Marian Drăgulescu, la un pas de ultimul Mondial din carieră!

Redactor:
Bogdan Savin
  • Publicat:

Cel mai bun gimnast român mai are de trecut o verificare pentru a fi prezent la jumătatea lunii octombrie la ultima competiție majoră din carieră, Campionatul Mondial din Japonia.

În weekend, Marian a ieșit campion național la sărituri, probă unde l-a avut ca adversar pe mai tânărul său coleg, Gabriel Burtănete, noua speranță a gimnasticii masculine.

După o carieră strălucită de 33 de ani, Marian Drăgulescu mai are o ultimă verificare de trecut până să ajungă la ultima competiție majoră a sa, Campionatul Mondial de la Kitakyushu, din Japonia.

Marian Drăgulescu, la un pas de ultimul Mondial din carieră!

La sărituri, Drăgulescu l-a avut adversar pe Gabriel Burtănete, sportivul în care lumea gimnasticii își pune toate speranțele după retragerea lui Marian.

Pentru tânărul de 19 ani, acesta este primul an la seniori. După cele două concursuri de la Polivalentă, gimnastul a plecat acasă cu cinci medalii.

„M-am bucurat de această competiție. Ce mi-am propus să fac atât în calificări cât și în finală, mi-a ieșit. A fost extraordinar că am avut familia, iubita și prietenii alături de mine“ a spus Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene, iar Gabriel Burtănete, medaliat cu aur în proba pe echipe cu CSA Steaua, la Campionatul Național de Gimnastică Masculină 2021, a completat: „Sunt mulțumit de ce am realizat la aceste competiții, ținând cont de faptul că este primul meu an la seniori. Era loc și de mai bine”.

Marian vede în Gabriel Burtănete urmașul său

Marian Drăgulescu are numai cuvinte de laudă la adresa colegului său.

„Are un potențial foarte mare, la juniori a câștigat toate competițiile la care a participat. Dacă ar putea să mă depășească aș fi foarte mulțumit. Asta îi doresc“ a mai spus Drăgulescu.

În cazul în care Marian va fi gimnastul român care va reprezenta România la Campionatul Mondial din Japonia, el vrea să își încheie cariera cu o medalie mondială: „Îmi doresc să mă întorc de acolo cu cea mai strălucitoare medalie”.

În finalele pe aparate, la masculin, podiumul arată astfel:

Bară fixă: locul 1, Vlad Cotună (CSA Steaua București), locul 2, Andreas Tobă (CSM Lugoj ), locul 3, Gabriel Burtănete ( CSA Steaua București).

Cal cu mânere: locul 1, Andreas Tobă (CSM Lugoj), locul 2, Tarcă Nicholas, (CS Steaua București), locul 3, Răzvan Marc, (CSM Bistrița).

Inele: locul 1, Emilian Neagu (CSM Bistrița), locul 2, Andreas Tobă (CSM Lugoj), locul 3, Răzvan Marc (CSM Bistrița).

Sărituri: locul 1, Marian Drăgulescu (CSA Steaua București), locul 2, Robert Burtănete (CSA Steaua București), locul 3, Gabriel Burtănete (CSA Steaua București).

Sol: locul 1, Emilian Neagu (CSM Reșița), locul 2, Andreas Tobă (CSM Lugoj), locul 3, Robert Pască (CSM Reșița).

La individual, Andreas Tobă, CSM Lugoj și Amalia Puflea, CSS Bârlad sunt campionii României, gimnaștii de la CSA Steaua au ocupat locul întâi în proba de echipe, iar gimnastele de la CS Farul Constanța, locul întâi pe echipe, la feminin.

În finalele pe aparate, la feminin, podiumul arată astfel:

Bârnă: locul 1, Maria Sorina Ceplinschi (CS Farul Constanța), locul 2, Valentina Miruna Botez (CSS Nr.1 Constanța), locul 3, Bianca Dorobanțu (CSA Steaua București).

Paralele: locul 1, Ana Maria Bărbosu (CSS Focșani), locul 2, Amalia Puflea (CSS Bârlad), locul 3, Amalia Ghigoartă (LPS Cetate Deva).

Sărituri: locul 1, Amalia Puflea (CSS Bârlad), locul 2, Sabrina Voinea Manecă (CS Farul Constanța), locul 3, Maria Sorina Ceplinschi (CS Farul Constanța).

Sol: locul 1, Amalia Puflea (CSS Bârlad), locul 2, Ana Maria Bărbosu (CSS Focșani), locul 3, Crina Elena Tudor (CSA Steaua București).

Sala Polivalentă a găzduit două competiții importante de gimnastică

La finalul acestei săptămâni a avut loc la Sala Polivalentă din Capitală, ediția 2021 a Campionatelor Naționale open și pe echipe, precum și prima ediție a concursului internațional RomGym Trophy. La competiție au fost înscriși peste 70 de gimnaști, seniori și juniori, 38 la masculin și 35 la feminin, din România, Suedia, Ungaria și Insulele Feroe. Din punct de vedere organizatoric, cele două concursuri s-au ridicat la standarde internaționale. Campionatul național open și al echipelor reprezentative de club este prima întrecere, după Campionatele Europene de la Cluj din 2017, organizată pe podium de Federația Română de Gimnastică.

