Pierdere uriașă pentru sportul românesc. Viorel Morariu, fost președinte al Federației Române de Rugby, a încetat din viață

Pierdere uriașă pentru sportul românesc. Viorel Morariu, fost președinte al Federației Române de Rugby, a încetat din viață
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viorel Morariu, fost jucător și fost președinte al Federației Române de Rugby, a încetat din viață, marți dimineața, la vârsta de 85 de ani, se arată într-un comunicat al FR Rugby remis MEDIAFAX.

„Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de dispariția acestuia și este alături de familia îndurerată”, se arată în comunicatul Federației.

Viorel Morariu, care ocupa funcția de președinte onorific al FRR, a primit numeroase distincții de-a lungul carierei, iar meritele i-au fost recunoscute și apreciate de Rugby Europe și World Rugby.

„Este o pierdere uriașă pentru rugby, suntem profund îndurerați de vestea pe care am primit-o în această dimineață. Părintele spiritual al rugby-ului românesc, care a rămas implicat activ în creșterea și dezvoltarea acestui fenomen atât pe terenul de joc, cât și în afara acestuia, Viorel Morariu lasă un gol insurmontabil în sportul românesc și internațional. Suntem în doliu, este greu să găsim cuvintele care să definească tot ce a făcut pentru rugby, dedicația și pasunea pe care le-a pus în fiecare discuție și sfat pe care ni l-a oferit, viața închinată acestui sport”, a declarat actualul președinte al Federației Române de Rugby, Alin Petrache.

În semn de omagiu, Federația Română de Rugby a decis ca la toate finalele programate în sâmbătă și duminică, 27 și 28 mai, în Divizia A și SuperLiga CEC Bank, să se țină un moment de reculegere.

Fost căpitan al echipei naționale, pentru care a jucat 14 ani, Morariu a fost antrenor al echipei României, după care a fost cooptat în forurile internaționale, unde a ocupat diferite funcții de conducere.

De profesie inginer – a absolvit Institutul de Căi Ferate – Construcții – Morariu a debutat pentru România la doar 20 de ani. A jucat de 37 de ori în tricoul naționalei, între 1950 și 1964. România a pierdut o singură dată în 14 meciuri în care a fost căpitan.

Morariu a făcut parte din selecționata regională care a participat la turneele internaționale din Anglia și Țara Galilor în 1955 și 1956, reușind să înscrie împotriva echipelor Swansea, Harlequins și Gloucester.

De-a lungul carierei, atât ca jucător, cât și ca antrenor, a evoluat la un singur club, RC Locomotiva Grivița Roșie – devenit RC Grivița Roșie si apoi RC Grivița -, cu care a reușit să câștige 10 Campionate Naționale și patru Cupe ale României, mai mult reușind să câștige și Cupa Campionilor Europeni, după ce a învins Stade Montois (Mont-de-Marsan) cu 10-0, în 1964.

Sub conducerea sa, România a câștigat cinci dintre cele 10 meciuri disputate între 1965 și 1967. În 1977 a devenit manager al echipei naționale și a condus România în primele sale turnee internaționale, în Anglia și Țara Galilor în 1978, Țara Galilor în 1979, Irlanda și Anglia în 1980, Scoția în 1981, Anglia în 1984-1985 și Noua Zeelandă în 1991.

Viorel Morariu a fost întâi vicepreședinte al Federației Române de Rugby între 1973 și 1987, când a fost retras din funcție de regimul comunist, odată cu căderea acestuia revenind în funcția de președinte între 1990 și 1998, după care a rămas președinte onorific al forului de specialitate. În 1990, a fost ales vicepreședinte al FIRA-AER (responsabil cu problemele de dezvoltare și pregătire sportivă), poziție pe care a ocupat-o timp de 14 ani, după care și-a păstrat doar statutul onorific. Ca membru în consiliul International Rugby Board, între 1995-1999, Morariu a continuat să supravegheze dezvoltarea jocului în rândul națiunilor afiliate la FIRA-AER.

Pasiunea lui Viorel Morariu pentru sport s-a transmis și fiului său, Octavian, care i-a urmat exemplul și a devenit jucător internațional de linia a treia. Fost președinte al Federației Române de Rugby și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu este în prezent președintele Rugby Europe, forul care conduce rugbyul european.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen