Sorana Cîrstea (35 de ani) a luat o decizie tristă pentru fani, în ciuda faptului că sportiva din Târgoviște traversează o formă de zile mari în circuitul de tenis profesionist.
Sorana Cîrstea a urcat șase poziții în noul clasament dat publicității luni de Asociația Tenisului Feminin (WTA), până pe 45 WTA, însă românca a decis să își oprească brusc participarea la competiții! Astfel, Sorana nu va juca la puternicul turneu WTA 500 desfășurat la Tokyo (Japonia), în săptămâna 20-26 octombrie.
Cîrstea ar fi putut evolua direct pe tabloul principal prin prisma locului ocupat în clasament, dar cu toate acestea, a doua „rachetă” a României, nu a mai făcut deplasarea în capitala Japoniei. Asta după ce a obținut un rezultat excelent săptămâna trecută, tot în „Țara Soarelui Răsare”, atingând faza semifinalelor la WTA 250 Osaka, scor 1-6, 6-2, 4-6 cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA).
După mai bine de un an de așteptare, Sorana Cîrstea a revenit de luni printre cele mai bune 50 de jucătoare de tenis ale lumii! Cîrstea a realizat un salt de șase locuri în clasamentul mondial, poziționându-se acum pe 45 WTA. Aceasta este cea mai bună poziție atinsă în 2025 de Sorana, care a atins un maxim al carierei în anul 2013, când s-a clasat pe 21 WTA. Vestea vine ca urmare a unor rezultate solide, printre care titlul obținut la Cleveland în luna august sau semifinala reușită la Osaka.
„Sori” a participat la patru turnee în sezonul asiatic (Seul, Beijing, Wuhan și Osaka), dar a ales în mod surprinzător să spună „pas” celui de la Tokyo, dotat cu premii în valoare totală de 1,06 milioane de dolari. Motivul din spatele deciziei româncei nu este cunoscut încă, dar ar putea fi legat de o posibilă problemă fizică. Nu doar Cîrstea a declarat forfait pentru Tokyo, ci și campioana en-titre Qinwen Zheng (China, 11 WTA), din cauza unei accidentări.
Singura reprezentantă a României care va evolua la turneul de la Tokyo este Jaqueline Cristian, aflată de asemenea în ascensiune în circuitul mondial. Jaqueline a reușit un salt important de cinci locuri în ierarhia WTA, până pe 42, după ce s-a oprit tot în semifinale la Osaka. Ea va debuta la Tokyo împotriva rusoaicei Alina Charaeva (150 WTA), meciul fiind programat marți dimineață. Pentru prezența pe tabloul principal de la Tokyo se acordă un premiu de 11.300 de dolari și 1 punct WTA, în timp ce campioana va încasa nu mai puțin de 164.00 de dolari și 500 de puncte WTA.