Roger Federer a reluat antrenamentele după câteva luni de pauză! 2021 va fi ultimul an în tenis pentru marele jucător elvețian

Daniel Nazare
Roger Federer a reluat antrenamentele după câteva luni de pauză! 2021 va fi ultimul an în tenis pentru marele jucător elvețian

Tenismenul elvețian Roger Federer, operat de două ori la genunchi în primul semestru al anului 2020 şi indisponibil până la finele sezonului, a reluat antrenamentul fizic şi ar putea reveni pe terenul de tenis peste două săptămâni, anunță presa helvetă.

Directorul turneului de la Palermo, reacție acidă la adresa Simonei Halep după ce a anunțat că nu va mai participa în competiție: „Am rămas cu un gust amar! Suntem foarte dezamăgiți și frustrați!”

Federer are 20 de trofee de Mare Şlem în palmares

După mai multe săptămâni de convalescenţă, Federer a reluat pregătirea doar de manieră fizică, conform antrenorului Severin Luthi, care a făcut acest anunţ pentru cotidianul elveţian Tages-Anzeiger.

Jucătorul elveţian va împlini 39 de ani pe data de 8 august, iar sezonul viitor ar putea fi ultimul din cariera sa. Roger Federer și-a dezvăluit planurile de pe finalul de carieră într-un interviu pentru publicația Zeit Magazin, elvețianul aflându-se într-un turneu de promovare a pantofilor sport care îi poartă numele. Legendarul tenismen nu a ascuns faptul că se gândește tot mai mult la momentul retragerii sale din cariera de jucător.

Federer, cu 20 de trofee de Mare Şlem în palmares, a anunţat recent că nu va reveni în circuit, al cărui sezon este programat să se reia în august după cinci luni de pauză forţată – decât în 2021, după cele două operaţii la genunchi în primul semestru al anului 2020.

Era foarte nervos la începuturile sale din tenis

Elvețianul și-a adus aminte de începuturile sale în tenis, în care nu-și putea stăpâni foarte bine nervii pe teren, spre disperarea părinților săi. Federer a dezvăluit momentul în care a decis să-și schimbe total comportamentul, spre binele carierei sale.

„Părinţii mei erau foarte furioşi pe mine. Mi-au spus că dacă voi continua să rup rachete pe teren nu vor mai veni să mă vadă jucând. Iniţial am reacţionat şi le-am spus să plece, că nu este nevoie să vină să mă vadă jucând. Dar apoi mi-am spus că nu este posibil să continui aşa. Era la Hamburg, după înfrângere în primul tur cu Franco Squillari în 2001. După mingea de meci, mi-am rupt racheta. Apoi, mi-am zis că ajunge şi nu mai pot să mă comport aşa”, a recunoscut marele campion într-un interviu emoționant.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania