Medalie de aur pentru Amina Capezan la Campionatele Europene de Lupte de la București!

  • Publicat:

Amina Capezan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Lupte Under-23 de la București, la categoria 65 de kilograme. Sportiva din România a dispus în finală de Birgul Soltanova, din Azerbaijan.

Medalie de aur pentru Amina Capezan la Campionatele Europene de Lupte de la București!

Potrivit Agerpres, ea a trecut în preliminarii de suedeza Nora Elin Cecilia Svensson, în sferturi a eliminat-o pe Busra Efe, din Turcia, iar în semifinale a învins-o pe Elma Zeidlere, din Letonia.

În aceeași zi de vineri, alte trei sportive din România au ratat la limită obținerea unor medalii de bronz. Ele au fost învinse în finalele mici pe care le-au disputat. Beatrice Ionela Ferenț de Anastasia Blayvas, din Germania, la categoria 53 kilograme, Gabriela Cic de Viktoria Vesso, din Estonia, la categoria 62 kilograme, iar Paula Aurelia Izabela Rotaru de Noemi Szabados, din Ungaria, la categoria 72 kilograme.

Chiar și așa, parcursul României de la aceste Campionate Europene de Lupte Under-23 a fost unul mult peste așteptări. Fapt subliniat chiar de către Federația Română de Lupte, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.

„Avem și o Campioană Europeană la București: Roxana Amina Capezan a ridicat Sala Polivalentă în picioare după o finală de excepție care i-a adus aurul European!

Roxana Amina Capezan (65 kg) a învins-o pe azera Birgul Soltanova, cu 6-5, și imnul României a cântat acasă!

Determinarea și dorința au fost atuurile Roxanei, iar noi suntem mândri de ea!

Felicitări, Roxana!
Felicitări antrenorilor Nikolay Stoyanov, Adina Popescu, Filip Marin și toți cei care au contribuit la descoperirea și pregătirea ei!

Prin rezultatele de excepție obținute de luptătoarele noastre la acest Campionat European Seniori U23, România scrie istorie și se clasează și pe locul 3 pe Națiuni, cu 128 de puncte. Felicitări!”, au transmis cei de la FRL.

Performanțe foarte bune obținute de delegația română

Până în prezent, delegația României a adunat la această competiție 5 medalii: două de aur, prin Denis Florin Mihai la categoria 55 kilograme, lupte greco-romane, și acum prin Amina Capezan la 65 kilograme, una de argint, prin Andreea Beatrice Ana, la categoria 55 kilograme, și două de bronz, prin Ana Maria Pîrvu, la categoria 50 kilograme, respectiv prin Ana Maria Puiu, la categoria 59 kilograme.

România a fost reprezentată la aceste Campionate Europene disputate în Sala Polivalentă din București de nu mai puțin de 30 de sportivi, câte 10 la fiecare stil, conform sursei citate anterior. A mai rămas să intre în concurs, la lupte libere masculin, Daniel Ritter, la categoria 61 kilograme, Krisztian Biro, la categoria 74 kilograme, Denis Ioan Chirică, la categoria 86 kilograme, Alexandru Beșliu, la categoria 92 kilograme, respectiv Florin Lucian Dreve, la categoria 125 kilograme.

Campionatele Europene de Lupte Under-23 de la București se încheie duminică, 19 martie.

Sursă foto: Facebook / Federatia Romana de Lupte

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie românească! Alina Crenicean a murit
Tragedie românească! Alina Crenicean a murit
Câți bani au primit Nelu Cortea și Cătălin Bordea pentru fiecare săptămână petrecută în „America Express”
Câți bani au primit Nelu Cortea și Cătălin Bordea pentru fiecare săptămână petrecută în „America Express”
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de bine”
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de…
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
L-AU UCIS! Doliu imens în Ucraina. Au confirmat chiar acum
L-AU UCIS! Doliu imens în Ucraina. Au confirmat chiar acum
O austriacă a angajat o româncă pentru a-i face curat în apartament. Ireal ce a găsit femeia acasă, după s-a întors de la serviciu!
O austriacă a angajat o româncă pentru a-i face curat în apartament. Ireal ce a găsit femeia acasă, după s-a…
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv...
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv...
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Mașini cu motoare fără probleme după 500.000 km. Modelele germane nu apar în acest clasament
Mașini cu motoare fără probleme după 500.000 km. Modelele germane nu apar în acest clasament