Organizarea primei ediții a concursului internațional RomGym Trophy a dat posibilitatea unui schimb de experiență între delegațiile străine, iar sportivii români care au concurant în Campionatul Național au fost notați de arbitrii străini.

Noi criterii de selecție pentru sportivi

De asemenea, o dată cu aceste două competiții au apărut un set nou de criterii, atât pentru selecția la lot cât și pentru selecția în competițiile naționale. Astfel, mai este de făcut o verificare, în urma căreia și în baza punctajelor obținute de sportivi, se va afla componența loturilor naționale și sportivii care vor reprezenta România pe viitor la concursurile internaționale. În întrecerea masculină au concurat sportivi de la nouă cluburi din țară, precum și din Ungaria și Insulele Feroe, iar la feminin au concurat gimnaste din șapte cluburi din țară, iar din străinătate, din Suedia și Insulele Feroe.

Pentru seniori, concursul a reprezentat o prima etapă de selecție în vederea participării la Campionatul Mondial din Japonia, care va avea loc între 18 și 24 octombrie, competiție la care țara noastră a înscris două gimnaste și un gimnast.

Gimnaștii de la aerobic vin acasă cu 11 medalii de la Europeanul din Italia

Weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost unul plin și pentru sportivii de la gimnastică aerobică. Loturile de seniori și juniori au participat la Campionatul European din Italia, care a avut loc la Pesaro, de unde vin cu 11 medalii, 5 la seniori, (aur la grup, argint la echipe și trio, bronz la individual feminin și aerobic dance) și 6 la juniori, (aur la aerobic dance, argint la echipe, grup, trio și bronz la perechi și trio). Teodora Cucu este cea mai medaliată gimnastă de la Europeanul de Aerobic de la Pesaro. Teo a urcat pe podium în toate probele în care a concurat: aur la grup, împreună cu Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, David Gavrilovici și Mihai Alin Popa, argint la trio, împreună cu Daniel Țavoc și David Gavrilovici și bronz la individual, probă în care cele trei medaliate au fost departajate de 0,1 puncte. Considerată o gimnastă care inspiră generația viitoare, Teodora Cucu a primit trofeul Shooting Star de la Smart Scoring.

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Specialist român de la NASA: „Asteroizii pot lovi oricând Terra, iar sateliţii lui Elon Musk le îngreunează detectarea”
Specialist român de la NASA: „Asteroizii pot lovi oricând Terra, iar sateliţii lui Elon Musk le îngreunează detectarea”
„El Clasico”, cel mai mare meci al fotbalului mondial, pentru prima oară din 2007 fără Ronaldo şi fără Messi
„El Clasico”, cel mai mare meci al fotbalului mondial, pentru prima oară din 2007 fără Ronaldo şi fără Messi
Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland
Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland
5 mașini de care să FUGI
5 mașini de care să FUGI
Schimbarea orei aduce un pericol imens pentru oameni în plină pandemie. Dr. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă
Schimbarea orei aduce un pericol imens pentru oameni în plină pandemie. Dr. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă
„Nicu” și-a ucis cumnata însărcinată în nouă luni, apoi s-a înjunghiat în piept. „M-au chinuit. Mi-am pierdut...”
„Nicu” și-a ucis cumnata însărcinată în nouă luni, apoi s-a înjunghiat în piept. „M-au chinuit. Mi-am pierdut...”
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou
Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
E BOMBĂ SEXY, dar nu a terminat nici liceul! Marea prezentatoare din România care a dat-o în bară cu şcoala
E BOMBĂ SEXY, dar nu a terminat nici liceul! Marea prezentatoare din România care a dat-o în bară cu şcoala
NENOROCIREA CUMPLITĂ care zguduie întreaga lume. Nici România nu va scăpa. Situația pare scăpată de sub control
NENOROCIREA CUMPLITĂ care zguduie întreaga lume. Nici România nu va scăpa. Situația pare scăpată de sub control
Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic
Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a mai îmbătrânit. Cum arată la 70 de ani
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a mai îmbătrânit. Cum arată la 70 de ani
Filmul unei crime care a oripilat Anglia. Un român și-a ucis soția cu o foarfecă „pentru că nu a vrut ca ea să-și tunda părul”
Filmul unei crime care a oripilat Anglia. Un român și-a ucis soția cu o foarfecă „pentru că nu a vrut ca ea să-și tunda părul”
Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare
Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare
O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta
O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Viral pe internet. Bunicuţa de 94 de ani care traversează ca un cascador râul Mureş VIDEO
Viral pe internet. Bunicuţa de 94 de ani care traversează ca un cascador râul Mureş VIDEO
O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România
O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Cu cine a fost înșelată Anamaria Prodan la începutul relației cu Laurențiu Reghecampf: ”Făceam dragoste la subsol”
Cu cine a fost înșelată Anamaria Prodan la începutul relației cu Laurențiu Reghecampf: ”Făceam dragoste la subsol”
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Top 10 cele mai fiabile SUV-uri la mâna a doua pe care le poți cumpăra astăzi în România
Top 10 cele mai fiabile SUV-uri la mâna a doua pe care le poți cumpăra astăzi în România
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy