Stejarii Country Club organizează Selecțiile pentru Academiile de Tenis, Ȋnot si Gimnastică

Publicat: 16 Oct. 2019, 20:52 Alte Sporturi
Stejarii Country Club organizează Selecțiile pentru Academiile de Tenis, Ȋnot si Gimnastică

Stejarii Country Club organizează în data de 19 octombrie selecţiile pentru Academiile de înot, gimnastică şi tenis, dedicate copiilor interesaţi de aceste sporturi. Selecţiile vor avea urmatorul program: între orele 9:00-11:00, selecţia pentru „Academia de Ȋnot”, pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 8 ani; între orele 11:00-12:00, selecţia pentru „Academia de Gimnastică”, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani; între orele 12:00-14:00, selecţia pentru „Academia de Tenis – Simona Halep”, pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 8 ani.

Academiile Sportive de tenis, înot și gimnastică de la Stejarii Country Club au ca obiectiv principal promovarea sportului în rândul copiilor și identificarea viitorilor campioni. Selecţiile se adresează copiilor pasionaţi de sport, fără a fi practicat anterior tenisul, înotul sau gimnastica.

Pentru că Stejarii Country Club încurajeaza performanţele sportive ale celor mici, copiii care în urma preselecţiilor se vor afla în primul sfert al clasamentului pentru o anumită disciplină, vor beneficia gratuit de participarea la antrenamentele din cadrul Academiei pentru disciplina sportivă respectivă. Restul copiilor selectionaţi la una dintre disciplinele sportive pot participa, contra cost, la antrenamentele din cadrul Academiei pentru disciplina sportivă respectivă. Preţul pentru un participant/disciplină sportivă este de 300 lei/4 săptămâni, TVA inclus.

Stejarii Country Club organizează Selecțiile pentru Academiile de Tenis, Ȋnot si Gimnastică

În perioada octombrie 2019 – septembrie 2010, de două ori pe săptămână, Stejarii Country Club va găzdui pentru selecţionaţi lecţii de grup cu instructori profesioniști, oferind terenuri de antrenament/acces la piscina interioară, rachete de tenis și mingi/echipament specific pentru înot sau gimnastică.

Mai multe amănunte despre selecții pot fi aflate la numărul de telefon (+40) 744 332 155. Mai multe informații despre Stejarii Country Club pot fi accesate pe site-ul www.stejariicountryclub.ro și pe pagina de Facebook a complexului.

 

Publicat: 16 Oct. 2019, 20:52 Alte Sporturi
Pe aceeași temă
Ce știe să facă Bianca Drăgușanu în pat! Irinel Columbeanu a dat-o de gol
Ce știe să facă Bianca Drăgușanu în pat! Irinel Columbeanu a dat-o de gol
Cine este europarlamentarul maghiar prins la o orgie gay: un ultraconservator apropiat de Viktor Orban, care a interzis căsătoriile gay în Ungaria
Cine este europarlamentarul maghiar prins la o orgie gay: un ultraconservator apropiat de Viktor Orban, care a interzis căsătoriile ...
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în numărul deceselor
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în ...
Decizie incredibila a conducerii lui CFR Cluj! S-a decis cine va antrena echipa pana la finalul anului si e o mare surpriza
Decizie incredibila a conducerii lui CFR Cluj! S-a decis cine va antrena echipa pana la finalul anului si e o mare surpriza
Două simptome atipice apar tot mai des în debutul COVID-19. Acestea nu sunt respiratorii
Două simptome atipice apar tot mai des în debutul COVID-19. Acestea nu sunt respiratorii
BOMBA finalului de an! S-au despărțit și ei
BOMBA finalului de an! S-au despărțit și ei
Doliu în fotbalul mondial! A murit la 31 de ani! Fotbalistul a pierdut lupta cu boala
Doliu în fotbalul mondial! A murit la 31 de ani! Fotbalistul a pierdut lupta cu boala
Încă o tragedie în familia Luizei Melencu! I-au anunțat moartea de 1 Decembrie
Încă o tragedie în familia Luizei Melencu! I-au anunțat moartea de 1 Decembrie
Imaginile cu PRĂBUȘIREA celui mai puternic telescop din lume au scos la iveală ceva SINISTRU rău
Imaginile cu PRĂBUȘIREA celui mai puternic telescop din lume au scos la iveală ceva SINISTRU rău
Este uluitor cum această femeie și-a înjumătățit greutatea într-un an. Poți slăbi și tu, urmând strategia ei simplă!
Este uluitor cum această femeie și-a înjumătățit greutatea într-un an. Poți slăbi și tu, urmând strategia ei simplă!
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
Iubita unui fost fotbalist de la FCSB va reprezenta România la Miss Univers. 'Vă iubesc, băieți!'
Iubita unui fost fotbalist de la FCSB va reprezenta România la Miss Univers. 'Vă iubesc, băieți!'
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
Cum arată cele mai frumoase femei din lume din toate timpurile
Cum arată cele mai frumoase femei din lume din toate timpurile
Veste bună de 1 decembrie: Ford dă lovitura la Craiova. Este o premieră pentru România
Veste bună de 1 decembrie: Ford dă lovitura la Craiova. Este o premieră pentru România
Un politist de la rutieră a avut un șoc când s-a uitat într-un SUV oprit în trafic: Credeam că le-am văzut pe toate!
Un politist de la rutieră a avut un șoc când s-a uitat într-un SUV oprit în trafic: Credeam că le-am văzut pe toate!
VIDEO Misterul monolitului metalic, în România. Un obiect asemănător celui care i-a nedumerit pe americani a dispărut din Piatra Neamţ
VIDEO Misterul monolitului metalic, în România. Un obiect asemănător celui care i-a nedumerit pe americani a dispărut ...
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum orice bărbat!
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum orice bărbat!
Românca acuzată de „jaful secolului” la Londra: „M-au plătit să ofer servicii sexuale, nu să particip la spargeri”
Românca acuzată de „jaful secolului” la Londra: „M-au plătit să ofer servicii sexuale, nu să particip la spargeri”
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, se bate cu Isărescu pe dobânzi. Ce se întâmplă
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, se bate cu Isărescu pe dobânzi. Ce se întâmplă
Avocatul lui Alex Bodi, declarații despre averea afaceristului! Suma colosală pe care a strâns-o fostul soț al Biancăi Drăgușanu anul trecut / VIDEO EXCLUSIV 
Avocatul lui Alex Bodi, declarații despre averea afaceristului! Suma colosală pe care a strâns-o fostul soț al Biancăi ...
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Imagini video devastatoare cu accidentul petrecut luni pe Calea Giulești. Fata nu a avut NICIO ȘANSĂ!
Imagini video devastatoare cu accidentul petrecut luni pe Calea Giulești. Fata nu a avut NICIO ȘANSĂ!
FOTO. Anna Lesko, ipostaze incendiare cu Bogdan Mocanu! S-a lăsat pipăită de bărbat în timp ce era filmată
FOTO. Anna Lesko, ipostaze incendiare cu Bogdan Mocanu! S-a lăsat pipăită de bărbat în timp ce era filmată
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
Tzancă Uraganu, acuzat că și-a bătut soția. Primele declarații ale artistului: „Am bătut-o din motive personale”
Tzancă Uraganu, acuzat că și-a bătut soția. Primele declarații ale artistului: „Am bătut-o din motive personale”