Cum a putut reacționa Sorana Cîrstea când a aflat că jucătoarea pe care a învins-o la US Open este însărcinată: „Dumnezeule!” FOTO

Cum a putut reacționa Sorana Cîrstea când a aflat că jucătoarea pe care a învins-o la US Open este însărcinată: „Dumnezeule!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 26 WTA) a avut o reacție de uimire după ce a aflat că una dintre rivalele ei din circuitul WTA a rămas însărcinată, după două luni de la meciul direct.

Sorana Cîrstea și Belinda Bencic (26 de ani, locul 14 WTA) au fost adversare la turneul de Grand Slam de la US Open, românca învingând-o pe elvețiancă, scor 6-3, 6-3. La doar două luni de la acel moment, Belinda a anunțat că va deveni mamă.

Cum a putut reacționa Sorana Cîrstea când a aflat că jucătoarea pe care a învins-o la US Open a rămas însărcinată: „Dumnezeule!” GALERIE FOTO

După ce Belinda Bencic a împărtășit marea veste cu urmăritorii de pe Instagram, Sorana Cîrstea a avut o reacție de uimire: „Dumnezeule! Sunt așa fericită pentru tine, drăguțo!”, i-a comentat sportiva din Târgoviște colegei sale. De asemenea, Belinda a primit mesaje de felicitare de la Aryna Sabalenka, Maria Sakkari, Paula Badosa, dar și de la alte jucătoare cunoscute din WTA.

Meciul pe care Sorana Cîrstea l-a câștigat în fața Belindei Bencic în optimi la US Open a fost unul cu adevărat special, ținând cont că românca a obținut calificarea în al doilea sfert de finală al carierei într-un turneu de Grand Slam. Cîrstea nu mai reușise de 14 ani o astfel de performanță, de la Roland Garros 2009.

Sorana Cîrstea o conduce pe Belinda Bencic cu 3-1 în meciurile directe și cele două s-ar mai putea întâlni în circuit. Bencic va reveni, cel mai probabil, pe terenul de tenis după ce va naște.

Belinda Bencic va avea un copil cu un fost fotbalist

Belinda Bencic a anunțat că este însărcinată într-un mod original: a urcat o fotografie pe internet în care, împreună cu iubitul ei, le arată fanilor o pereche de pantofi pentru bebeluși: Aşteptăm în curând micul nostru miracol! Abia aşteptăm să ne cunoaştem”, a scris jucătoarea de tenis.

Partenerul elvețiencei este Martin Hromkovic, (41 de ani), un fost fotbalist profesionist slovac, care după retragere a devenit antrenorul de fitness al Belindei Bencic.

Bencic a început tenisul la vârsta de patru ani, iar cea mai importantă performanță obținută în carieră este câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ea a cucerit opt titluri în circuitul WTA.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…