„Abia peste doi, trei ani va ajunge la potențialul ei maxim”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul care i-a purtat pașii Alexandrei Dulgheru spre primul ei titlu WTA, de la Varșovia, Daniel Dobre a povestit, pentru ProSport, ce înseamnă acest rezultat și care sunt planurile de viitor ale tinerei jucătoare.

Ce înseamnă acest succes pentru dvs?
A fost primul succes ca antrenor, dar nu singurul pentru că am avut onoarea să umblu pe la turnee cu foști  jucători români precum Dinu Pescariu, Ionuț Moldovan, Andrei Ilie, poate la alt nivel, dar cu care nu am pornit așa de jos.

Lucrați cu Alexandra abia din iarnă…

Da, am luat-o când era cam pe locul 380, la sfârșitul anului trecut și am reușit în scurt timp să schimbăm anumite lucruri, ca jocul să se potrivească mai mult stilului ei de a fi. Din această cauză joacă și așa de bine. Într-un fel a reușit ca stilul ei plin de viață să-l aducă pe teren.

Ce ați adus nou în jocul ei?
În primul rând variația.  Prin anumite îmbunătățiri ale tehnicii am reușit să o ajut să varieze jocul mai bine și având în vedere că nu este o jucătoare foarte puternic fizic, această variație compensează anumite deficiențe fizice. Sunt multe fete care sunt mai mari decât ea, mai puternice și care lovesc mingea mai tare, dar prin aceste ruperi de ritm pe care le are reusește să-și scoată adversarele din felul lor de a juca și să-și impună jocul ei. În plus, încrederea de a-și face punctele singură, vine foarte mult la fileu, am reușit să stabilizăm serviciul, să aibă încredere pentru că nu-i plăcea foarte mult să servească.

Trebuie să nu forțeze mult umărul pentru a nu recidiva accidentarea, dar trebuie să ia și serviciul. Cum rezolvați asta?

Le împăcăm pentru că nu trebuie să servească foarte tare, ci plasat, variat și constant. Ea nu trebuie niciodată să servească cu 200 km/h la oră cum face Venus Williams, îi ajung serviciile de 150 km/h foarte plasate, care nu permit adversarei să preia inițiativa. Având acest serviciu, adversara nu se poate adapta și nu poate aștepta o  minge. Ultimele meciuri le-a câștigat și prin serviciu.

Ce alte îmbunătățiri ați adus?

Îmbunătățiri pe felul de a vedea jocul. Tehnica  mai bună i-a permis să varieze, variația jocului i-a adus un avantaj care să compenseze dezavantajul fizic, iar încrederea pe care i-au adus-o aceste lucruri i-au dat un psihic de fier.  Nu știi când începi, când termini și deviza este fiecare punct. Nu mă interesează dacă conduc sau pierd, pe mine mă interesează să joc fiecare punct cât pot de bine.

Este copilăroasă în afara terenului, dar foarte agresivă în joc…
Acea copilărie o aduce în joc, în fantezia de a juca și o ajută foarte mult în momentele grele să nu cedeze și să nu-și pună problema, eu de ce să mai joc. Este exact ca un copil care se joacă și în acest joc rămâne agresivă. Este o bucurie dacă o vezi jucând. Ea trăiește pentru tenis, iubește acest sport atât de mult, încât este în stare să uite de orice. În momentul în care intră la antrenament, intrăm  câteodată să facem jumătate de oră de ceva și ne trezim că au trecut trei ore  și nu am terminat. Intră  în acest tunel de concentrare în care timpul stă pe loc. 

Ce însemnă acest rezultat?
În primul rând înseamnă un altfel de concursuri dintr-odată. Tot ceea ce ne-am propus pentru următoarele luni trebuie să schimbăm pentru că are acces la turnee mai puternice. Apoi,  înseamnă o mai multă atenție din partea celorlalte adversare,  responsabilități deosebite, poate va fi convocată la Fed Cup, are resposabilități față de WTA. Ultimele 2 zile, timp de 3, 4 ore pe zi au fost pentru  interviuri, autografe. Tot programul ți se schimbă.

Care este obiectivul acum?
Sincer să fiu nu ne-am gândit încă fiind un rezultat total neașteptat.  Prin victoriile pe care le-a făcut eu sper ca ea să tindă spre Top 50, la sfârșitul anului. Așa cum obiectivul era să ajungem anul acesta în primii 200, 150 și acum suntem aici, nu știi niciodată ce se poate întâmpla. E foarte greu de spus în tenis.

Cât de mult poate crește?
Fizic mai are resurse, accidentările pe care le-a avut au fost și pe tehnică, care o ducea spre anumite accidentări. Prin acest moral și energia pe care ți-o dă succesul, sper să fie mai bine. Ea va arăta poate cel mai bun tenisul între 22-23 de ani. Mai are 2 ani de creștere,  mental se va obișnui cu acest nivel, va juca cu jucătoarele din Top 10 care joacă altceva. Eu zic că mai are doi ani până să atingă nivelul maxim de dezvoltare. Cât de sus poate ajunge, nu se știe niciodată.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…