România – Slovacia, scor 8-6, la turneul de polo „4 Nations”, de la Oradea

Echipa națională de polo a României a învins, sâmbătă, la turneul "4 Nations", de la Oradea, reprezentativa Slovaciei, cu scorul de 8-6, în cel de-al doilea meci din cele trei programate.
România - Slovacia, scor 8-6, la turneul de polo "4 Nations", de la Oradea

Echipa națională de polo a României a învins, sâmbătă, la turneul „4 Nations”, de la Oradea, reprezentativa Slovaciei, cu scorul de 8-6, în cel de-al doilea meci din cele trei programate.

Scorul pe reprize a fost 1-0, 1-2, 2-1, 4-3. Principalul marcator pentru România a fost Diaconu, cu 3 goluri.

În primul meci al zilei, naționala under 20 a Ungariei a învins Marea Britanie, cu 10-9.

Vineri, în prima zi a turneului „4 Nations”, Slovacia a trecut de echipa under 20 a Ungariei, cu 16-11, iar România a învins Marea Britanie, cu 14-10.

Duminică, în ultima zi de competiție, tricolorii vor întâlni Ungaria under 20, iar Slovacia va evolua împotriva Marii Britanii.

Pentru reprezentativa tricoloră, antrenată de Vlad Hagiu, turneul de la Oradea este ultimul test înaintea participării la Campionatele Mondiale de la Barcelona, care vor avea loc în perioada 19 iulie – 4 august.

Tricolorii fac parte din grupa D, în care se vor confrunta cu Italia, Germania și Kazahstan.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri