Americanul Luis Pena (33 de ani), fost luptător UFC la categoria ușoară, a șocat pe toată lumea după ce a declarat că vrea sa își ia cetățenia rusă. El a explicat și motivele pentru care dorește să facă acest pas.
Pe 12 septembrie 2026, în urma unei victorii asupra luptătorului brazilian Rafael Alves la un turneu din Celeabinsk-Rusia, sportivul în vârstă de 33 de ani a făcut respectiva declarație chiar în ring.
Pena a afirmat că s-a îndrăgostit de Rusia, o consideră noua sa casă și intenționează să depună eforturi pentru a obține un pașaport rusesc. El a cerut, în glumă, să fie numit „Black Russian” („Rusul Negru”).
„Eu vin din Occident, iar ei nu trăiesc acolo ca noi aici. Nu au respect, nu au onoare, nu au cultură. Dar mi se pare că voi trăiți cu respect pentru voi înșivă, pentru Hristos și pentru aproapele vostru”, a declarat Pena, potrivit Sport- Expres.
Întrebat dacă cunoaște măcar câteva cuvinte rusești el a spus: „Mulțumesc, ce mai faci? Nu. Asta e tot (râde). Dar vreau să învăț limba rusă”.
În ceea ce privește religia, luptătorul și-a anunțat intenția de a se converti la ortodoxie.
Cât despre planurile sale de viitor, în interviurile acordate presei, Pena a adăugat că este atras de un stil de viață simplu și că ar dori să se stabilească într-un sat rusesc.
Cetățean american, Pena un gigant de 1,91 m, este născut la Napoli în Italia și locuiește în Springfield, statul Missouri, a fost supranumit în UFC „Violent Bob Ross”.
Recordul său în cușcă este de 12 victorii, 8 înfrângeri și niciun egal, titrează tapology.com.