Pentru o experiență completă la Roland Garros, trebuie să ajungi pe cele patru arene principale. Fiecare arată o perspectivă diferită asupra jocului de tenis și a jucătorilor. Nadal văzut pe Chatrier nu este același cu cel de pe Lenglen, iar Terenul 1, un rotund fără muchii – sau ring, așa cum găsești și la cursele de mașini cu circuite ovale – îți aduce oamenii mai aproape. Nu e vorba de cei din tribună, ci de oamenii de pe covorul cărămiziu.
Inevitabil, un turneu de dimensiunea French Open-ului este despre alegeri. Indifirent câte ore vei petrece la complex, vei vedea doar o mică părticică. Ai de ales – ATP sau WTA, deci Nadal sau Halep – cum a fost joi, în turul doi, dar și Djokovic sau Dimitrov, apoi Zverec sau Thiem – vineri, în turul trei. Asta ca să dăm doar câteva exemple de staruri ale căror meciuri s-au suprapus deja la această ediție de Roland Garros.
ProSport vă propune o vizită scurtă pe arenele de la Roland Garros. Unghiuri diferite, tactici diferite. C-așa-i în tenis.
Grande Chatrier
Philippe Chatrier este arena-muzeu a complexului. Supra-dimensionată, cu spațiu de degajare în spatele liniei de fund a terenului, care augmentează jocul fizic, herculean al lui Nadal. Însă în prima săptămână, această arenă se umple greu. Nu a umplut-o nici Nadal, în primul tur, pentru că a evoluat pe ploaie, nu au făcut-o nici Simona Halep sau Serena Williams. Se umple sus, unde biletele sunt mai ieftine. Lojele însă suferă cam în același mod ca și la București. La alt nivel însă.
Lumea vine pentru show, iar arbitrul din scaun nu are nicio șansă să întrerupă un val mexican odată pornit. Întrebați-o pe Serena Williams. Și pe adversara sa, Ashleigh Barty. Joi seară, înainte de ultimele două ture de serviciu ale americancei, s-au dat câte patru-cinci ture în plus de stadion, în ciuda apelurilor disperate din scaun. Dar publicul vrea spectacol, vrea emoție, iar acolo unde meciul nu este suficient de intens, tribuna cade în letargie. Am văzut asta la meciul Simonei Halep.
Suzanne Lenglen
Arena Suzanne Lenglen te cucerește. Pentru că, din afară, venind dinspre Central, te întâmpină cu un mega-ecran pe care fie sunt afișate scorurile partidelor în desfășurare – mai ales în timpul caiificărilor, fie cu imaginile meciului în curs. Te întâmpină și cu o statuie care a devenit unul dintre cele mai căutate locuri pentru făcut selfie-uri și fotografii-suvenir.
Înăuntru, scaunele nu mai sunt verzi, ca pe Chatrier. Vezi un bej elegant, un design simplu, dar pitoresc. Suprafața cărămizie este clar mai mică, iar tribuna este mult mai apropiată de teren. Pentru că pe Chatrier, sunt multe loje, care amplifică senzația de mare, lat, iar construcția în sus pornește departe de punctul de interes.
Atmosfera este mult mai intimă pe Lenglen, acolo unde poți spera să îi vezi, o dată pe turneu, pe Nadal, Djokovic, Federer (poate, atunci când elvețianul nu dă delete din calendar sezonului roșu). Stând în spatele liniei de fund a terenului, observi efectele, mai ales topspinul lui Nadal, cum îți este greu să o faci în altă parte. Și pentru că Nadal este puțin cam înghesuit pentru gustul său. Traiectoriile curbe ale spaniolului, prăvălirile bruște ale ghemotocului galben sunt spectaculoase. Iar apusul are un farmec aparte aici.
Terenul pe care orice e posibil. Dar și mai greu de intrat…
Proaspăt inaugurat în 2018, Terenul 18 se pliază perfect spiritului latin. Accesul este greoi, pentru că aleile care te duc spre intrări sunt înguste. Este însă un teren în care libertatea este mai mare. Nu sunt scaune. Îți ocupi locul și un alt fan vine lângă tine. Cele 2.200 de locuri – capacitatea estimată oficial, sunt însă poate cele mai vânate din complex. Pentru că acolo ajung meciuri tari, intense, cu jucători de Top 10-20, accesul se face la liber până în buza arenei și, ca de la balcon, poți vedea meciul și din picioare.
Apare astfel un cordon uman în jurul intrărilor de la Terenul 18. Este o provocare și un test de voință să prinzi loc pe Terenul 18, dar senzația de open space este de neuitat. Iar dacă te gândești și la faptul că, în mai puțin de o săptămână, și-a creat deja o reputație de teren pe care se poartă bătălii epice (5 seturi în meciul de debut pentru victoria lui Radu Albot, 5 seturi pentru Verdasco în fața japonezului Nishioka, 5 seturi și pentru Dimitrov), atunci este de dorit să te înarmezi cu răbdare și să ajungi și acolo.
Terenul 1: sau cum să te întâlnești cu Muttley din Wacky Racers
Terenul 1 are tribunele foarte, foarte aproape de suprafața de joc, așa cum remarca într-o frumoasă cronică de la fața locului corespondentul Hotnews. Construită pe rotund, ca și Terenul 18, arena aceasta oferă, în primele rânduri, posibilitatea de a fi în același film, adică în același plan fizic cu jucătorii. Un braț care coboară atât de jos le este rezervat jurnaliștilor. De la acest nivel, mai spectaculos decât punctul în sine este spectacolul uman care ți se așterne în față. Un Verdasco – Dimitrov este ideal pentru vizionare de la câțiva metri. Pe de o parte, vezi fiecare bucățică de zgură care sare în aer atunci când un tenismen aleargă spre minge și intră în acel pas-slide, specific zgurii.
Apoi, vezi altfel înălțimea mingilor. Cum, de exemplu, arată dreapta plesnită de nicăieri de Verdasco fără pic de topspin. Plat, razant de fileu și letal. Senzația de viteză este incredibilă. Tot aici vezi altfel și cum un copil de mingi prinde perfect, ferm, mingea venită direct din returul lui Nando. Iar apoi își scutură mâna, evident traumatizată după impact. Reacțiile jucătorilor se văd. Cum mormăie în barbă aproape după fiecare punct Verdasco – doar că de această dată pare că este în dialog cu tine. Sesizezi cum Dimitrov lovește cu intensități diferite în pantofii sport, în funcție de cât de nervos e. Da, oricum Dimitrov dă tare cu racheta în pantofi atunci când vrea să îndepărteze zgura, mai tare ca Verdasco, dar, la un moment dat, condus cu set și 4-2 de iberic, bulgarul a dat atât de tare în încălțăminte încât sunetul ieșit îți dădea senzația că a depășit intensitatea unui forehand. Din primele rânduri de pe Terenul 1, pare că te întâlnești cu acel cățel care mereu bombăne printre dinți, Muttley din Wacky Racers. Iar jucătorii de tenis sunt, clar, racers, dar uneori știu să fie și wacky.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER