El e românul care a revoluționat gimnastica în Marea Britanie!

El e românul care a revoluționat gimnastica în Marea Britanie!
  • Publicat:

George Predescu a revenit în țară, după 26 de ani petrecuți în Anglia, pentru a schimba fața gimnasticii masculine românești la fel cum a făcut-o și în Marea Britanie, echipa lor câștigând bronzul olimpic în 2012.

26 de ani! Atât i-au luat lui George Predescu, unul dintre cei mai mari antrenori pe care gimnastica românească masculină îi are, să pună pe picioare sistemul în Marea Britanie.

După mai bine de un sfert de veac, anul trecut, antrenorul s-a reîntors acasă, la rugămintea Carmencitei Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, care avea nevoie de ajutorul său.

El e românul care a revoluționat gimnastica în Marea Britanie!

Predescu își amintește cum era gimnastica masculină în Marea Britanie atunci când el a ajuns acolo.

În Anglia, Predescu a predat și cursuri antrenorilor de acolo, unde l-a avut elev pe Paul Hall, coordonatorul lotului național de gimnastică masculină.

„Eu am ajuns în Anglia după Europenele din 1994 , unde am avut rezultate foarte bune. Am fost tratat ca un antrenor foarte bun, adică m-au luat direct și i-am sfătuit în sistemele de copii, ce să schimbe și au fost foarte deschiși la schimbări.

Am lucrat în club vreo 5 ani, am fost întrebat dacă vreau să fiu antrenorul lotului național de juniori, la Leeds, unde m-am mutat. Mi s-au dat 100.000 de lire, o sală, 3 zile lucram în sala de acolo, în rest aveam o treime din țară unde mergeam la cluburi și căutam talente. Am avut libertatea să fac ce vreau eu. În tot acest timp, au schimbat sistemele, de la sistemul centralizat pe care l-au avut, care nu prea dădea rezultate, au făcut un sistem pe centre regionale” a spus George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România.

Tehnicianul a continuat: „Am avut rezultate mari în trecut, cred că încă mai trăim din istorie, poate că în acest moment istoria ne trage puțin în jos pentru că nu mai progresăm. “Tot timpul vorbim despre ce a fost, unde am fost, în loc să ne gândim la rece, ce trebuie să tăiem din rădăcină, ce trebuie să facem să intrăm din nou în lumea bună a gimnasticii. Prin venirea mea în țară, atât eu cât și federația, încercăm din răsputeri să o redresăm. Nu va fi un proces ușor, nu are cum să fie pentru că gimnastica nu este un sport pe care să îl redresezi într-un an”.

L-a avut elev pe Paul Hall, antrenorul lotului național masculin

După succesul Marii Britanii la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, un jurnalist britanic a scris o carte, iar în capitolul dedicat gimnasticii, numele antrenorului român apare de mai multe ori.

„În Anglia, gimnastica a progresat foarte mult în ultimii 26 de ani. Când am ajuns acolo, aveau poate două săli cu gropi de gimnastică, acum nu știu dacă există vreun club din cele 2000 de cluburi ale lor, să nu aibă gropi de gimnastică. Au progresat foarte mult” a precizat antrenorul.

Românul povestește că datorită schimbării sistemului din gimnastica britanică la care a contribuit și el, englezii au ajuns să aibă în doar opt ani rezultate extraordinare: „Copiii, care nu au fost amestecați cu seniorii, au urmat cu totul alt sistem, sunt cei care de fapt au schimbat gimnastica în Marea Britanie. Cei mari de atunci au ieșit pe locul 24 în lume la campionatul mondial, nu s-a calificat nici măcar un gimnast la Olimpiadă și după 8 ani, la Londra au fost pe locul 3 ca echipă”.

Unul dintre capitole a fost despre gimnastică, unde l-au intervievat pe prietenul meu, Paul Hall care acum este head coach în Marea Britanie și el a spus că de la mine a învățat gimnastica – George Predescu

Ioan Suciu și Marius Tobă, pe mâinile lui

În familia Predescu, gimnastica are ștate vechi. La fel ca George Predescu și soția a fost antrenoare de gimnastică masculină: „În 1977 am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea gimnastică și am fost repartizat la Buzău, la secția de gimnastică a liceului Hașdeu. Am stat 5 ani la Buzău, după s-a făcut Centrul de Gimnastică de la Reșița și am plecat acolo. Împreună cu soția am lucrat 12 la Clubul Sportiv de la Reșița”.

Prin mâinile celor doi antrenori au trecut printre mulți alții și Alin Jivan, Marius Tobă și actualul vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS a făcut anunțul oficial! Toți abonații din România trebuie să știe acest lucru!
Digi RCS-RDS a făcut anunțul oficial! Toți abonații din România trebuie să știe acest lucru!
Moment jenant în Arsenal – Bayern! Bavarezii au cerut penalty, arbitrul a văzut faza, iar explicația lui i-a lăsat ”mască”
Moment jenant în Arsenal – Bayern! Bavarezii au cerut penalty, arbitrul a văzut faza, iar explicația lui i-a lăsat ”mască”
„Mama” Cristinei Ciobănașu i-a transmis un mesaj lui Vlad Gherman după ce s-a căsătorit civil cu Oana Moșneagu! Ce a avut de zis femeia și cum au răspuns cei doi?: „Pentru tot”
„Mama” Cristinei Ciobănașu i-a transmis un mesaj lui Vlad Gherman după ce s-a căsătorit civil cu Oana Moșneagu! Ce a…
Prima reacție de la CFR Cluj despre revenirea lui Dan Petrescu. Obiectivele, deja stabilite
Prima reacție de la CFR Cluj despre revenirea lui Dan Petrescu. Obiectivele, deja stabilite
Larisa Iordache, în pericol: În loc de o gură de mâncare...
Larisa Iordache, în pericol: În loc de o gură de mâncare...
Un nou DIVORȚ în showbiz! Adi Sînă și Anca Serea au ajuns în pragul separării. "Acum vorbim foarte serios"
Un nou DIVORȚ în showbiz! Adi Sînă și Anca Serea au ajuns în pragul separării. "Acum vorbim foarte serios"
BANCUL ZILEI. - Anca, ce zici de o seară liniștită și magică, în pat, un film bun și popcorn?
BANCUL ZILEI. - Anca, ce zici de o seară liniștită și magică, în pat, un film bun și popcorn?
Criminalul periculos care a evadat marţi în Bucureşti a fost prins în Oradea. Deţinutul era dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră
Criminalul periculos care a evadat marţi în Bucureşti a fost prins în Oradea. Deţinutul era dat în urmărire naţională şi…
Obiect CIUDAT observat ÎN JURUL Lunii! S-a întâmplat în timpul eclipsei
Obiect CIUDAT observat ÎN JURUL Lunii! S-a întâmplat în timpul eclipsei
Ce preţuri poate să aibă Rică Răducanu la restaurantul de pe litoral: Pe unii îi servesc chiar eu!
Ce preţuri poate să aibă Rică Răducanu la restaurantul de pe litoral: Pe unii îi servesc chiar eu!
Kate Middleton, în lacrimi! Anunţul de la Casa Regală a venit în urmă cu puţin timp
Kate Middleton, în lacrimi! Anunţul de la Casa Regală a venit în urmă cu puţin timp
Legea care te obligă să mergi la medic. Ești amendat pe loc dacă nu te duci. Ți se iau banii de pe card
Legea care te obligă să mergi la medic. Ești amendat pe loc dacă nu te duci. Ți se iau banii…
Primele declarații ale surorii femeii găsite fără suflare pe autostrada A1, în Dâmbovița. Ce a făcut victima înainte de a fi dată dispărută?
Primele declarații ale surorii femeii găsite fără suflare pe autostrada A1, în Dâmbovița. Ce a făcut victima înainte de a…
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Cine este criminalul evadat în București, de sub nasul polițiștilor. Filmul omorului comis de Meszaros Zsombor în 2017
Cine este criminalul evadat în București, de sub nasul polițiștilor. Filmul omorului comis de Meszaros Zsombor în 2017
Stadionul Cluj Arena va fi extins şi modernizat
Stadionul Cluj Arena va fi extins şi modernizat
2024: Se interzice depășirea bicicliștilor și a celor care merg pe trotinetă. Șoferii pot rămâne fără permis
2024: Se interzice depășirea bicicliștilor și a celor care merg pe trotinetă. Șoferii pot rămâne fără permis
Dorian Popa a dat vestea cea mare! Când își primește permisul, după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise
Dorian Popa a dat vestea cea mare! Când își primește permisul, după ce a fost prins la volan sub influența…