Cristian Gațu, dublu campion mondial cu naționala României de handbal masculin în 1970 și 1974, a spus pentru ProSport că este dezgustat de situația în care a ajuns sportul pe care-l iubește.
România a pierdut cu Turcia în preliminariile CM, deși câștigase, în tur, în deplasare 37-32, la Bolu. În returul de la Buzău, tricolorii au pierdut la șase goluri diferență 31-37.
Oamenii din handbalulul românesc au reacționat rând pe rând după dezastrul de la Buzău, iar la unison toți cei cu care ProSport a stat de vorbă cer plecarea din fruntea FRH a lui Constantin Din.
ProSport a stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari hadbaliști ai României din toate timpurile, Cristian Gațu.
„Sunt total dezgustat și șocat. Asta simt acum și nu pot să cred când văd în ce hal am ajuns cu handbalul românesc noi cei care am fost de patru ori campioni mondiali. Se rășucesc în mormânt marii noștri tunari Gheorghe Gruia și Bibi Birtalan. Nu se poate așa ceva. Să câștigi în Turcia, dar să joci în halul ăsta pe teren propriu e de neimaginat. Am ajuns jos rău de tot, iar aici ne-au dus interesele unora cărora nu le-a păsat de handbal, ci doar de ei. Nu se poate așa ceva”, a spus Gațu.
„Mă doare enorm că noi cei care am făcut istorie pentru handbalul românesc nici măcar nu am fost luați în calcul pentru a da un sfat în ultimii ani. Ba chiar, în urmă cu patru ani, atunci când Dedu a pierdut alegerile eu și foștii mei colegi, Oțelea, Mihai Marinescu, Radu Voina, Samungi și cei care am dorit să participăm în sală la alegerile FRH nu am fost lăsați să intrăm. Oțelea a fost singurul handbalist român triplu campion mondial la handbal masculin și nici măcar el nu a fost lăsat să intre în sală. A fost ținut pe hol. În schimb, au fost lăsați în sală preşedintele şi secretarul general al COSR. Păi cum să mai ajutăm noi handbalul românesc dacă nici nu am fost lăsați să participăm la acele alegeri? Vă spun sincer că îmi doresc să câștige alegerile de acum băiatul lui Radu Voina, Bogdan. În cunosc de mic copil și măcar știu că e un copil cu inima curată și își dorește să facă ceva pentru handalul românesc. În acest moment am ajuns rău de tot”, a mai declarat acesta.