Adrian Ungur s-a calificat în turul 2 al turneului challenger de la Napoli

Tenismenul Adrian Ungur (locul 197 ATP) a câștigat, marți, meciul cu Alexandre Sidorenko (Franța, 237 ATP), scor 6-4, 7-6 (6), în primul tur al turneului ATP challenger pe zgură de la Napoli, Italia, dotat cu premii totale în valoare de 42.500 de euro.
Adrian Ungur s-a calificat în turul 2 al turneului challenger de la Napoli

Tenismenul Adrian Ungur (locul 197 ATP) a câștigat, marți, meciul cu Alexandre Sidorenko (Franța, 237 ATP), scor 6-4, 7-6 (6), în primul tur al turneului ATP challenger pe zgură de la Napoli, Italia, dotat cu premii totale în valoare de 42.500 de euro.

Meciul a durat o oră și 29 de minute, iar tenismenul român în vârstă de 31 de ani și-a pierdut o singură dată serviciul. A fost primul meci pe zgură din acest an pentru Adrian Ungur.

Pe durata partidei, Adrian a servit un as și a comis o dublă greșeală, iar procentajul primului serviciu a fost 53%. Ungur a fost solid cu primul serviciu și a câștigat 82% dintre aceste puncte, iar pe serviciul 2 și-a adjudecat 61% dintre puncte. În plus, românul i-a dat o singură șansă de break francezului. Pe de altă parte, Adrian Ungur a câștigat două game-uri pe serviciul lui Alexandre Sidorenko (28 de ani).

Un aspect interesant este faptul că Sidorenko venea după două turnee câștigate la rând. A fost a doua confruntare dintre cei doi tenismeni. În 2009, Ungur a fost învins de către Sidorenko în turneul challenger de la Tunis, pe zgură, scor 3-6, 2-6.

Pentru accederea în șaisprezecimile turneului de la Napoli, Adrian Ungur va primi 8 puncte ATP și 730 de euro.

În turul următor al competiției pe zgură din Italia, Ungur îl va întâlni pe Uladzimir Ignatik (Belarus, locul 229 ATP), care a trecut în runda inaugurală de italianul Thomas Fabbiano (98 ATP, favorit 4 la câștigarea trofeului), scor 6-4, 6(1)-7, 7-5.

În sezoanele trecute, Adrian Ungur a înregistrat rezultate notabile în turneele pe zgură care s-au desfășurat în Italia. Ungur este antrenat de italianul Fabrizio Fanucci și se antrenează în Italia.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri