Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, în pericol! Vezi aici de ce

Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, în pericol! Vezi aici de ce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șeful serviciilor speciale ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, a
declarat joi că mișcări extremiste pregătesc atentate pentru a
încerca să determine anularea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014,
de la Soci, în sudul Rusiei, în apropierea regiunii instabile
Caucaz.

„Amenințarea reală pe care o reprezenta al-Qaida a
determinat anularea (raliului) Dakar 2008, o premieră în istoria
prestigiosului raliu automobilistic”,
a explicat el,
potrivit agenției RIA Novosti, cu ocazia unei reuniuni cu omologii
săi din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI).

„De aceea, anumiți lideri de bande (armate) au spus clar
că vor să determine derularea unui scenariu similar înainte de
Jocurile de iarnă din 2014”,
a subliniat Bortnikov.

După 29 de ediții în Africa, din 1979 până în 2007, raliul Dakar
a fost anulat în 2008 din motive de securitate, în urma unor
amenințări din partea mișcării islamiste. Edițiile din 2009 și 2010
au fost organizate în Argentina și Chile.

Factor de risc pentru JO din Rusia, orașul Soci este situat în
apropierea Caucazului de Nord, regiune care este afectată de mai
mulți ani de o gherilă cu accente islamiste, responsabilă în
special de dublul atentat sinucigaș care a provocat moartea a 40 de
persoane la sfârșitul lui martie, la metroul din Moscova.

Organizațiile de apărare a drepturilor omului subliniază că
abuzurile comise de forțele ruse alimentează insurecția în această
regiune, în special arestările ilegale, răpirile și execuțiile
extrajudiciare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen