Numită deja cea mai mare surpriză din istoria sporturilor pe echipă, victoria obținută sâmbătă de Japonia în Grupa B a Cupei Mondiale la rugby, 34-32 (10-12) cu Africa de Sud, are substrat maori. Două dintre cele trei eseuri ale niponilor – inclusiv cel decisive, din ultima secondă de joc – au fost înscrise de neozeelandezii naturalizați Michael Leitch și Karne Hesketh.
Selecționerul Eddie Jones are, în lotul de 31 de jucători convocat pentru Cupa Mondială din Anglia, 11 sportivi născuți în alte țări: 7 din Noua Zeelandă, 2 din Tonga și câte unul din Africa de Sud și Australia. Japonia a început meciul istoric de sâmbătă cu 6 titulari „stranieri” și l-a terminat cu 7 în teren, pentru că autorul eseului decisiv, Karne Hesketh, intrase pe teren în minutul 79, penultimul din timpul regulamentar de joc, în locul japonezului Akihito Yamada.
Aceasta ar fi, pe scurt, prima și cea mai importantă lecție a „bombei” explodate sâmbătă pe „Brighton Community Stadium”, înainte de orice discuție tactică și concluzie despre „lecțiile pe care le dă sportul”: în noua ordine mondială, dacă ai suficienți bani, îți poți permite orice, inclusiv să te inventezi de pe o zi pe alta.
Până sâmbătă, Japonia era o ilustră mediocră, simpatica victimă a tuturor adversarelor de la Cupele Mondiale unde se califica, invariabil, grație criteriului geografic: trebuia să vină cineva și din Asia. Din cele 24 de meciuri jucate până sâmbătă la edițiile Mondialelor, Japonia izbutise o singură victorie tocmai acum 28 de ani, la prima ediție, contra africanilor din Zimbabwe. De atunci, eșecurile s-au îngrămădit în pasivul niponilor, o echipă mică, dar fericită să fie – la fel ca și România, de exemplu – prezentă la marele rendez-vous al planetei, o dată la patru ani.
Multinaționala care a bătut Africa de Sud: 8 japonezi, 5 neozeelandezi, un sud-african, un jucător din Tonga
Globalizarea schimbă însă repede regulile inclusiv în sporturi conservatoare precum rugby-ul. ProSport scria vineri, chiar înaintea meciului de deschidere la cea de-a opta ediție a Cupei Mondiale, că 20% din sportivii prezenți în loturi reprezintă alte naționale decât țările unde s-au născut. Inclusiv România s-a aliniat la această frenezie a importului de jucători naturalizați: Otar Thurașvili (Georgia), Johannes van Heerden (Africa de Sud), Michael Wiringi (Noua Zeelandă) și Puala Kinikinilau (Tonga).
România are în lot jucători naturalizați din Noua Zeelandă, Africa de Sud și Tonga. Nu trebuie să ne așteptăm însă ca ei să fie la înălțimea conaționalilor lor din echipa Japoniei
Japonia depășește însă cu mult media competiției, cu peste 35% din lot de import. Media titularilor este și mai mare: fix 40%. Fără niciun dubiu, înfrângerea Africii de Sud, dublă campioană mondială, ocupanta locului trei în clasamentul lumii după Noua Zeelandă și Australia, rămâne o surpriză colosală. Însă această surpriză a fost produsă, concret, de 8 japonezi, 5 neozeelandezi, un sud-african și un jucător din Tonga.
Selecționerul Japoniei s-a enervat când a fost întrebat, la plecare, despre numărul străinilor convocați
Mult mai aplecată asupra preparativelor de dinaintea Mondialelor și pentru că la Antipozi rugby-ul e adevăratul sport-rege, presa neozeelandeză observa operațiunea „importului de talente” încă de la alcătuirea lotului Japoniei de către selecționerul Jones. Fostul star al campionatului australian, Craig Wing, dar și componentul echipei Waikato Chiefs, Michael Leitch (autorul unuia dintre eseuri sâmbătă), numit chiar căpitanul Japoniei. La plecare, antrenorul născut în Tasmania menționa că naționala niponă este „un amestec de experiență și tinerețe”. Chestiunea naturalizării unor jucători care să joace în numele Japoniei a frământat și presa, așa că Eddie Jones a fost întrebat direct asupra subiectului. „Dumneavoastră întrebați persoana greșită. Noi am avut de ales dintre aproximativ 42 de jucători în Japonia care sunt capabili să joace rugby la nivel internațional. Asta este tot ce am putut să triez. Nu e slujba mea să cresc jucători japonezi de valoare internațională”, s-a enervat antrenorul. El a oferit însă, prin această declarație, explicația căutată de ziariști: nu găsise suficienți jucători de valoare în Japonia, așa că i-a importat în special din Noua Zeelandă, echivalentul din rugby al Braziliei în fotbal.
În acest context, deși a apărut deja în România ideea că, după modelul Japoniei, ar trebui și noi să aspirăm acum la victorii cu Franța și Irlanda pentru că „se poate”, înțelegem că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Fiecare națională a importat jucătorii pe care și i-a permis. România a avut bani de patru străini care, însă, nu se compară nici pe departe ca valoare și experiență cu vedetele de talie internațională achiziționate de Japonia.
Concluzia acestor întâmplări, mai ales după victoria Japoniei cu Africa de Sud, pare a fi că ne aflăm la începutul unui nou ev în sport. Unul în care nu contează tradiția, valoarea, școala pe care o ai în spate, ci forța financiară. Cu suficient de mulți bani, îți poți permite să completezi echipa, pe posturile deficitare, cu jucători din alte țări. O singură obiecție ar fi, totuși: în acest caz, titulatura „națională” nu se mai justifică.
Regretabilul precedent: Qatar a jucat finala Mondialelor de handbal cu vedete închiriate din toată lumea
În ianuarie, la Cupa Mondială de handbal masculin, Qatar a închiriat inclusiv suporteri europeni pe care îi aducea la meciuri cu curse charter pentru a susține echipa. 2.000 de euro pe meci a primit fiecare „fan” al Qatarului. La rugby încă nu s-a ajuns așa departe
Cazul de la Mondialele de rugby nu e nici măcar primul de acest tip la competițiile de asemenea anvergură. Dacă în sporturi individuale cum ar fi tenisul de masă e demult o practică naturalizarea unor jucători din alte țări, în schimb în sporturile de echipă a existat o oarecare rezistență. Treptat, lucrurile se schimbă însă și aici, iar astă-iarnă lumea a avut parte de primul exemplu aberant produs de globalizarea în sport. La Cupa Mondială de handbal masculin, Qatar a jucat finala competiției cu jucători închiriați din întreaga lume. Arabii, o națională care nu există în handbal, au bătut atunci Slovenia, Brazilia, Belarus și Chile în grupă, apoi Austria, Germania și Polonia în fazele eliminatorii, fiind învinși în finală de Franța la doar trei goluri diferență, 25-22. ProSport a tratat pe larg subiectul pe 29 ianuarie.
La ediția din acest an a Mondialelor de handbal masculin, Qatar a jucat cu ex-iugoslavi, africani, cubanezi și spanioli. Performanța lor n-a stârnit entuziasm nici măcar printre „mercenarii” închiriați. Întrebat despre străinii cu care tocmai bătuse Germania în „sferturi”, Valvero Rivera, selecționerul spaniol al Qatarului, replica: „Ar fi mai bine să vorbim despre handbal”. Jucătorul austriac Thomas Bauer protesta și el după înfrângerea cu Qatar: „Un astfel de Campionat Mondial își pierde sensul. Simți că joci împotriva unei selecționate mondiale”. Cristian Gațu, dublu campion mondial cu naționala României și socotit unul dintre cei mai mari handbaliști ai tuturor timpurilor, conchidea la final: „Ce sens mai au în asemenea condiții Campionatele Mondiale? Asta a fost prostituție!”.
Lotul Japoniei la Cupa Mondială de rugby
Shota Horie 21 ian 1986, Osaka
Takeshi Kizu 15 iulie 1988, Osaka
Hiroki Yuhara 21 ianuarie 1984, Chiba
Kensuke Hatakeyama 2 aug 1985, Myagi
Hiroshi Yamashita 1 ianuarie 1986, Osaka
Keita Inagaki 2 iunie 1980, Niigata
Masataka Mikami 4 iunie 1988, Aomori
Luke Thompson 16 aprilie 1981, Christchurch (NZ)
Hitoshi Ono 6 mai 1978, Fukushima
Shoji Ito 2 decembrie 1980, Hyogo
Shinya Makabe 26 martie 1987, Miyagi
Justin Ives 24 mai 1984, Mosiel (NZ)
Ryu Koliniasi Holani 25 octombrie 1981, Nuku”alofa (Tonga)
Michael Broadhurst 30 oct 1986, Gisborne (NZ)
Hendrik Tui 13 dec 1987, Auckland (NZ)
Michael Leitch 7 oct 1988, Burwood (NZ)
Amanaki Mafi 11 ian 1990, Nuku”alofa (Tonga)
Fumiaki Tanaka 3 ian 1985, Kyoto
Atsushi Hiwasa 22 mai 1987, Hyogo
Toshiaki Hirose 17 oct 1981, Osaka
Akihito Yamada 26 iulie 1985, Kyoto
Yoshikazu Fujita 28 sept 1993, Kyoto
Kenki Fukuoka 7 sept 1992, Fukuoka
Karne Hesketh 1 aug 1985, Napier (NZ)
Kotaro Matsushima 26 feb 1993, Pretoria (Af. S)
Kosei Ono 17 aprilie 1987, Aichi
Yu Tamura 9 ian 1989, Aichi
Harumichi Tatekawa 2 dec 1989, Nara (Jap)
Craig Wing 26 dec 1979, Sydney (Austr)
Male Sau 13 oct 1987, Auckland (NZ)
Ayumu Goromaru 1 martie 1986, Fukuoka
Echipa Japoniei cu Africa de Sud: M. Mikami, S. Horie, K. Hatakeyama (54 H. Yamashita), L.M. Thomspon, H. Ono (54 S. Makabe), M.G. Leitch (căpitan), M. Broadhurst, H. Tui (45 A.L. Mafi), F. Tanaka (67 A. Hiwasa), K. Ono (73 Y. Tamura), K. Matsushima, H. Tatekawa, M. Sau, A. Yamada (79 K. Hesketh), A. Goromaru
Marcatorii Japoniei:
8 – lovitură de pedeapsă Goromaru 30 – eseu M.G. Leitch 31 – transformare Goromaru 43 – lovitură de pedeapsă Goromaru 49 – lovitură de pedeapsă Goromaru 53 – lovitură de pedeapsă Goromaru 60 – lovitură de pedeapsă Goromaru 69 – eseu Goromaru 70 – transformare Goromaru 84 – eseu K. Hesketh
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER