Laurențiu Reghecampf a revenit oficial la FCSB joi, 24 septembrie, pentru a treia oară în calitate de antrenor principal, după câteva zile de negocieri foarte complicate pentru a-și rezolva situația de la fostul club, Esperance Sportive de Tunis.
Deși se înțelesese cu „Reghe” pentru a-l convinge să revină la cârma echipei sale încă de duminica trecută, Gigi Becali a fost extrem de activ și el în această perioadă, iar ProSport l-a surprins într-o ipostază inedită, chiar în fața bisericii pe care o construiește în Pipera.
Concret, imaginile surprinse de fotoreporterii noștri îl arată pe Becali așezat pe un scaun, pe care și l-a scos în fața bisericii, discutând extrem de concentrat la telefon.
Având în vedere numeroasele probleme birocratice care au necesitat rezolvare în aceste zile – Reghecampf întâmpinând dificultăți atât în rezilierea contractului cu tunisienii, cât și în România din partea fostului său angajator, Mihai Rotaru – nu este exclus ca Becali să fi fost chiar în mijlocul negocierilor intense care i-au ocupat această săptămână.
Reamintim că oficialii lui Esperance Tunis nu au fost deloc încântați când Reghe le-a comunicat că vrea să plece după doar patru meciuri disputate de la revenirea sa în Tunisia și au încercat să-i pună bețe în roate, însă rezilierea s-ar fi realizat în condiții amiabile, după cum a comunicat tehnicianul în vârstă de 51 de ani astăzi, la conferința de prezentare la FCSB.
De asemenea, Reghecampf avea o datorie de plătit și în contul lui Mihai Rotaru, după ce a plecat în condiții similare de la Universitatea Craiova în vara lui 2023, după doar 7 meciuri bifate în al doilea său mandat pe banca oltenilor, pentru a semna în Arabia Saudită cu Al Tai.
Fără să achite suma de 150.000 de euro, antrenorul nu ar mai fi avut voie să profeseze în România, însă Gigi Becali s-a ocupat de plata acestei datorii către omologul său din Bănie.
Jurnaliștii au avut numeroase întrebări pentru Laurențiu Reghecampf la revenirea sa la FCSB după aproape un deceniu, dată fiind situația extrem de grea în care se află echipa, una fără precedent, ajunsă pe locul 11 în Superliga.
Chestionat dacă are de gând să-i forțeze mâna lui Gigi Becali să renunțe la celebrele sale intervenții televizate de după meciuri, „Reghe” a oferit un răspuns dezarmant de sincer, recunoscând de ce nici nu s-ar gândi să recurgă la o asemenea măsură.
„N-am cum să îi pun asemenea condiții, pentru că îl cunosc foarte bine. Nu aș face decât să înrăutățesc situația. Relația noastră se bazează pe încredere și respect”, a spus Laurențiu Reghecampf.