Paradoxul biliardului. De vorbă cu Sergiu Voicu despre sportul autocontrolului care seamănă cu mânuirea focului. „Avem condiții perfecte în România și, totuși, performanța încă nu s-a făcut pe prima scenă” #prosport20

Paradoxul biliardului. De vorbă cu Sergiu Voicu despre sportul autocontrolului care seamănă cu mânuirea focului.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Biliardul este o excepție frumoasă, dar dureroasă a sportului românesc. Într-un peisaj în care se repetă parcă la infinit întrebarea retorică – „vrem performanță, dar cum o poți obține fără condiții?„, apare și excepția. Povestește despre ea, pentru ProSport, Sergiu Voicu, un îndrăgostit incurabil de jocul cu bile colorate, trei tacuri și adrenalină incredibilă dată de cruzimea unor situații extreme care pot apărea din nimic, în orice clipă și care testează psihicul într-un mod aparte, astfel încât, deloc întâmplător, acest sport a inspirat două filme de Oscar.

Nicăieri în lume nu sunt condiții mai bune ca în România. Pentru biliard, avem zeci de mese cu livestream, concursuri peste concursuri, avem condiții perfecte, și totuși performanța încă nu s-a făcut pe prima scenă a biliardului. S-au câștigat concursuri de către români, dar nu de nivel european sau mondial. Nu avem nicio medalie europeană, oficială. Cel mai aproape s-a clasat Robert Braga – care a luat un loc nouă la Europene, dar mai mult, până acum, nu. Și problema pe mai departe este că la anul, nici nu vom mai participa la Europene, pentru că nu avem o federație care să ne trimită”, spune cu regret Sergiu Voicu, cel care deși administrează o firmă importantă pe piața prestării de servicii medicale de la 23 de ani, continuă să facă biliard la cel mai înalt nivel în România și să viseze. La 30 de ani.

În momentul acesta, am un vis. Este mai corect să îi spunem vis, deoarece pentru obiective trebuie să muncești mai mult decât muncesc eu acum pentru biliard. Visul meu ar fi să obțin o medalie la un turneu european. Cel mai aproape am fost în 2015: am fost la două meciuri de podium, dar la două meciuri mari, foarte grele. Dar, de la primii 64 încolo, nu vei mai avea niciun meci în care să te poți considera favorit sau pe care să îl poți numi ușor. Acesta este, de fapt, visul meu pentru toată generația mea„, spune cel care a început să caute soluții pentru întreg sportul, nu doar pentru el.

  • Sub umbrela biliardului intră mai multe discipline: Bila 8, Bila 9, Bila 10. Se joacă și pe echipe, se joacă și individual,de aici și denumirea standard de „Campionatele Europene”
  • În general, un jucător bun este bun all-around. Sigur, sunt și unii care se specializează într-o anumită zonă, mai mult decât în alta. Însă, în principiu, un jucător foarte bun de Bila 10 va fi și un jucător foarte bun de Bila 9„, spune Sergiu Voicu
  • În România se joacă predominant – adică 90% – Bila 9, care presupune introducerea bilelor în ordine, de la 1 la 9 – jucătorul care bagă ultima bilă, câștigă partida.
  • Bila 8 – este biliardul clasic – cu pline și jumătăți, fiecărui jucător îi revine un set de bile, iar bila neagă se trimite ultima într-un buzunar desemnat în funcție de ultima lovitură de buzunar a jucătorului aflat la masă.
  • În România există în acest moment antrenori de biliard acreditați la nivel european și o școală la Snagov, însă biliardul încă se luptă pentru a fi acceptat și perceput ca „sport”.

Federația Română de Biliard Pool este una dintre cele zece foruri sportive naționale care nu au făcut cerere de finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului pentru 2017. Conform bugetului stabilit de MTS în prima jumătate a lunii martie, 60 de federații sportive au împărțit 100 de milioane de lei. Iar asta parcă pune un set gros de lanțuri pe un sport care oricum trăiește doar prin pasiune pură pentru că biliardul nu are puterea de a oferi satisfacții materiale.


Una dintre amintirile de suflet ale lui Sergiu Voicu: „locul 17 luat la Campionatul European în 2015, unde am trecut de patru multiplii campioni naționali și europeni la rând, din mai multe țări”. Foto: arhivă personală

Sergiu Voicu a fost campion național de juniori la biliard în 2004. „Practic biliardul de mai bine de 15 ani și am făcut-o de-a lungul timpului la o intensitate mai mare sau mai mică. Acum, sunt pe o pantă descendentă în ceea ce privește participarea la concursuri, deplasări și așa mai departe, dar în urmă cu doi-trei ani, participam aproape săptămânal la concursuri și aveam cinci-șase deplasări externe pe an„, spune Sergiu Voicu, ajuns pe atât de aproape de ideea de jucător profesionist de biliard pe cât a știut vreodată România. Are o definiție extrem de clară a ceea ce înseamnă profesionist și nu se include în acest club. „Biliardul este, din păcate, la fel ca multe alte sporturi, subfinanțat, în sensul în care este foarte greu să trăiești doar din asta. Atunci, sigur, pentru mine, a fost și este ca un hobby după job„.

„Din punctul meu de vedere, ca să poți fi considerat jucător profesionist de biliard trebuie să practici acest sport full-time, să fie principala ta activitate. Trebuie să fi avut ceva performanțe notabile, pentru că degeaba joci toată ziua, dacă nu reușești să ieși din anonimat. Există și astfel de jucători care merg la toate concursurile din lume, niciodată nu ajung în top și aduc de acasă mult mai mult decât câștigă”,
Sergiu Voicu

Pasiunea descoperită în Regie

Sergiu Voicu a prins drag de biliard de la „apropierea de cluburile mari din Regie. M-am mutat în zonă cu părinții și am început să joc foarte mult singur. Timp de câțiva ani, făceam antrenamente de cinci-șase sau chiar opt ore pe zi. Eram singur, în proporție de 80%, fără adversar, fără antrenor. Mă antrenam la club IDM – sponsorul meu, de fapt, cu tacuri de sală. Problema era că nu prindeam în fiecare zi același tac și trebuia să mă obișnuiesc cu diverse greutăți ale tacului, cu diverse vicii, cu diverse pastile. La început, sigur că nu aveam nevoie de un tac extraordinar, dar aveam nevoie să fie același! Ca să mă pot obișnui cu un stil de joc. Trebuia să se creeze o rutină a loviturilor, pornind de la un reper fix„.

A făcut cursuri de înot în copilărie, a jucat tenis în complexul din „Parcul cu Platani”, a cochetat și cu tenisul de masă, a fost legitimat la volei în cadrul clubului Steaua, dar biliardul i-a și plăcut și i-a oferit și libertatea de a-și îndeplini sarcinile dictate în cadrul unui business de familie. „Cred că am rămas să performez în sportul acesta, tocmai datorită flexibilității pe care mi-o permite. Datorită faptului că nu am un program fix, nu sunt obligat să mă prezint la competiții, îmi fac singur calendarul, Este un sport individual, care consider că scoate maximul din persoanele implicate. Victoriile și eșecurile îți sunt imputabile direct. Sunt sută la sută rezultatele tale, versus ale adversarului tău. Asta pentru că de multe ori câștigi sau pierzi și pentru că adversarul tău a avut o formă mai bună sau mai slabă. Dar în cea mai mare proporție, ține de tine„.


„Dacă bilele sunt deschise, nu sunt blocate – un joc poate dura un minut, la jucătorii rapizi. Sau un minut jumate, după spargere. Imaginați-vă cinci bile în dreptul buzunarelor. O nimica toată”. Foto: arhivă personală


Cinci idei de bază pentru a înțelege biliardul, pe care le subliniază Sergiu Voicu

1. Este o luptă psihologică, o luptă cu tine însuți, de-a dreptul filosofică – de a reuși să îți controlezi emoțiile și reacțiile, pornirile neprietenoase. Este cel mai important aspect, pentru că tehnicitatea se poate învăța, cu muncă și puțin talent.. Fără un psihic puternic, vei cădea în plasa de a te considera învingător sau învins înainte de sfârșit, iar asta îți va compromite întreaga evoluție pe mai departe.

2. Lovitura spargerii este foarte importantă. De cele mai multe ori la nivel profesionist, calitatea spargerii dă rezultatul meciului. Un jucător de top, dacă sparge bine, a introdus din deschidere o bilă în buzunar continuă la masă și, dacă are lovitură, atunci are 70% șanse să închidă masa. Dacă spargi bine, dar nu intră nicio bilă în buzunar, vine la masă adversarul și atunci are el șansă 70% să închidă masa. Este un element  pe care amatorii adesea nu îl iau în calcul, pentru că întotdeauna se gândesc că vor avea mai multe șanse de a intra la masă. La profesioniști, pur și simplu, nu intri la masă.

3: Trăirile din scaun: nu contează cine stă jos. Este mai ușor să faci o surpriză decât în alte sporturi, pentru că atunci când joci, joci singur. Când joci bine, adversarul nu intră la masă, iar asta nu poate avea decât o singură influență psihologică – de intimidare. Așadar, nu contează dacă cel care stă jos este campion mondial sau un începător. El stă jos. Dacă tu îți faci treaba, închizi masa, spargi bine, ai un joc de siguranță bun – adică îl pui în imposibilitatea de a trimite în buzunar înainte ca el să vină la masă, atunci ai câștigat. Fără să aștepți, să speri că adversarul va rata. Nu este foarte onorant să te rogi ca adversarul să rateze. Poți câștiga pentru că joci bine, sau poți câștiga pentru că ți s-au dat șanse nemeritat.

4. Este un sport complex: ochii pe bila albă. În timpul curgerii jocului, o lovitură cu manta sau o lovitură în forță, spectaculoasă, va atrage mai ușor aplauzele publicului, fără ca acesta să sesizeze unde este adevărata lovitură de finețe: dată de controlul bilei albe. Despre asta este vorba în biliard. Toată lumea poate băga o bilă în buzunar, dar important este ce faci cu bila albă, să gândești cu câteva lovituri în avans, pentru că s-ar putea ca tu să joci bila 1, să rămâi într-o poziție perfectă la bila 2, pentru buzunar, dar care să nu-ți mai permită ieșirea la 3. Totul trebuie gândit cu minim două lovituri înainte, dacă masa este deschisă.  Dacă este o masă închisă, tot raționamentul pleacă de la cum să deblochezi.

5. Biliardul este bine înrădăcinat în cultura populară – este singurul sport care a dat două filme de Oscar: „The Hustler” (1961, cu Paul Newman – două premii Oscar și alte șapte nominalizări) și „The Colour of Money” (1986, cu Tom Cruise și Paul Newman – un premiu Oscar și alte trei nominalizări). Amândouă sunt drame și spun povestea unor jucători de biliard.



„O zi de competiție la biliard poate însemna și patru ore de joc, și cinci meciuri de câte două ore, consecutive. Trebuie să ai și condișie fizică”. Foto: arhivă personală

Biliardul – subfinanțat la nivel mondial, înfloritor în Olanda

Finanțarea fiind slabă, nu are sens să tragi de tine, să faci ceva ce nu îți place, fără să câștigi bani. Nu se poate. O faci pentru că iubești sportul. De exemplu, la Campionatele Europene nu există premii în bani. Premiile în bani sunt date de statul din care provii, în funcție de cum este încadrat biliardul și o  astfel de medalie. Subfinanțarea biliardului este un adevăr la nivel global, cu câteva excepții. Și anume – țări în care s-a investit datorită performanțelor bune din trecut. Mă refer la Olanda, unde biliardul este plătit ca un sport olimpic și unde fiecare medalie europeană sau mondială se traduce prin obținerea salariului mediu pe economie pe o perioadă de 14 luni. Dacă mergi la Europene și iei o medalie de bronz, ai asigurat în jur de 25.000 – 30.000 de euro în decursul anului următor. În general însă, finanțarea este redusă, sponsorii sunt puțini și de multe ori neserioși. Parteneriatele încep cu aplomb și se termină în câteva luni, un an de zile, iar expunerea media este destul de redusă„, spune Sergiu Voicu, vicecampion național la seniori, în 2014.

„Un jucător de biliard trebuie să investească într-o trusă, care conține trei tacuri – un tac cu care se joacă, un tac cu care se sparge, un tac mai scurt, cu care se dau lovituri sărite. Acestea sunt cele trei mari tipuri de tacuri. O trusă te poate ține de ordinul zecilor de ani. Sunt mulți jucători conservatori, care nu își schimbă aproape niciodată tacul sau echipamentul de joc. Costurile mari sunt date în general de deplasări: la concursurile internaționale se impune și hotelul la care trebuie să stai – acesta fiind partenerul organizatorului -sunt hoteluri de patru, cinci stele. Se adaugă costurile deplasării, și pentru a fi pe zero, trebuie să te plasezi undeva în primii 25% în clasamentul turneului respectiv. Dacă sunt 100 de jucători, tu ar trebui să te clasezi în primii 25”,
Sergiu Voicu

„În biliardul mondial, sunt trei evenimente anuale foarte mari și bine realizate, cu buget mare, aparținând unui singur organizator, care înglobează în general topul jucătorilor din lume. Se joacă după un format făcut pentru TV și este transmis pe Sky Sports, ESPN. World Cup of Pool tocmai s-a încheiat: este un concurs de biliard la dublu. Fiecare țară invitată are o echipă formată din doi jucători, care lovesc alternativ. Eu dau la prima bilă, coechipierul la următoarea, apoi revin eu.Tot așa până apare ratare și vine la masă cealaltă echipă. România a participat anul acesta, pentru al doilea an consecutiv„, explică Sergiu Voicu. România a fost prezentă la World Cup of Pool, unul dintre cele trei mari competiții de biliard care pun acest sport pe micile ecrane din țări importante,

  • În 2016, România a obținut o prezență în faza sferturilor de finală  prin jucătorul cu origini armene Babken Melkonyan și Ioan Ladanyi
  • În 2017, echipa tricoloră formată din Ioan Ladanyi și Robert Braga a pierdut dramatic în primul tur cu 6-7 în fața Spaniei.
  • Turneele mari în biliard: în SUA (US Open – cu o tradiție de 40 de ani neîncetat), în Qatar (Campionatul Mondial de Bila 9), în  China, în Europa – circuit european Eurotour cu șase etape pe an, World Cup of Pool – pe echipe, 32 de țări participante, World Pool Masters și Cupa Mosconi  – cel mai titrat concurs de biliard, competiție anuală între două echipe – cea a Statelor Unite și cea a Europei, organizată în memoria unui mare jucător de biliard, Willie Mosconi, disputată alternativ în  America și în Europa.

În România, biliardul este foarte popular în rândul amatorilor. Sunt concursuri de amatori aproape în fiecare zi, sau măcar de cinci ori pe săptămână în diverse cluburi din București, cel puțin. Toți acești amatori și cunoscuții lor își cumpără tacuri. România se bucură de unele dintre cele mai bune condiții din lume, la nivel de biliard. Sunt peste cinci cluburi în București care au peste 20 de mese, care iarna sunt în general pline, iar despre IDM – toți cei care au jucat acolo spun că este profi – cel mai bun club pe care l-au văzut în lume – în materie de cât de bine este dotat, îngrijit, de calitatea meselor, a bilelor, a tacurilor, a serviciilor și în ceea ce privește intimitatea de care ai parte la masă. Asta spun jucători profesioniști: că este un club de Top 3 în lume„, povestește jucătorul care a început să se implice în organizarea de competiții de biliard.

2.000 de euro este suma investită de Sergiu Voicu în setul lui actual de tacuri – al treilea în 15 ani.

100 euro este cel mai ieftin tac de biliard care poate fi achiziționat

3.000 de euro este suma până la care pot ajunge tacurile, însă, susține Sergiu Voicu, un tac de joc bun pentru un jucător profesionist poate fi achiziționat la 1.000 de euro.

1.500 de euro este cel mai mare premiu câștigat de Sergiu Voicu din biliard. „Eu sunt pe plus, pentru că am avut un sponsor, care mi-a asigurat costurile de deplasare


„Competițiile la care stai câte o săptămână-două sunt  ca un cantonament de copii, tocmai pentru că din același loc, din aceeași țară, din același mediu sunt jucători de 16 ani și jucători de 50 de ani – toți la comun. Este un mediu propice pentru multe situații comice”. Foto: arhivă personală

Investițiile private pun România în topul mondial

„În România, Avem condiții de pregătire foarte bune. Dar nu sunt ca urmare a unei investiții a statului român. Sunt investiții private, dar repet – foarte, foarte bune. S-au făcut eforturi uriașe. În urmă cu ceva ani, exista un sponsor-jucător, Leo Dobre, care trimitea câte 7-8 jucători la o deplasare, cu toate costurile acoperite. Plus antrenament gratuit. Și la IDM se fac multe concursuri, se susțin mulți jucători, se schimbă postavul de ori două-trei pe an, condițiile sunt tot timpul de cel mai înalt nivel. Luminile sunt dintre cele mai bune, de cea mai bună calitate”, povestește Voicu, cel care nu menajează pe nimeni.

„În momentul acesta, nu avem nicio scuză să nu facem performanță la nivel mondial. Atâta – trebuie să îți dedici tot timpul acestui fenomen.
Să se decidă cineva să devină cu adevărat profesionist. Trebuie să te trezești având antrenamentul – primul gând, trebuie să fii foarte conștient de tine, de greșelile pe care le faci și să muncești, să muncești, să muncești, mai ales pe acele aspecte pe care ai vulnerabilități. Tuturor ne place să punem în practică ceea ce facem mai bine. Ne este însă incomod să lucrăm la vulnerabilități. Dar doar spărgând această barieră poți să ai succes. Trebuie să ieși din zona de confort și să lucrezi la ce ești tu mai slab. Asta face diferența între un nivel și altul, între un loc 32 și un loc 1, mai mult decât talentul și decât condițiile. Propria disponibilitate spre autoîmbunătățire și spre perfecționarea punctelor slabe
„, afirmă Sergiu Voicu.

Biliardul – ca mânuirea focului. Dar și un sport crud

Când îl întrebi pe Sergiu Voicu despre mirajul biliardului, știi sigur că i-ai dat prilejul să vorbească despre cel mai drag lucru. „Fiecare lovitură reușită îți creează o senzație de bucurie, chiar dacă mică, pentru că trebuie să te stăpânești – ea există. Este o senzație asociată cu multe aspecte. Sunetul pe care îl face bila când intră în buzunar este unul aparte în funcție de masă. Apoi, acea senzație, când vezi că poți controla ceea ce la prima vedere pare haotic. Și anume: să reușești lovitura, să trimiți bila în buzunar și să îți poziționezi bila albă acolo unde ți-ai dorit-o. Cred că este o senzație asemănătoare cu cea a oamenilor când au început să controleze focul. Este o aptitudine dobândită și niciodată garantată. La niciun punct nu poți spune – gata, sunt campion mondial, asta înseamnă că nu voi mai fi supus acelorași riscuri de ratare, de poziționare imprecisă, de a-mi lăsa alba lipită de altă bilă astfel încât să îmi  blocheze următoarea lovitură, etc. Întotdeauna ești doar pe atât de bun pe cât îți este ultimul rezultat. De fiecare dată trebuie să reconfirmi și să muncești la fel de mult„.

Pe cât de frumos poate fi jocul de biliard, pe atât de crud este câteodată.

Pierzi pe muchie, se întâmplă ceva și se schimbă soarta partidei. A pățit-o echipa României, cu Braga cu Ladanyi. Împotriva Spaniei, România a condus cu 6-4. Au spart, nu au băgat bilă, au intrat spaniolii, au închis masa. Apoi au spart – au închis masa. Din nou, au spart – au închis masa. Și au pierdut cu 6-7 românii. În general, se sparge alternativ. Dar sunt și aceste turnee făcute pentru public, unde, pentru un grad mai mare de spectacol, spargerea aparține câștigătorului. Așa, la spargerea câștigătorului, riști să nu intri la masă niciodată. Acest format oferă șanse mai mari pentru reveniri spectaculoase. Dar totuși, la Europene, la Mondiale și la concursurile obișnuite – este spargere alternativă„, spune Sergiu Voicu, aducând imediat exemple concrete.

La București, în urmă cu mai mulți ani, a fost un turneu Internațional. Doi polonezi au dat la mantă. Regula este așa: dai la mantă și jucătorul care vine mai aproape cu bila albă de manta de unde se dă, are spargerea. A spart, a făcut șapte break & run-uri și adversarul nu s-a ridicat din scaun toată partida. De asemenea, s-a întâmplat – și asta este pe youtube: sparge un jucător, face șase jocuri la rând pe spargerea învingătorului, nu îl face și pe al șaptelea și pierde întâlnirea, cu 6-7. De aceea biliardul este crud, este  dureros. Și erodează psihicul jucătorilor în timp. Loviturile astea psihice repetate, toată această incertitudine… Astfel de partide își pun amprenta pe psihicul unor jucători și, până la final de carieră, unii dezvoltă un fel de labilitate„, îi avertizează fostul campion național de juniori pe cei tentați să ia cu seriozitate tacul în mână.

Turneu open la București. Sau cum ai putea trage lozul câștigător să intri la masă cu O’Sullivan al biliardului

Sergiu Voicu se mândrește că deja, la 30 de ani, la o vârstă la care încă ești considerat tânăr pentru biliard, în condițiile în care în circuit întâlnești și jucători profesioniști de 60 de ani, nu mai este doar jucător, ci și co-organizator de turneu open. „În februarie, am fost coorganizator la Dan Fischer Bucharest Open – un turneu Internațional, cu participare masivă de cea mai bună calitate, din Europa și nu numai. Vorbim de 70, 80 de jucători din afară – un real succes la clubul IDM. Noi, ca organizatori, am asigurat câteva costuri de cazare pentru campionii mondiali. Aici am făcut diferența„, afirmă Sergiu Voicu.


Așa arată zona destinată biliardului la club IDM. Foto: idmclub.ro

Un concurs open este deschis oricui vrea să se înscrie. La un concurs oficial, cum este Campionatul European de biliard, nu te poți înscrie decât prin Federație Națională și trebuie să te califici – să te clasezi în primii trei-patru în anul precedent, la tine în țară. La concursul open – poate veni oricine și are șansa de a juca cu un campion mondial. Este o onoare  incredibilă să poți să joci cu un campion pe care l-ai văzut la televizor. La snooker, de exemplu, nu poți să te înscrii pur și simplu într-un concurs și să pici cu Ronnie O”Sullivan„, povestește mai departe interlocutorul ProSport.

Iar comparația nu este deloc întâmplătoare. Biliardul are și el o „Rachetă”, un one-man-show adorat de public și de televiziuni, cu joc rapid și personalitate puternică, care seamănă din multe puncte de vedere cu englezul din snooker. Jayson Shaw este scoțian și „este cel mai spectaculos jucător de biliard, foarte efervescent, foarte rapid, foarte bun pentru cameră, un fel de Ronnie O”Sullivan al biliardului ca stil de joc și carismă, în prima parte a carierei„, trage concluzia Sergiu Voicu.

17.500 de euro a fost fondul total de premiere la Bucharest Open
3.500 de euro a luat învingătorul de la București

Între 100.000 și 200.000 de euro este valoarea totală a premiilor pe care le încasează într-un sezon un jucător de Top 5, la nivel mondial

În snooker, se spune că fotoliul jucătorului care trebuie să privească cum adversarul face un break este cel mai singuratic loc de pe pământ. „În biliard este fix același lucru. Trebuie să ai un mare control de sine și un mare control al emoțiilor pentru că s-ar putea să stai în scaunul ăla aproape de o oră, iar când intri la masă s-ar putea să ai mâinile amorțite. Dacă lași psihicul să lucreze și el împotriva ta, atunci chiar nu ai nicio șansă„, trage concluzia despre sportul favorit Sergiu Voicu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen