Contraperformanță SF la turneul WTA de la Cluj-Napoca! Toate cele șapte românce au pierdut în prima zi a calificărilor

Alexandru Tăcină
Contraperformanță SF la turneul WTA de la Cluj-Napoca! Toate cele șapte românce au pierdut în prima zi a calificărilor

Prima zi a turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca a fost una dezastruoasă pentru reprezentantele României, care au evoluat în calificări.

Sâmbătă a început singurul turneu WTA din România, desfășurându-se meciurile din runda inaugurală a calificărilor. Nu mai puțin de șapte românce au intrat pe teren și toate au fost eliminate.

Astfel, pe tabloul principal al competiției vor evolua doar româncele acceptate direct, în baza clasamentului sau a unor wild carduri: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Andreea Mitu, Miriam Bulgaru și Anca Todoni.

Contraperformanță SF la turneul WTA de la Cluj-Napoca! Cele șapte românce care au luat startul în calificări nu au câștigat nici măcar un set

Cele șapte reprezentante ale României care au luat startul în calificările turneului de la Cluj-Napoca nu doar că au pierdut toate la debut, dar nici măcar nu au reușit să câștige vreun set: Alexandr Ignatik (România, 293 WTA) a fost învinsă de Anna Bondar (Ungaria, 119 WTA) cu 6-2, 6-1, Ylona Ghioroaie (România, 376 WTA) a pierdut în fața britanicei Harriet Dart (104 WTA) cu 7-6(3), 7-6(4), Maria Sara Popa (România, 454 WTA) a fost răpusă de Emiliana Arango (Columbia, 112 WTA) cu 6-2, 6-2, Briana Szabo (România, 922 WTA) a pierdut cu Irina Kromacheva (Rusia, 595 WTA), scor 6-1, 6-1;

Maria Teodorescu (România, fără clasament WTA) a fost învinsă de Simona Waltert (Elveția, 169 WTA) cu 6-0, 6-0, Mara Gae (România, 1.080 WTA) a fost eliminată de Alize Cornet (Franța, 107 WTA) cu 6-2, 6-2, iar Lavinia Tănăsie (România, 702 WTA) a cedat în fața Katarinei Zavatska (Ucraina, 175 WTA), scor 6-1, 6-2.

Turneul WTA de la Cluj-Napoca este dotat cu premii în valoare totală de 267.082 de dolari! Pe tabloul principal, Ana Bogdan (66 WTA) se va duela cu Alycia Parks (SUA, 72 WTA), Anca Todoni (235 WTA) va întâlni o jucătoare venită din calificări, Andreea Mitu (220 WTA) va juca cu Anastasija Sevastova (Letonia, 661 WTA), iar Jaqueline Cristian (89 WTA) și Miriam Bulgaru (195 WTA) se vor întâlni în meci direct. Campioana en-titre a competiției este Tamara Korpatsch (Germania), care a învins-o pe Gabriela Ruse (România) în finala ediției din 2023, scor 6-3, 6-4.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania