Lomu ar fi murit din cauza unui cheag de sânge format în timpul unui zbor cu avionul

Lomu ar fi murit din cauza unui cheag de sânge format în timpul unui zbor cu avionul

Jonah Lomu (40 de ani), primul star din rugbyul mondial, a decedat săptămâna trecută, în dimineața zilei de miercuri, în casa sa din Auckland. Cu o zi înainte sosise în Noua Zeelandă, după ce fusese invitat de onoare al Cupei Mondiale din Marea Britanie.

John Mayhew, apropiat al „Omului-munte” și fost medic al selecționatei All Blacks în perioada în care Lomu devenea cea mai valoroasă aripă a lumii, a fost cel care a anunțat săptămâna trecută pentru presa din Noua Zeelandă, moartea superstarului. Tot Mayhew a propus azi, în presa din țara sa, o ipoteză privind decesul fostei aripe cu 63 de selecții în prima reprezentativă (37 de eseuri). Doctorul susține că Lomu s-ar fi stins din cauza unui cheag de sânge format în timpul zborului cu avionul din septembrie, pe ruta Auckland – Londra, de dinaintea începerii Cupei Mondiale. Lomu va fi înmormântat pe 1 decembrie.

19 ani și 45 de zile. Jonah Lomu este cel mai tănăr jucător selecționat în echipa All Blacks, acesta fiind convocat pentru un meci test cu Franța în 1994, la France in Christchurch. Cu doar două selecții în naționala Noii Zeelande, Lomu a prins totuși Cupa Mondială din 1995. 

15 eseuri. Lomu e ste co-deținător al recordului pentru  cele mai multe eseuri înscrise la Cupa Mondială, alături de Bryan Habana

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]