Anunţ extraordinar al organizatorilor de la Australian Open: „Toţi jucătorii, inclusiv Federer, s-au angajat să vină!” Câte reprezentante are România

Anunţ extraordinar al organizatorilor de la Australian Open: „Toţi jucătorii, inclusiv Federer, s-au angajat să vină!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii turneului de la Australian Open anunţă spectacol total la ediţia din 2021 a competiţiei, inclusiv maestrul Roger Federer anunţându-şi prezenţa la Melbourne.

În ciuda faptului că se va desfăşura în condiţii de pandemie, turneul de Grand Slam de la Australian Open va alinia la start cei mai buni jucători de tenis ai lumii! Potrivit organizatorilor, nu se va ajunge la situaţii precum cele întâlnite la Roland Garros 2020 sau US Open 2020, când mai mulţi tenismeni importanţi au declarat forfait.

Prezenţa lui Roger Federer la Australian Open era incertă, însă elveţianul şi-a luat angajamentul să facă deplasarea la Melbourne. Turneul de la „Antipozi” va fi dotat cu premii în valoare totală de 48,83 milioane de dolari, la fel ca la ediţia din 2021, rămânând cel mai bogat turneu de Mare Şlem.

Anunţ extraordinar al directorului turneului de la Australian Open: Avem confirmări de la toţi sportivii, inclusiv de la Federer”

Directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a declarat că are confirmări de la sportivi din toată lumea că vor participa, inclusiv de la Roger Federer: Avem confirmări de la toţi sportivii că vor fi în Australia. Evident, fiind începutul sezonului se poate întâmpla orice, dar angajamentele există… Toţi jucătorii, inclusiv Federer, s-au angajat să vină”, a spus Tiley potrivit Reuters.

Săptămâna aceasta, Roger Federer (39 de ani), al 5-lea tenismen din ierarhia ATP, spunea că este posibil să nu poată participa la Australian Open. Se pare însă că sunt şanse ca elveţianul să se poată recupera 100% din punct de vedere fizic. Roger a fost avantajat şi de reprogramarea primului Grand Slam din noul sezon pentru perioada 8-21 februarie 2021.

România are 5 reprezentante acceptate direct pe tabloul principal de la Australian Open 2021

România va avea nu mai puţin de 5 reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open, iar numărul lor poate creşte. Asta dacă una sau mai multe românce vor trece de calificările ce vor avea loc la Dubai (Emiratele Arabe Unite), în perioada 10-13 ianuarie.

Jucătoarele din România care sunt sigure de prezenţa la Australian Open 2021 sunt: Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) si Ana Bogdan (92 WTA). Pe tabloul masculin de la Australian Open nu este calificat direct niciun român.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup