NATAȚIE | Azi încep Internaționalele României. Robert Glință ratează concursul, dar și Mondialele de la Budapesta: „Fiind încă în primul an al noului ciclu olimpic, putem sacrifica orice competiție, pentru ca el să își revină la parametri normali”

NATAȚIE | Azi încep Internaționalele României. Robert Glință ratează concursul, dar și Mondialele de la Budapesta:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astăzi debutează ediția a III-a a Campionatelor Internaționale de înot ale României: competiția se desfășoară în perioada 25-28 mai, la Bazinul „Anatol Grințescu” din incinta Complexului Sportiv Dinamo București.

Robert Glință, singurul înotător român care a reușit o calificare în finală la Jocurile Olimpice de la Rio (la 100 m spate) nu va fi prezent în blockstarturi la Internaționalele României, a anunțat Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, în conferința de presă premergătoare întrecerii.

Rapoarte medicale au indicat o suprasolicitare în cazul lui Robert Glință, după rezultate nefavorabile ale analizelor de specialitate.Sportivul legitimat de CS Dinamo București va lua o pauză de 2-3 luni, pronosticul nefiind însă unul ferm. Înotătorul în vârstă de 20 de ani va fi monitorizat pe o perioadă nedeterminată și i se va permite să revină în bazin atunci când toate problemele vor fi complet înlăturate, informează site-ul federației.

Obiectivul nostru pentru Robert Glință este participarea cu succes la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. De aceea, fiind încă în primul an al noului ciclu olimpic, putem sacrifica orice competiție, pentru ca el să își revină la parametri normali„, a declarat Camelia Potec.

Încerc să fac tot posibilul să revin cât mai repede în bazin, însă acest lucru depinde de modul cum voi răspunde la perioada de recuperare. Pentru finalul de an, obiectivul meu de participare la Campionatele Europene în bazin scurt (de la Copenhaga, 13-17 decembrie) rămâne în picioare. Desigur că regret că nu pot participa la Mondialele de la Budapesta (23-30 iulie), unde deja aveam baremul îndeplinit, însă trebuie să privim lucrurile pe un orizont mai larg de timp”, a punctat Robert Glință.

366 este numărul record de sportivi care vor participa la Internaționalele României (226 la masculin și 140 la feminin). La București se vor întrece înotători din 9 țări. 278 de înotători au luat startul la ediția 2015, respectiv 341 de înotători în 2016.

  • Loturile naționale ale României sunt compuse din 40 de sportivi, 7 la seniori și 33 la juniori.
  • Sunt programate întreceri la feminin pentru grupa de vârstă 14-16 ani, 17 ani și mai mari, iar la masculin pentru grupa 15-18 ani,19 ani și mai mari.
  • Primele 6 performanțe, în raport cu tabela internațională de punctaj FINA, vor fi răsplătite cu premii în bani, în valoare cumulată de 28 000 de euro.
  • În fiecare zi sunt programate câte două reuniuni, de la ora 10.00 și respectiv 17.00 – sesiunea finalelor.
  • Reuniunile finale de la Internaționalele României vor fi transmise integral pe postul public de televiziune TVR HD.

Sperăm ca înotătorii noștri să îndeplinească baremurile de calificare la competițiile de obiectiv: Campionatele Mondiale de seniori, Campionatele Europene de juniori și Festivalul Olimpic al Tineretului European. Acesta este scopul principal pentru organizarea Campionatelor Internaționale ale României, ca înotătorii noștri să își poată realiza acasă criteriile de accedere la marile competiții. Ne bucură faptul că România, prin această competiție, se află din nou pe harta marilor întreceri internaționale„, spune Camelia Potec.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen