Canadienii o așteaptă pe Simona Halep să își apere trofeul la Rogers Cup. Cele trei motive care aduc concluzia: „A fost o evoluție pentru istorie. Să nu fiți surprinși dacă va evolua la fel și aici. Ar putea deveni tradiție”

Canadienii o așteaptă pe Simona Halep să își apere trofeul la Rogers Cup. Cele trei motive care aduc concluzia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep are toate șansele să își apere la Toronto coroana câștigată în 2018 la Rogers Cup, consideră canadienii, într-o analiză foarte pozitivă și optimistă în ceea ce o privește pe eleva lui Daniel Dobre, publicată pe site-ul oficial al turneului programat în perioada 5-11 august.

În urmă cu 12 luni, Simona Halep se afla pe Terenul Central, la IGA Stadium, ridicând trofeul deasupra capului, în timp ce confettii veneau din înaltul cerului. Asta se întâmpla la doi ani după ce ea câștigase primul său trofeu la Rogers Cup prezentat de National Bank, în ceea ce ar putea deveni tradiție la Montreal, dacă românca va continua în același mod. Cu toate acestea, am putea fi martorii înfiripării unei tradiții canadiene, dacă Simona va reuși în acest an ceea ce multă lume prezice că va face la Toronto”, notează în introducere Christopher Seguin, cel care semnează preview-ul Rogers Cup 2019 pe site-ul competiției WTA.

La startul celei de-a opta prezențe la Rogers Cup, Simona Halep este considerată de organizatori „favorită certă” la trofeu, pe o listă scurtă de nume. Argumentele canadienilor sunt în număr de trei.

1. „Evoluție fără greșeală la Wimbledon”

Rogers Cup va marca revenirea Simonei Halep în competiție după victoria de la Wimbledon 2019.

„A fost o evoluție pentru istorie. În ciuda faptului că a înfruntat una dintre cele mai mari sportive din toate timpurile în finala de la All England Club. În fața unei adversare care o învinsese în 9 din 10 meciuri anterioare. Ea a impresionat pe, probabil, cea mai mare scenă a tenisului. De-a lungul partidei, Simona Halep a comis doar trei greșeli neforțate, un record în istoria documentată a Wimbledonului. În drumul spre al doilea său trofeu de Mare Șlem, numărul patru mondial a cedat doar un set. Să nu fiți surprinși dacă va evolua la fel și aici în încercarea de a-și apăra trofeul la Rogers Cup, la Toronto„, notează site-ul oficial al competiției.

2. Istorie la Campionatele Canadei

S-ar putea argumenta că Simona Halep este cea mai de succes jucătoare la Rogers Cup în ultimii patru ani. Pornind din 2015, dubla campioană are un bilanț de 17 victorii și 2 înfrângeri în Canada. Ea a ajuns măcar până în semifinale de patru ori consecutiv. Singurele ei înfrângeri – în finala din 2015 contra Belindei Bencic (n.r. – un abandon în setul decisiv) și în semifinalele din 2017, în fața Svitolinei, cea care avea apoi să câștige trofeul la Toronto. În drumul spre trofeele din 2016 și 2018 Simona Halep nu a cedat decât câte două seturi”, notează sursa citată, amintind în treacăt și sprijinul imens de care se bucură Simona în Canada. „Iubesc să joc în Canada. Ar putea fi cel mai bun loc pentru jocul meu, pentru că atât de mulți oameni sunt drăguți cu mine”, declara în 2018 Simona Halep.

  • Comunitatea românească din Canada este una dintre cele mai puternice. Cifre vechi deja de mai bine de zece ani, obținute în urma recensământului canadian din 2006, indicau că „în Canada există mai bine de 200 de minorități etnice. Numărul persoanelor de origine română este de 192.170, dintre care: 79.650 persoane cu origine etnică română unică și 112.520 persoane cu origine etnică multiplă. Comunitatea românească este grupată în opt provincii canadiene (din totalul de zece provincii și trei teritorii), după cum urmează: Toronto (39.710), Montreal (36.275), Vancouver (14.055), Calgary (9.470), Edmonton (9.310), Hamilton (5.730), Ottawa – Gatineau (5.435), Winnipeg – Manitoba (3.460)”, potrivit datelor publicate pe site-ul Ambasadei României în Canada.

Organizatorii anticipează că Simo-mania va acapara din nou tribunele de la Rogers Cup.

3. Succesul pe hard

Simona Halep este o jucătoare completă, performantă pe toate suprafețele din circuitul profesionist de tenis. Site-ul Rogers Cup accentuează faptul că mai mult de jumătate dintre trofeele câștigate de Simona Halep în carieră au venit pe hard – adică 10 din 19. Chiar dacă trofeele de Mare Șlem au venit până acum pe zgură și iarbă, cu o finală la Australian Open românca este una dintre cele doar patru sportive active cu finale de Grand Slam pe toate suprafețele, alături de surorile Williams și Maria Șarapova.

De multe ori Halep a demonstrat că poate să se ridice la nivelul ocaziei pe hard, cea mai bună dovadă fiind cele cinci trofee din totalul de șapte în seriile Premier Mandatory și Premier 5 câștigate de ea pe această suprafață. De asemenea, ea a jucat 18 finale în circuit pe hard, mai multe decât pe zgură (16) și mult mai multe decât pe iarbă (2). Halep are pedigree pentru această suprafață, iar asta o poziționează între favorite la startul turneului pe care l-a câștigat deja de două ori”, concluzionează site-ul Rogers Cup.

  • Ashleigh Barty va fi principala favorită a tabloului de concurs de la Rogers Cup 2019.
  • Site-ul oficial al turneului de la Toronto prezintă și o listă scurtă de patru sportive care ar putea reuși cele mai mari surprize la Rogers Cup: Belinda Bencic (12 WTA, campioană în 2015 la Rogers Cup, campioană în seria Premier 5 în 2019 la Dubai, cu victorii la Sabalenka, Halep, Svitolina și Kvitova), Johanna Konta (14 WTA, aflată în Top 7 cele mai multe victorii pe 2019, cu 32 de meciuri câștigate, dintre care 6 în fața sportivelor din Top 10, dar încă fără trofeu), Amanda Anisimova (23 WTA, cea mai tânără câștigătoare de turneu WTA în 2019) și Victoria Azarenka (38 WTA, sportivă cu 19 din 20 de titluri carierei câștigate pe hard). 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…