Coșmar pentru românce în calificări la Roland Garros! Ce a pățit Gabriela Ruse, după ce a eliminat-o pe Jaqueline Cristian în primul tur

Alexandru Tăcină
Coșmar pentru românce în calificări la Roland Garros! Ce a pățit Gabriela Ruse, după ce a eliminat-o pe Jaqueline Cristian în primul tur

Toate jucătoarele din România care au participat în calificări la Roland Garros au eșuat în încercarea de a pătrunde pe tabloul principal al Grand Slam-ului parizian.

Miercuri au părăsit competiția cele două românce care au evoluat în turul secund al calificărilor de la Roland Garros: Miriam Bulgaru (232 WTA) și Gabriela Ruse (156 WTA).

Coșmar pentru românce în calificări la Roland Garros! Ce a pățit Gabriela Ruse, după ce a eliminat-o pe Jaqueline Cristian în primul tur

Cu toate că pornea cu prima șansă la accederea în finala calificărilor de la Roland Garros, după ce a eliminat-o în runda inaugurală pe conaționala Jaqueline Cristian (128 WTA), scor 6-3, 6-4, Gabriela Ruse a pierdut fără drept de apel! Greetje Minnen (Belgia, 119 WTA) i-a predat o lecție de tenis româncei, scor 6-4, 6-1.

Nici meciul disputat de Miriam Bulgaru în turul doi al calificărilor nu a avut istoric! Aflată la prima prezență pe zgura pariziană, sportiva din Alba Iulia s-a recunocut învinsă cu același scor de Kayla Day (SUA, 138 WTA): 6-4, 6-1!

Astfel, România nu va avea nicio reprezentantă în turul trei al calificărilor de la Roland Garros 2023, în timp ce pe tabloul principal vor evolua Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Patricia Țig. Turneul de la Roland Garros se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie și are premii totale în valoare de 49,6 milioane de euro.

Nu avem niciun jucător pe tabloul masculin la Roland Garros

În calificări la Roland Garros a mai participat și Alexandra Cadanțu-Ignatik (260 WTA), care a fost eliminată încă din primul tur de Dayana Yastremska (Ucraina, 144 WTA), scor 7-5, 6-3.

La masculin a jucat doar Nicholas David Ionel (locul 196 ATP), cel care a fost învins de belgianul Gauthier Onclin (locul 206 ATP) cu 6-2, 6-3, după o oră şi 13 minute. Dacă la feminin vom avea patru românce, pe tabloul principal masculin nu va participa niciun jucător din țara noastră.

Simona Halep, campioana ediției din 2018, absentează de la Roland Garros, aflându-se în stare de suspendare provizorie pentru dopaj! Constănțeanca este acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat și i s-au găsit nereguli în pașaportul biologic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania