Oligarhul ucrainean Rinat Ahmetov a intervenit în cazul sportivului Vladislav Heraskevych, descalificat recent de la Jocurile Olimpice de iarnă, și i-a oferit prin fundația sa o sumă de peste 200.000 de dolari.
Valoarea este echivalentă cu premiul acordat în mod obișnuit de statul ucrainean pentru o medalie olimpică de aur.
Potrivit comunicatului emis de fundația lui Ahmetov, banii vor fi virați către organizația caritabilă a sportivului, cu scopul de a-i asigura resursele necesare pentru continuarea carierei.
„Lui Vladislav Heraskevych i s-a refuzat șansa de a lupta pentru victorie la Jocuri, dar se întoarce în Ucraina ca un adevărat învingător. Respectul și mândria pe care le-a câștigat sunt cea mai mare recompensă. Vreau să aibă energia și resursele necesare pentru a-și continua cariera sportivă și lupta pentru adevăr, libertate și memoria celor care și-au dat viața pentru Ucraina”, a transmis Ahmetov.
Heraskevych a fost descalificat după ce a refuzat să renunțe la casca personalizată pe care erau imprimate chipurile a peste 20 de sportivi și antrenori ucraineni decedați în războiul cu Rusia, conflict început la scurt timp după Jocurile Olimpice de la Beijing 2022. Comitetul Olimpic Internațional i-ar fi solicitat să folosească un echipament neutru, fără mesaje sau simboluri.
În vârstă de 27 de ani, Heraskevych este unul dintre cei mai cunoscuți sportivi ai Ucrainei. Fundația lui Ahmetov a precizat că sprijinul financiar are rolul de a-i permite să continue pregătirea, alături de antrenorii săi, și să reprezinte Ucraina la competițiile internaționale viitoare.
Rinat Ahmetov, proprietarul clubului Șahtior Donețk, este considerat cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere estimată la aproape 8 miliarde de dolari.
Sportivul s-a declarat dezamăgit de decizia comisiei de la JO de Iarnă de la Cortina. „CIO a interzis utilizarea căștii mele la sesiunile de antrenament și competiții oficiale. O decizie care pur și simplu îmi frânge inima. Sentimentul este că CIO îi trădează pe acei sportivi care au făcut parte din mișcarea olimpică, nepermițându-le să fie onorați pe arena sportivă unde acești sportivi nu vor mai putea păși niciodată.
În ciuda precedentelor din prezent și din trecut, când CIO a permis astfel de onoruri, de data aceasta a decis să stabilească reguli speciale pentru Ucraina. Pregătim o cerere oficială către CIO și vom lupta pentru dreptul de a concura purtând această cască”, a transmis Vladyslav Herskevych, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram.