România egala Georgiei!** Echipa „stejarilor” a terminat la egalitate partida contra gruzinilor, scor 9-9 FOTO

România egala Georgiei!** Echipa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul național de rugby Arcul de Triumf a roit de suporteri, cu mic cu mare s-au înghesuit să vadă ultimul meci al României în Cupa Europeană pe Națiuni, împotriva Georgiei. Printre aceștia s-au numărat și câteva foste mari personalități ale sportului românesc, fosta olimpică la canotaj Elisabeta Lipă și fostul câștigător de la Roland Garros Ion Țiriac.

Cu trofeul pe masă

Dispută acerbă pentru câștigarea ediției 2013 a Cupei Europene pe Națiuni, cele două reprezentative, România și Georgia, s-au luptat cot la cot pentru obținerea marelui trofeu. Prima parte a meciului a fost foarte strânsă cele două echipe reușind fiecare câte două transformări. Dacă seria loviturilor de pedeapsă a fost deschis de către uvertura georgiană Merab Kvirikasvili, în minutul șapte al partidei, pentru „stejari” punctele au venit din partea stelistului Florin Vlaicu. Centrul României a transformat două lovituri de pedeapsă în minutele 16 și 21. Scorul final al primei reprizei a fost stabilit de același Merab Kvirikashvili, georgianul readucând egalitatea cu opt minute înainte de pauză, după o lovitură de pedeapsă, scor 6-6. În minutul 11 al partidei reprezentativa gruzinilor, cum mai sunt cunoscuți georgienii, au avut o mare ocazie de a marca primul eseu al partidei, Georgia beneficiind de o neatenție în defensiva României.

Tensiune și încrâncenare

Repriza secundă a partidei a început mai puțin bine pentru elevii antrenați de fostul internațional galez Lynn Howells, în minutul 44 Georgia a transformat o nouă lovitură de pedeapsă prin același Merab Kvirikashvili, scor 9-6. Replica „stejarilor” nu s-a lăsat așteptată prea mult timp și în minutul 52 Florin Vlaicu a restabilit egalitatea, scor 9-9, transfomând cea de-a treia lovitură de pedeapsă pentru reprezentativa României. Patru minute mai târziu elevii lui Lynn Howells au ratat șansa de-a obține o victorie importantă în fața Georgienilor, Florin Vlaicu ratând o lovitură de pedeapsă. Finalul de partidă ne-a găsit în 14 oameni, Florin Vlaicu fiind sancționat cu cartonașul galben pentru o intrare nepermisă. În urma acestui rezultat Georgia a obținut o nouă Cupă a Națiunilor, grație rezultatelor mai bune înregistrate în precedentele etape. Într-o altă partidă a etapei reprezentativa Rusiei a trecut de selecționata Belgiei, scor 43-33.

Cum a evoluat scorul:

Min 7. Merab Kvirikashsvili transformare, scor 0-3.
Min 16. Florin Vlaicu transformare, scor 3-3.
Min 21. Florin Vlaicu transformare, scor 6-3.
Min 32. Merab Kvirikashvili transformare, scor 6-6.
Min 44. Merab Kvirikashvili transfomare, 9-6.
Min 52. Florin Vlaicu transformare, 9-9.


Articol publicat de Adrian EUGEN

FOTO Gabriel Fluerariu
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…