschiderii circulare a distribuitorului, ridică mâna și mingile țâșnesc una și, după trei secunde, încă una. Apropie o minge de nări și aspiră adânc. Cel puțin zece obiective urmăresc gestul caracteristic al lui ULLO ONEMAI. PRIETENEI LUI ONEMAI ÎI VA FI GREU SĂ‚ GĂ‚SEASCĂ‚ PARFUMUL POTRIVIT! Gestul trebuia oricum făcut, aparținea secvenței standard, încă mirosul de minge nouă chiar îi plăcea. Se asocia totdeauna cu cel al bitumului încins, străpuns de smocuri prăfuite, din spatele marilor magazine SANDRE. Pe atunci nu era decât un derbedeu de-o șchioapă, lovind cu o rachetă bandajată o minge mâncată până la cauciuc, de culoare la fel de incertă ca a pielii lui. Mingea nouă era o pasăre rară, o flacără proaspătă pe care cu greu te puteai hotărî s-o lași pradă asfaltului cenușiu, mâncătorului de mingi.
 
Crainicul arenei prezintă finaliștii MASTERS-ului. Apoi, până în clipa în care se va anunța învingătorul, nu va mai vorbi decât computerului. Mai întâi, desigur, Freas. Martin Freas artistul, Martin Freas gentlemanul. Omul pentru care tenisul nu are secrete. Capabil să trimită zece mingi consecutiv într-o rachetă așezată pe linia de fund. Rosewall plus Santana, plus Năstase, plus Koehler, plus. Ultimul romantic. Mereu trebuie să existe câte un ultim din ăsta. De două ori Roland Garros, o dată Wimbledon, anul trecut Masters-ul. Aplauze furtunoase. Urale. Pe tine or să învețe greu oamenii să te aplaude, băiete. Ai o mutră… hm, cam ciudată, ca să mă exprim așa. Pot să pariez că cel puțin un chinez, un negru și un băștinaș din Australia au colaborat la conceperea ta. Nu te uita, colaborarea a fost fructuoasă, ca să mă exprim așa, ai o inimă ca o pompă de incendiu și picioare ca ale tale n-a avut nici Dreblin. Deci, băiete, o să joci tenis, asta e șansa ta. Da, Papá. Altceva nu știu ce-ai putea să faci, nu ești prea deștept, ai mutra pe care o ai, poți să ajungi cel mult room-boy sau ajutor de ospătar, asta în cazul în care nu te apuci de droguri sau de tâlhărie. Da, Papá. Tenisul pe care ai să-l joci, țin să-ți spun de pe acum, nu va fi un tenis frumos, dar datorită lui vei câștiga suficient de mulți bani ca să ți se spună că ai o figură… hm, fascinantă, ca să mă exprim așa. Te vei baza pe forță, tenacitate, echilibru nervos; or să te învinuiască toți pentru monotonie, pentru lipsa de fantezie în joc; adică pentru faptul că nu te dai peste cap, nu pui scurte riscante, nu rămâi pironit, cu ochii la cer, după ce-ai greșit o minge. Rahaturi, ca să mă exprim așa. Cel mai frumos tenis din lume e ăla în care dai mingea cumva peste plasă și câștigi. Te vor numi robot, automat, mașină de tenis, presa de scandal va insinua că ești, de fapt, un android, „fanteziștii” pe care îi vei zdrobi vor face declarații jignitoare la adresa ta. Tot rahaturi, îndată ce-o să câștigi de suficient de multe ori vor începe toți să roiască în jurul tău ca muștele la hoit, ca să mă exprim așa, pentru că toți vor să respire aerul tare al succesului. Monotonia o să fie atunci „siguranță în joc și tenacitate”, insensibilitatea – „capacitate extraordinară de concentrare”, urâțenia loviturilor – „o deosebită eficiență”. Dar pentru asta trebuie să câștigi, să câștigi mereu, băiete. Da, Papá.
 
Two minutes, gentlemen. Încep să servească. Mingile lui, catapultate cu peste două sute de kilometri pe oră, se duc ascultătoare în colțurile careului de serviciu. Freas servește mai slab, liftează exagerat. Ca un gentleman. Încă n-a terminat cu zâmbetele și bezelele adresate tribunei. One minute, gentlemen. E bine să joci într-o sală mare… zgomotele se astompează, publicul se transformă într-o masă nedefinită, te poți concentra mul mai ușor decât arafă, unde sunt nori, cer, vânt, câte o pasăre sau un Jet. Păcat că FILT n-a admis izolarea fonică a terenului. Nătărăii din tribună nu suportă să latre la lună, de parcă i-ar păsa cuiva de agitația și de zbieretele lor. Time, gentlemen.
 
Aleargă. Întoarce trunchiul. Retrage mâna. Flexează genunchii. Bagă umărul în față. Umărul, am spus. Ochii pe minge până în ultima clipă. Lovește. Aleargă. Întoarce-te. Retrage. Flexează. Am spus să îndoi genunchii, băiete, ești surd?
 
Se simte bine, cu toate că e condus cu 4-3. Cu ghemul ăsta se face 4-4. Nici chiar perspectiva pierderii setului nu-l îngrijorează, se joacă best of five, Spilcuitule, fără tie-break în decisv, să vedem dacă te țin curelele. Și, în plus, punctele pe care le-a făcut el până acum au fost seci și fără tevatură, în timp ce Freas a punctat pe muchie de cuțit, cu execuții greu de reparat, artizanat. Asta nu poate să țină prea mult, nu câștigă un meci cu astfel de lovituri. Advantage in. Se uită la Papá Tob. Papá Tob își trece neglijent mâna peste frunte: e bine, dă-i înainte. N-o să mai servească tare, simte că Freas e pregătit să închidă ochii și să lovească, și parcă e un făcut, retururile astea orbești intră mai întotdeauna. Liftează mult. Neț! First service. Mingea a lovit banda, a trecut totuși, a țopăit de câteva ori și s-a dus până la picioarele lui Freas, care n-a schițat nici un gest, așteptând impasibil ca mingea să-și înceteze săriturile și să fie suptă în marginea terenului. Semn rău, înseamnă că Spilcuitul încă e calm.
 
Liftează și mai mult și rămâne pe fund. Schimb prelungit de drepte în cross. Trebuie evitat reverul, băiete, aici e punctul lui tare. Iuțește lovitura. Incomodat, Freas încearcă să schimbe jocul cu un longline, dar lovitura e prea scurtă. În față. Taie apăsat mingea în lungul liniei și se lipește de fileu. Freas ajunge târziu și lobează. Lobul e înalt și s-ar putea să iasă. Nu mai aleargă după el. Se aprinde lumina roșie, mingea a căzut milimetric în spatele liniei de funt. Out! Cârâie computerul, out afișează panoul central. Game, mr. Onemai. Four games all.
 
 Iese de pe teren pășind relaxat. Se oprește în fața ușii care culisează fără zgomot, eliberându-i intrarea în coridor și blocând prin aceeași mișcare intrarea coridorului lui Freas. Îndată ce trece pragul, ușa revine în poziția inițială. Intră în boxă și se așază pe fotoliul hidraulic. Jeturile răcoroase ale ventilatoarelor îi scaldă fața și pieptul, vibromasoarele îi frământă brațele și picioarele. Ecranul se aprinde într-un joc de culori reci și odihnitoare însoțite de muzică: Polo Andres cu Home Again, un blues vechi de când lumea. Destinde-te, uită. Ține minte, băiete, o relaxare eficientă în pauze e mai prețioasă decât un serviciu devastator. Sunt jucători vechi care n-au învățat nici până acum asta. Timpul, domnule Onemai. Avertizorul bâzâie și clipește în penumbră. Hai! Golește paharul cu CIVITA și iese din boxă; dincolo de zidul subțire, exact la jumătatea coridorului, aude pașii celuilalt avansând în sens opus. Ești încă vioi, Spilcuitule, sau poate că numai vrei să pari…
 
Aleargă. Lovește, Aleargă, Lovește. Aleargă. Vine oboseala. Nu e propriu-zis o oboseală de natură fizică, cel care cedează primul e întotdeauna creierul. O simte cum vine, semnele sunt mici, dar sigure: ajungi o fracțiune de secundă mai târziu la minge, eziți să pleci la stopuri – ăsta e nebun, a pus cel puțin douăzeci de stopuri până acum! -, te ridici cu regret din fotoliu la reluare. Din tribună nu se vede nimic, dar ție a și începu să-ți fugă gândul, cea mai rea consecință a oboselii. Vacuumul absoarbe mingile în margine, distribuitorul scuipă o minge și peste trei secunde încă una. Pendulezi, arunci mingea cu stânga, urcă, se decupează ca un OZN galben în scânteierea reflectoarelor, îngheață o clipă într-o neverosimilă imobilitate, apoi cade și o dată cu ea te prăbușești înainte, rupând lovitura din umăr. A câta oară? De câte ori, de când joci tenis, ai ridicat brațele ca să servești? De o sută de mi de ori, de un milion? În spatele minții pândește pericolul: renunțarea, lehamitea, pierderea sensului. Să se termine totul, oricum, numai să se termine. Cum naiba face bătrânelul ăsta de dincolo de plasă de pare așa de proaspăt? Nu se poate, trebuie să fie și el cel puțin la fel de obosit.
 
3-2 și 40-15. Două mingi de break. La 4-2 și serviciul, între jucători de valoarea lor, totul e terminat. E terminat pe dracu’; o clipă îi pătrund în minte cele trei matchball-uri salvate de Freas în setul trei, dar reușește să le alunge. Nu se termină nimic niciodată, băiete. Da, Papá. Totul se poate schimba într-o singură secundă. Da, Papá. Domini, te simți stăpân pe joc, aproape că ți-e milă de celălalt, uite-l cum aleargă degeaba să-ți prindă mingile care rad tușele, n-are cum să-ți facă față, ești tare, încerci de toate și totul îți iese, ca să mă exprim așa. Dar e suficient să te deconcentrezi câteva zeci de secunde, să te joci cu două-trei mingi și lucrurile se răstoarnă ca într-un caleidoscop. Mai întâi, un fior vag, repede reprimat, de teamă: am început să greșesc, da’ nu-i nimic, mai am multe înaintea lui. Apoi teama crește cu fiecare minge, lovești cu grijă excesivă, avar, să nu pierzi, dar ești deja pierdut. Ca un făcut, toate mingile tale care lovesc banda nu trec, ale lui, în schimb, ca la un pas de fileu, tot ce ție ți se duce afară cu câțiva milimetri lui îi intră cu câțiva milimetri, ca să mă exprim așa. Îți vine să plângi de nervi. Te agăți disperat, dar de cele mai multe ori nu se mai poate face nimic. Un meci nu începe și nu se termină niciodată, băiete. Ești în meci tot timpul, trăiești scufundat în el, ca să mă exprim așa. Da, Papá.
 
Aleargă, lovește, aleargă. Freas a făcut două puncte pe nesimțite, cu blestematul lui de rever tăiat, nu sare mingea nici de două palme. O privire către Papá Tob. Răspunsul vine prompt și clar: dreapta, pistonează-i dreapta. Da, Papá, bineînțeles, o sută, o mie, un milion de mingi pe dreapta Spilcuitului, nu mai apucă el să dea cu reveerul. O viziune de o clipă: TITAN STADIUM pustiu, în ruine, lumea întreagă o ruină sub un soare roșcat, răzbătând printre nori clorotici, iar el și Freas continuă să schimbe mingi pe forehand.
 
Avantaj. Se duce în față pripit, pe minge moale. Nici el nu știe de ce. Passing-ul lui Freas e perfect, n-are cum să-l ajungă, cu toate că se întinde cât poate. Eliberat o fracțiune de secundă datorită efortului, subconștientul comandă holding-ul exact în clipa în care mingea depășește vârful rachetei. Tribuna scoate un geamăt excitat, e primul holding al finalei: majoritatea știau că Ullo Onemai a folosit procedeul de opt ori în cele șase zile de până acum ale turneului și că încă unul i-ar putea fi fatal. Nu l-au uitat încă pe Spotty Bauer: la el se gândea întotdeauna când făcea un holding. Nici un neuropsihiatru nu reușise să explice satisfăcător capacitatea miraculoasă a lui Spotty de a face 15-20 de holding-uri pe meci, în condițiile în care nu se cunoștea un alt jucător care să poată trece de trei. Uneori își ridiculiza adversarul, jucând câte un ghem întreg numai din priviri. Mulți afirmaseră că Bauer era un telekinet natural, nici n-avea nevoie de ACBC-uri, înzestrarea lui se putea manifesta oriunde în afara terenului. Nimeni însă n-a putut dovedi nimic; oamenii îl aclamau în delir. Federația Internațională intenționase chiar să suspende procedeul în urma presiunii Asociației Jucătorilor, interzicând echiparea terenurilor cu ACBC-uri, însă până la urmă publicul și-a impus voința. Culmea era că Spotty și fără holding – avea stofă de mare jucător, ar fi putut oricum să se impună, dar lumea asta voia de la el și nimic altceva. Când juca fără holding, oricât de bine, mai că nu-l fluierau. Impresarii căutau cu lumânarea pe cineva care să-i poată ține piept, visul multora era să organizeze MECIUL SECOLULUI! TENIS FĂ‚RĂ‚ RACHETĂ‚! TENISUL VIITORULUI! Două imagini ale lui Spotty îi rămăseseră vii în minte: Spotty prăbușit lângă stâlpul fileului, zvârcolindu-se și urlând ca o fiară, și Spotty în curtea casei de sănătate, un fel de bolovan cu privirea goală și bale la gură. Și mai erau și Gothard, și Alderman, și Sarasino, toți reduși la o exstență catatonică de jocul cu holding-ul.
 
E prea târziu să mai dea înapoi; de câteva secunde bune mingea tremură ușor cam la un metru de sol, susținută de voința lui convertită în acțiune fizică și amplificată de mii de ori de ACBC-uri. Se poziționaseră ca să lovească, încet, fără să scape din ochi mingea și pe Freas, care stă nemișcat la câțiva pași de fileu, cu o licărire de uimire în ochi – știa, bineînțeles, și el de cele opt holding—uri.
 
Na. Ia-o și pe-asta! Mingea, izbită cu toată forța s-a dus undeva în lung de linie. Freas n-a schițat nici un gest; să fie oare atât de sigur pe el?
 
Izbucnesc aplauzele. De data asta sunt aplauze puternice, adevărate. Pornește greoi spre marginea terenului. Îl dor creierii. Îi pare rău că Vera nu e în tribună, la Papá Tob n-are curaj să se uite după ce-a făcut. Ușile culisează simultan; intră în boxă și se prăbușește pe fotoliu. O perie de sârmă i se plimbă pe cortex. Ventilatoarele, vibromasoarele, soluțiile revitalizante își fac datoria, dar capul, capul.. senzația e îngrozitoare, ca și cum ți s-ar risipi mintea. Brusc, sunetele odihnitoare încetează și pe ecran apare Freas, triumfător, surâzător, superb, ridicând cupa deasupra capului. Toată lumea e grămadă pe el. Undeva, în margine, se vede pe sine arătând ca un struț bolnav, chinuit de câțiva reporteri sadici. Suprarenalele varsă adrenalina în sânge, măduva spinării comandă mușchilor să se contracte, pulsul și respirația se accelerează. Trupul trage după sine creierul. Se ridică greu, dar se ridică și iese pe coridor. Dincolo de peretele impenetrabil la biocurenți aude pașii celuilalt; se repede cu pumnul în perete, zbierând: boșorogule, jigodie împuțită!
 
Astăzi, fizicul în sport nu mai are secrete. Tehnicile de antrenament, echipamentul, regimul alimentar nu mai suportă îmbunătățiri esențiale, ca să mă exprim așa. A venit vremea antrenamentului psihic sistematic. Mai mult: a condiționării psihice a sportivului. Un psihic bine preparat poate arunca în luptă resurse fizice și volitive inimaginabile; ați văzut vreodată, domnilor, un paranoic anemiat, aflat în criză, cum crapă în lung o masă de stejar masiv?
 
E peste puterile unui om. Totul e împotriva lui. Banda fileului, care i-a mâncat un matchball, computerul care cârâie out, când el dă tușă plină, în mod sigur ăștia au umblat la programe, toți îl urăsc, toți vor să-l vadă pierzând. Piftiile colorate, cretinii care mestecă, mătrețele din tribună. Ce păcat că holding-ul e limitat la câțiva metri, ar fi minunat să poată ridica tribunele în aer și pe urmă să dea cu ele de pământ, praful și pulberea să se aleagă. Doamne, cât de aproape am fost. 5-2 în setul decisiv, până acolo l-a dus furia. Un singur ghem… Pe urmă totul s-a rupt. Spilcuitul și-a făcut jocurile și break-ul care îi despărțea. Ovaționat din răsputeri la fiecare punct câștigat. E 5-5 și Papá Tob îi face semn să atace, dar el nu mai vrea decât un singur lucru: să-și câștige serviciul, după aia poate să se întâmple orice.
 
Riscuri, bineînțeles că există riscuri, cum ar putea fi altfel, ați mai pomenit dumneavoastră progres fără riscuri, ca să mă exprim așa? Vă pot da chiar eu un exemplu: Enrique Soler, un obscur sprinter brazilian, a ajuns peste noapte campion național cu un timp aflat la trei sutimi de recordul mondial. Cum? Foarte simplu: i s-a implantat în minte certitudinea că e urmărit de un tigru fioros, certitudine care se activa la pocnetul pistolului de start. Problema a fost că tigrul nu s-a dat bătut, ca să mă exprim așa, a început să-l urmărească și pe stradă, și acasă, și în somn, până când băiatul a scăpat de el încălecând o balustradă. Or, asta nu dovedește decât că prepararea psihică a fost făcută de un ageamiu.
 
Servește… aleargă… lovește… aleargă. Totul e mult mai greu, chiar și dreapta, dreapta care l-a ajutat întotdeauna, e acum împinsă și lipsită de explozie. E totuși 40-30 și îl cuprinde frica: dacă face punctul, câștigă ghemul. Se uită la Papá Tob îi face semn calm: în față, vino la plasă. Servește și se prăbușește înainte ca împușcat, rugându-se să greșească Freas returul. Și Freas… greșește: mingea, lovită prost, cu rama, se duce într-un lob fâlfâit și cade în teren, la un metru de linia de fund. Privește hipnotizat zborul ei prin aer, nevenindu-i să creadă într-o asemenea escrocherie monstruoasă a hazardului. Târziu, prea târziu, se decide să aleagă. Tribuna, care stătea cu mâinile ridicate și răcnetul victoriei în gât, îngheață: mingea se oprește când mai avea o palmă până la al doilea contact cu reflexul. Al zecelea holding al lui Ullo Onemai. Cu pași de bețiv, se apropie de minge, fixând-o intens; se lasă în genunghi și încet, foarte încet, o aduce la nivelul ochilor. Rămâne așa câteva secunde, pe urmă, fără să se ridice, pornește ca penitenții spre poarta catedralei. Îi trebuie aproape două minute ca să ajungă la fileu. Freas așteaptă descumpănit, cu mâinile în șolduri, toată lumea e în picioare. Se ridică lent, cu mingea mereu la nivelul ochilor. În clipa în care distanța e suficient de mică, Freas lasă mâinile din șolduri și se crispează; vuietul mulțimii crește brusc: dublu holding. O situație rară și periculoasă pentru ambii jucători: în afara gravitației, trebuie învinsă și voința adversarului. Teleobiectivele urmăresc cele două chipuri, având grijă să intre în cadru și MOWENNA sau GUCKO sau FORS, după contact; se transmit prim-planuri în montaj alternat: venele umflate și fălcile contractate ale tânărului de douăzeci și trei de ani, scund și brunet, ochii aproape închiși în fața ca de mort a adolescentului de cincisprezece ani, înalt, cu părul cărămiziu, mingea oscilând lent între ei. Apoi, brusc, Freas se întoarce și pleacă spre fundul terenului. Ullo Onemai ridică racheta și lovește. Mingea îl izbește pe Freas în ceafă; imediat izbucnesc fluierăturile și huiduielile.
 
Un teren de tenis, dintr-un fel de pământ roșu, bătătorit, undeva la marginea oceanului. Jucători care se mișcă ciudat, parcă filmați cu încetinitorul. Ă‚sta e tot tenis, Papá? Da, băiete, sau, ca să mă exprim așa, a fost.
 
Vera râde, are caietele sub braț. Plouă cu stropi negri, scânteietori. Din nămolul răscolit al minții urcă mereu alte și alte imagini și cuvinte. Crucea putredă răsturnată printre mere roșii, acum trebuie să înveți să urăști, băiete, altfel nu poți ajunge în față. Mai târziu n-o să mai ai nevoie de ură, o să joci cu tine însuți, un tun de mingi enorm aruncă mingi de toate culorile care-l lovesc în cap, numai în cap, o rachetă albă profilându-se pe cerul Caraibelor, tenisul e sportul singurătății, băiete.
 
Stă în fotoliu de mii de ani, ca o statuie de faraon. Ce simte o piatră când o lași singură? Vii, pleci, gândești, ești trist, dar ea ce face în tot acest timp, cum de nu înnebunește? Nu înnebunește pentru că e fericită. Să fii paralizat, să zaci nemișcat într-un fotoliu de invalid toată viața și să nu te poată sili nimeni să te ridici… Să fi pământ, stâncă, nisip, să dormi pe fundul mărilor, cu miliarde de tone de apă deasupra ta, în întuneric. În liniște…
 
Papá Tob stă în fața lui Freas. Papá Tob are mâinile legate. Verde-întunecat, gazonul. Ce faci, Papá, cine te-a legat, de ce stai în picioare, de ce nu te întinzi, de ce nu te faci una cu iarba, cu pământul, ca să mă exprim așa, ca să mă exprim așa, Papá.
 
Papá Tob e în negru, ca întotdeauna, Freas, în costum de tenis, ține în mână o bucată de metal în formă de rachetă. Freas îl scuipă în față pe Papá Tob. Ceva zvâcnește.
 
Freas îl lovește cu piciorul în stomac pe Papá Tob. Ceva se dislocă în adânc.
 
Papá Tob în genunchi. Freas îl lovește cu racheta de metal. O dată și încă o dată. Fața lui Papá Tob, ca o roșie strivită. Ceva se încordează monstruos, vibrează insuportabil, capul e ciment, cufundat în beton, trupul e afară, ceva înșfacă, ceva trage, întinde, smulge.
 
Freas urinează pe fața lui Papá Tob. Se apropie dansând, îmbrăcată ca o târfă, Vera. Ceva se rupe, o sfâșiere albă, arzătoare, fulgurantă. Freas și Vera se îmbrățișează cu pasiune.
 
Timpul, domnule Onemai.
 
Se ridică și iese pe coridor.
 
După ce am trăit chinuitoarea bucurie de a vedea și povesti împreună cu cei ce iubesc tenisul semifinala Nadal-Djokovici, acum unul dintre basmele nemuritoare ale planetei Pământ, ieri n-am fost în stare să mai pun pe hârtie nici un cuvânt despre tenisul de la Madrid. Am putut doar să transcriu această povestire pe care am scris-o în 1985.
 
 
 

 

Autor: Cristian Tudor Popescu Publicat: 17 May. 2009, 20:21 Actualizat: 18 May. 2009, 11:06 Tenis
Pe aceeași temă
Ştirea momentului despre Titi Aur! Fusese internat în stare gravă, din cauza COVID
Ştirea momentului despre Titi Aur! Fusese internat în stare gravă, din cauza COVID
Bloggerii ruşi au dezasamblat noul Renault Duster şi l-au numit plin de „soluţii ţigăneşti” VIDEO
Bloggerii ruşi au dezasamblat noul Renault Duster şi l-au numit plin de „soluţii ţigăneşti” VIDEO
NEWS ALERT Tragedie la Victor Babeş: O defecţiune la TIR-ului de Terapie Intensivă a dus la decesul a trei pacienţi
NEWS ALERT Tragedie la Victor Babeş: O defecţiune la TIR-ului de Terapie Intensivă a dus la decesul a trei pacienţi
BREAKING NEWS | Asa incepe noua era galactica! Mbappe si Haaland la Real! Planul istoric al lui Perez a fost dezvaluit
BREAKING NEWS | Asa incepe noua era galactica! Mbappe si Haaland la Real! Planul istoric al lui Perez a fost dezvaluit
Vaccinul pentru cancer și HIV ar putea fi produs, după descoperirile medicale din timpul COVID
Vaccinul pentru cancer și HIV ar putea fi produs, după descoperirile medicale din timpul COVID
Se apropie nenorocirea prezisă de Baba Vanga. Ce se va întâmpla cu omenirea în acest an
Se apropie nenorocirea prezisă de Baba Vanga. Ce se va întâmpla cu omenirea în acest an
Robert Turcescu, lovitură totală pentru Arafat! Adevărul despre morţii din tir: Să fie cinstit şi să spună
Robert Turcescu, lovitură totală pentru Arafat! Adevărul despre morţii din tir: Să fie cinstit şi să spună
Alexandru, tânărul alergător montan ucis de urs în munţii Baiului, ar fi plecat să caute coarne de cerb
Alexandru, tânărul alergător montan ucis de urs în munţii Baiului, ar fi plecat să caute coarne de cerb
Vaccinul cu eficiență zero împotriva COVID. Milioane de oameni au fost deja vaccinați cu el!
Vaccinul cu eficiență zero împotriva COVID. Milioane de oameni au fost deja vaccinați cu el!
Un FOTOGRAF care imortaliza doi RÂȘI într-o pădure din România a surprins ceva incredibil. Când a descărcat imaginile a observat că....
Un FOTOGRAF care imortaliza doi RÂȘI într-o pădure din România a surprins ceva incredibil. Când a descărcat imaginile ...
Este uluitor cum s-a infiltrat la Casa Albă. Administrația Biden de abia acum s-a prins / Cine este „Lego”?
Este uluitor cum s-a infiltrat la Casa Albă. Administrația Biden de abia acum s-a prins / Cine este „Lego”?
Andreea Antonescu își acuză colegul de la Survivor de hărțuire sexuală: 'Mi-a cerut să mă dezbrac și să fac
Andreea Antonescu își acuză colegul de la Survivor de hărțuire sexuală: 'Mi-a cerut să mă dezbrac și să fac
Cum s-a pozat Loredana Groza în baie! S-a vazut TOT: 'Ai înnebunit la bătrâneţe'
Cum s-a pozat Loredana Groza în baie! S-a vazut TOT: 'Ai înnebunit la bătrâneţe'
Deşi România ar avea cea mai mare creştere economică din istorie, coaliţia de guvernare se detonează
Deşi România ar avea cea mai mare creştere economică din istorie, coaliţia de guvernare se detonează
Obsesia pentru MUȘCHI – de la dorință la tulburare psihică
Obsesia pentru MUȘCHI – de la dorință la tulburare psihică
Duster 4x4 vs. 4x2. Care tracțiune merită să fie cumpărată la o mașină Dacia?
Duster 4x4 vs. 4x2. Care tracțiune merită să fie cumpărată la o mașină Dacia?
Lidl vinde noi produse interesante pentru pasionații de proiecte de tip DIY
Lidl vinde noi produse interesante pentru pasionații de proiecte de tip DIY
Vladimir Putin, mesaj pentru membrii guvernului: „Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi spaţială”
Vladimir Putin, mesaj pentru membrii guvernului: „Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi spaţială”
BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București
BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București
Cum şi-a bătut joc de casa cumpărată din donaţii Sergiu, tăticul călăreţ. Reacţia echipei lui Moroşanu
Cum şi-a bătut joc de casa cumpărată din donaţii Sergiu, tăticul călăreţ. Reacţia echipei lui Moroşanu
Schimbări majore la ING: Clienţii vor plăti dobândă ca să îşi ţină banii în depozit la bancă
Schimbări majore la ING: Clienţii vor plăti dobândă ca să îşi ţină banii în depozit la bancă
Tragedie în familia unui model celebru. A paralizat după ce a mâncat un pretzel
Tragedie în familia unui model celebru. A paralizat după ce a mâncat un pretzel
INTERZIS cardiacilor! Imaginile cu Anamaria Prodan pe care le-ar dori șterse!
INTERZIS cardiacilor! Imaginile cu Anamaria Prodan pe care le-ar dori șterse!
Francezii au lansat limuzina care dă clasă modelelor germane. De 4 ani nu au mai avut un model în acest segment!
Francezii au lansat limuzina care dă clasă modelelor germane. De 4 ani nu au mai avut un model în acest segment!
FOTO. Adina Buzatu, apariție neașteptată în costum de baie, în Dubai!
FOTO. Adina Buzatu, apariție neașteptată în costum de baie, în Dubai!
FOTO. Anamaria Prodan s-a dezbrăcat ca să îl provoace pe Reghe? În pline zvonuri despre divorț, ea s-a pozat așa în piscină
FOTO. Anamaria Prodan s-a dezbrăcat ca să îl provoace pe Reghe? În pline zvonuri despre divorț, ea s-a pozat așa în ...