Secretul victoriei cu Muntenegru:** „I-am surprins tactic”

Secretul victoriei cu Muntenegru:** „I-am surprins tactic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Succesul naționalei Under 17 a României în fața Muntenegrului, scor 15-14, a făcut valuri la turneul final al Campionatului European de la Rijeka (Croația). Antrenorul Viorel Rus (58 de ani) a explicat pentru ProSport cum au reușit tricolorii mici să învingă o selecționată mult mai bine cotată, calificându-ne astfel între primele opt echipe ale Europei.

Domnule Rus, cât de mult trebuie licitat acest rezultat?

Foarte mult! Este un rezultat mare, care pe mine personal mă bucură nespus. Acest rezultat dovedește că posibilități există în poloul românesc. De acum încolo trebuie să se schimbe foaia, să se pună toți pe muncă, să avem bază de selecție și antrenori preocupați și cât mai bine informați. Din păcate, la acest turneu final sunt o mulțime de antrenori, însă niciunul din România.

Este un rezultat care obligă această generație?

Ne obligă pe toți, să fim mai buni, să ne pregătim mai mult, mai ales că suntem deja calificați la Mondialele de anul viitor cu această generație. Dar și cu juniorii Under 19, la europenele din 2012. Este o obligație pentru toți.

Putem spune că avem schimbul de mâine asigurat la echipa de seniori?

Potențial există. Întotdeauna a existat la noi, deși condițiile au fost aceleași. Nu am avut jucători mai mulți, am rezistat tot cu bazinul Floreasca. Depinde cum fructificăm acest potențial. Importante sunt munca și calitatea muncii.

Mai elastici, mai mobili

Cum am bătut Muntenegru?

Am adaptat tactica la valoarea noastră. Am plecat de la gândul de a nu se mai repeta ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Grecia, pentru că diferența aceea (nr – 3-13) nu este cea reală. Și atunci m-am gândit să schimb ceva. În primul rând l-am pus mult mai mult în valoare pe Mihnea Gheorghe, pe care l-am folosit centru de această dată. Ne-am apărat destul de bine, indicația tactică fiind să nu fim prinși pe contraatac. În defensivă jocul a fost bun, chiar dacă am făcut erori la centrul lor, care ne-a marcat destule goluri. Pe ansambu, am reușit să învingem datorită dârzeniei, pregătirii și a faptului că am fost mai echipă ca niciodată.

Cu ce echipă ați început?

Țic în poartă, Gergelyfi, Dragomirescu, Alexa, Neagu, Laza și Mihnea în centru. Am schimbat doi jucători față de meciul anterior, cu Belarus. Am făcut o echipă mult mai elastică, mult mai mobilă.

Îi surprindem și pe greci? (nr – discuția a avut loc cu patru ore înainte de jocul cu Grecia din sferturile de finală).

Încercăm să schimbă ceva și în acest joc, să-i surprindem și pe greci care din punct de vedere tactic pot să spun că stau mai bine ca mai toate echipele de la turneul final. Sper să nu mai fie aceeași diferență ca în meciul din grupă. De miercuri seara mă gândesc cum îi pot surprinde.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×