Editorial Radu Paraschivescu: Copii la rugby

Secvența 1. În magazin, un
puști își trage tatăl de mânecă. Răsfățul calin îi lipsește din
glas, fiindcă sarailia retorică e un desert necunoscut în zonă.
„Vreau tricoul!”, spune tare copilul, arătând cu degetul. Părintele
se conformează. O mulțumire ascunsă locuiește în sufletul lui și-l
luminează pe dinăuntru. Băiatul lui joacă fotbal cu colegii de
clasă și rugby cu prietenii. Știe tot ce trebuie știut despre Xavi,
Robben și Klose, dar își recrutează modelele din alt spațiu. Când
intră aici, în magazinul lui Stade Toulousain, ceva îl curentează
subtil. De pe pereți îl privesc idoli virili și asudați:
Jean-Pierre Rives, Frédérick Michalak, David Skréla, Yannick
Jauzion. „S”-ul se înfășoară ca un șarpe purpuriu în jurul „T”-ului
de pe emblemă. Copilul învață geografia globalizării și află de
Samoa, Argentina, Fiji sau Africa de Sud de la alți profesori decât
cei de la școală. Dascălii lui de uz curent, cu pomeți zdrumicați
și vânătăi pe coapse, se numesc Basualdo, Kunavore, Sowerby sau
Census Johnston. Povestea lui Stade Toulousain e un „Roșu și negru”
fără nimic stendhalian, un tandem cromatic care schimbă inimile
puștimii din cartier și le conferă contur oval.

Secvența 2. În tribună, un
alt copil trage un alt tată de mânecă. Întrebările curg, însoțite
de surâsurile asistenței. Părintele e somat să renunțe la glumițele
rococo pe care le schimbă cu vecinii de gradene și să purceadă la o
sănătoasă hermeneutică a acestui sport în care pasezi înapoi ca să
ajungi înainte. Nedumeririle băiatului încep, tradițional, cu
„Pourquoi” sau „Qu’est-ce que c’est.” După cinci răspunsuri,
tătânele se repliază pedagogic: „Tais-toi, Hervé, tu embêtes tout
le monde”. Vecinii îl mitraliază cu priviri crâncene, făcându-l
să-și reconsidere atitudinea. Suntem la un meci amical, în plină
vară, și nimic nu trebuie să surpe plăcerea clipei. A venit vremea
s-o afle și copilul: rugby-ul e un tratat despre coeziune. Lucrul
ăsta i se va desluși de-acum încolo în fiecare sfârșit de săptămână
când curiozitatea va birui și-l va împinge, de mână cu tatăl său,
spre sălile de curs în aer liber. În fiecare weekend al verii
franceze, amicalele de rugby țin afișul: Bayonne-Bourgoin,
Agen-Narbonne, Aurillac-Brive, Toulon-Lyon, La Rochelle-Grenoble,
Perpignan-Carcassonne și alte douăzeci. Ele consacră un spațiu al
vitalității salubre, fără complicități vâscoase și mofturi de
primadonă. Și nici măcar nu e nevoie de călăuze fine, care să-ți
deslușească sensuri. Trebuie doar să te așezi, să-ți saluți vecinul
cu un „Ça va bien?” jovial, să inspiri și să te lași inspirat.