Performanță | Prevc zboară, nu se mai oprește. După câștigarea Turneului celor patru trambuline, slovenul s-a încoronat campion mondial la zbor cu schiurile

Peter Prevc are un sezon fabulos: după trei victorii din patru în etapele tradiționalei competiții dintre ani - Turneul celor patru trambuline - care i-au adus "Vulturul de aur", betonându-i totodată avansul în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, slovenul de 23 de ani a câștigat sâmbătă Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, de la Bad Mitterndorf. Lumea icarilor moderni nu a mai văzut o astfel de dublă din sezonul 2010 / 2011, în care strălucea austriacul Thomas Morgenstern, triplu campion olimpic.
Performanță | Prevc zboară, nu se mai oprește. După câștigarea Turneului celor patru trambuline, slovenul s-a încoronat campion mondial la zbor cu schiurile

Peter Prevc are un sezon fabulos: după trei victorii din patru posibile în etapele tradiționalei competiții dintre ani – Turneul celor patru trambuline – care i-au adus „Vulturul de aur”, betonându-i totodată avansul în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, slovenul de 23 de ani a câștigat sâmbătă Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, de la Bad Mitterndorf.

Prevc a reușit nu doar să câștige titlul mondial, la capătul a trei manșe, întrucât a patra a fost anulată din cauza condițiilor meteo precare (vânt puternic și ninsoare), ci să și doboare în două rânduri recordul celui mai lung zbor pe trambulina austriacă de la Kulm – cu o încercare de 243 m, vineri, în runda a doua, apoi cu un 244 m sărit sâmbătă, în runda a treia.

251,5 metri este recordul mondial în materie de cel mai lung zbor cu schiurile, stabilit de norvegianul Anders Fannemel, la Vikersund, în februarie 2015.

Norvegianul Kenneth Ganges a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, grație unei încercări de 238,5 m, iar bronzul i-a revenit austriacului Stefan Kraft, cel care a zburat 226,5 m.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]