Ronnie O’Sullivan și-a rupt glezna la alergare, în pădure, apoi a câștigat primul meci de snooker la Campionatul Regatului Unit

Ronnie O'Sullivan și-a rupt glezna la alergare, în pădure, apoi a câștigat primul meci de snooker la Campionatul Regatului Unit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Englezul Ronnie O’Sullivan a câștigat meciul din turul 1 al Campionatului Regatului Unit, 6-2 împotriva galezului Daniel Wells, deși cu mai puțin de o săptămână în urmă ș-a accidentat în timpul unei reprize de alergări în pădure, iar medicii l-au diagnosticat cu fractură la glezna stângă. „Sunt furios, pentru că sunt jucător profesionist de snooker, nu alergător. Sunt dezamăgit, deoarece în acest moment îmi place snooker-ul meu mai mult ca oricând și sunt furios pe mine că mi-am făcut asta, alergând. Nu cred că voi mai alerga vreodată, până la retragere„, a declarat „Racheta” la conferința de presă de la finalul partidei.

O’Sullivan l-a depășit ușor pe Daniel Wells, un jucător cu doar cinci prezențe pe un tablou principal de concurs la turneele importante. Cvintuplul campion mondial a intrat în arenă șchiopătând și a avut nevoie de un taburet pentru a-și sprijini piciorul pe durata celor două ore și 20 de minute ale meciului. Pe alocuri, viteza de deplasare a scăzut, au fost mai multe jocuri strânse, cu șanse de ambele părți. Ronnie și-a păstrat însă răbdarea pe parcursul meciului – dovadă fiind jocul secund, înghețat timp de 11 minute cu lovituri de siguranță, după deschiderea de șase puncte a englezului, și un ritm bun al loviturilor.

Nu pot să mă las pe lovitură așa cum ar trebui, șchiopătez de ici-colo, glezna este umflată și doare. Voi aștepta, dar dacă nu voi fi mai bine, s-ar putea să mă retrag înaintea meciului de duminică„, a admis O’Sullivan la conferința de presă. Adversarul din turul doi al lui O’Sullivan este englezul de 44 de ani, Peter Lines, un alt jucător fără un nume impresionant, dar care a câștigat precedentele două confruntări cu O’Sullivan. „Pentru mine ar fi bine dacă nu ar juca. Desigur, nu îți poți dori să te sprijini prea mult în picior în aceste condiții și nici să îți agravezi situația. Niciodată nu poți fi prea precaut în astfel de situații, nu vrei să retezi tot restul sezonului. Sper doar să nu joace, să mă bată pe mine și apoi să abandoneze„, a punctat viitorul său adversar.

 

 

Alergam în pădure, alături de colegul meu. M-a întrebat ce timp scot. Când m-am uitat la ceas, am călcat prost, am căzut„, a rezumat Ronnie O’Sullivan accidentarea. Alergatul a avut un rol important pentru superstarul snooker-ului, „Racheta” scriind o carte despre felul în care kilometrii alergați l-au ajutat să își regăsească pasiunea pentru snooker și echilibrul mental.

Wells a punctat doar o repriză

Daniel Wells i-a rezistat „Rachetei” până la prima pauză. Wells profitat de o lovitură de siguranță ratată în primul joc de O’Sullivan, care nu a reușit să evite dublul carambol dintre bila albă și bila roșie jucată și a trimis prima bilă în buzunar. Cu un break solid de 81 de puncte, galezul a trecut în avantaj pe tabelă, 1-0. O’Sullivan a răspuns, cu două jocuri consecutive, pentru a ceda apoi un ultim joc al reprizei. Wells a avut șanse și la revenirea de la cabine, nefructificate însă pe tabelă. Wells a trimis bile în buzunar în fiecare joc, iar oportunitățile au venit în special în jocul al cincilea, galezul fiind aproape de a prelua conducerea cu 3-2, la scorul de 57-56 în favoarea sa și apoi al șaselea, când a condus cu 60-45, cu toate bilele roșii epuizate. Cu două vizite la masă solide, O’Sullivan a închis însă partida și și-a asigurat victoria, cu 6-2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen