Ce cadou a cerut Sorana Cîrstea, după revenirea în Top 50 WTA! Dorința i-a fost împlinită imediat

Alexandru Tăcină
Ce cadou a cerut Sorana Cîrstea, după revenirea în Top 50 WTA! Dorința i-a fost împlinită imediat

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a primit un cadou special, la scurt timp după revenirea printre cele mai bune 50 de jucătoare de tenis ale lumii.

Sorana Cîrstea se află pe val în cicrcuitul WTA și chiar dacă la începutul sezonului lua în calcul retragerea, evoluțiile solide o fac să își continue aventura în sportul alb.

Profitând de forma excelentă, Cîrstea le-a cerut un wild card organizatorilor turneului WTA 250 de la Hong Kong, iar aceștia au acceptat solicitarea româncei fără să stea pe gânduri.

Dorință împlinită! Sorana Cîrstea a primit cadou un wild card din partea organizatorilor de la Hong Kong

Sorana Cîrstea va participa, astfel, la turneul Hong Kong Tennis Open, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, iar sportiva antrenată de Adrian Cruciat și-a aflat deja adversara din primul tur.

Cîrstea se va duela pentru un loc în optimile de finală ale competiției cu Dalma Galfi din Ungaria, ocupanta locului 93 WTA. Sorana va participa la Hong Kong prin prisma unui wild card, după ce săptămâna aceasta a luat o pauză de la tenis, nedorind să evolueze și la WTA 500 Tokyo.

„Sori” și-a încărcat bateriile la Dubai (Emiratele Arabe Unite), acolo unde își petrece cea mai mare parte a timpului. Cîrstea și-a luat rezidență la Abu Dhabi, dar locuiește la Dubai. Sorana a ajuns sâmbătă la Hong Kong, arătându-și entuziasmul după acceptarea pe tabloul principal: „Bucuroasă să fiu aici”, a transmis românca într-un Instastory, alăturând și un scurt videoclip de la antrenament.

Sorana Cîrstea a revenit în Top 50 WTA după un an de așteptare

Sorana Cîrstea are statut de cap de serie numărul 7 la turneul de la Hong Kong, desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Favorită principală este Belinda Bencic (Elveția, 13 WTA), calificată și în finala turneului de la Tokyo, ce va avea loc duminică.

Dacă va trece de Dalma Galfi, în optimile de finală de la Hong Kong, Sorana Cîrstea va da peste câștigătoarea meciului dintre Ajla Tomljanovic (Australia, 89 WTA) și o sportivă venită din calificări.

Sorana a revenit săptămâna aceasta în Top 50 WTA după o așteptare de o lună. Cîrstea a realizat un salt de șase poziții, până pe 45 WTA, grație semifinalei atinse la Osaka (1-6, 6-2, 4-6 cu Leylah Fernandez din Canada).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro