36 de ore pe drumuri, dintr-un total de 60!** Tur de forță pentru naționala de polo

Redactor:
Andru Nenciu
36 de ore pe drumuri, dintr-un total de 60!** Tur de forță pentru naționala de polo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai bună națională masculină din România ultimilor șase ani,
naționala de polo, se ciocnește azi, la Oradea (ora 17:00, TVR 3)
cu Slovacia, într-un meci din etapa a doua a Grupei F din
preliminariile Euro 2012.

Dacă parcursul spre CE pare mai simplu, locul întâi sau al doilea
ducând în barajul de accedere la masa bogaților, băieții naționalei
fac un adevărat tur de forță din punct de vedere fizic. Totul din
cauza programului extrem de încărcat (naționala cu preliminariile
World League, dar și CE – echipa de club, campionat și cupe
europene).

Colac peste pupăză, starea de oboseală s-a accentuat exact
înaintea partidei cu Slovacia. Marți, băieții au avut meci la
Kazan, în Rusia (9-8), iar transportul de la Oradea a durat 18 ore!
Până la Budapesta, cu autocarul, până la Moscova, pe calea aerului,
și până la Kazan, tot cu avionul. Ruta de întoarcere, după aceleași
coordonate! În total 36 de ore pe drum, dintr-un total de 60 de
ore!

„Dacă avem performanțe și suntem angrenați pe toate
planurile, ăsta e prețul pe care-l plătim”,
spun
băieții.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere

L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen