Jocurile Europene de la Baku | Ziua a 12-a. Baschet 3X3, calificări anunțate, dar contrastante: fetele au învins campioana europeană Rusia. Băieții, parcurs fără strălucire, cu un singur succes în grupe. Glință, singurul finalist al zilei: locul 7 la 100 m spate, la natație

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 24 Jun. 2015, 20:28 Actualizat: 24 Jun. 2015, 20:29 Alte Sporturi

România a încheiat ziua a 12-a a Jocurilor Europene de la Baku cu aceeași zestre de nouă medalii stabilită marți, după o serie nefastă de evoluții, imaginea de ansamblu fiind salvată doar de prestația echipei feminine de baschet 3×3. Mărginean, Haas, Șipoș și Ursu au început cu o victorie entuziasmantă în primul meci de miercuri, în fața Rusiei, eliminând ratările din jocul lor. Chiar dacă au pierdut șefia grupei la media de puncte, „tricolorele” au legat două evoluții bune, Înainte de startul meciurilor eliminatorii, care le aduce în față naționala Greciei.

Campionii europeni ai trei la treiului, de la masculin, își continuă și ei evoluția la Baku, grupele având doar rolul de a stabili pozițiile pe tablou, nu și primele echipe eliminate, dar jocul nu a fost convingător, nici măcar în singura victorie a zilei pentru tricolori, cu naționala Israelului. Ratările, din acțiune, dar mai ales de la punctul de aruncări libere, au tras în jos naționala lui Santana, Vlaicu, Popescu și Crăciun. Meciul din optimi, de joi, le aduce ca adversar Cehia, locul doi în Grupa D, în urma Azerbaidjanului, Rusia fiind potențial adversar în sferturi. Serbia celui mai bun jucător de baschet 3×3 din lume – Dusan Bulut, este pe partea cealaltă de tablou, potențial adversar doar în finală.

În probele individuale, înotătorul Robert Glință a fost singurul român prezent în finală: a terminat pe șapte la 100 de metri spate, după ce a întors al doilea la 50 m. Floretista Maria Boldor a ieșit la limită din grupe, a câștigat primul duel, dar a ratat startul în optimi, diferența de opt tușe din prima repriză pusă pe tabelă de rusoaica Ivanovic fiind imposibil de recuperat pentru stelistă. La natație, Gabriel Sonoc, la 100 m liber, Emilia-Maria Colți-Dumitrescu la 400 m liber, Bogdan Mihai Petre și Andrei Scarlat, la 1.500 m liber, au cedat încă din calificări.

 

UPDATE 19:30 Naționala feminină de baschet 3×3 va înfrunta Grecia, joi, în optimi, ocupanta locului 3 în Grupa A, cu o singură victorie, 13-8, în fața Olandei. Grecia a cedat în fața naționalei tării gazdă, dar și a Elveției.


Jumătatea superioară a tabloului eliminatoriu feminin


UPDATE 19:15 România a pierdut ultimul duel al Grupei D, cu Slovenia, 10-15. Cătălin Vlaicu a ținut de unul singur greul pe tabelă, cu șase puncte reușite, din totalul de zece, Santana reușind un singur coș de două puncte. Tricolorii au condus doar în primele două minute, cu 1-0 și apoi 2-1 și au terminat grupa pe 3. cu o singură victorie în fața modestei echipe a Israelului. Slovenia a venit la Baku fără cei mai buni jucători ai săi, niciunul dintre cei patru finaliști ai Europeanului de la București nefiind prezenți la Jocurile Europene, șapte jucători din această țară punctând mai bine în clasamentul mondial individual al baschetului 3 la 3, față de cel mai bun dintre cei patru sportivi din garnitura de start.


UPDATE 17:50 Rusia a învins Lituania în ultimul meci al Grupei D, în concursul feminin de baschet 3×3, scor 21-15. Astfel, trei echipe au încheiat grupa cu un bilanț de două victorii și o înfrângere, diferența fiind făcuta de media de puncte: Rusia s-a calificat pe tabloul eliminator de pe prima poziție, România de pe locul doi și nu se mai pot întâlni decât în finală, însă și Lituania și Israel se vor afla pe tabloul optimilor.


UPDATE 15:55 Două victorii pentru România în fața Israelului la baschet 3×3: naționala feminină a încheiat ultimul său meci al Grupei D cu 30 de secunde înainte de expirarea celor 10 minute regulamentare, scor 21-9. Mărginean a fost din nou principalul tun pentru tricolore, ca și în partida contra Rusiei, cu 10 puncte, în timp ce Andra Haas a secondat-o, cu 7 puncte. Anca Șipoș (3 puncte) și Sonia Ursu (1 punct) au completat totalul României, într-un meci controlat cap-coadă.

Cvartetul masculin a câștigat primul meci la Baku, 21-16, în fața Israelului, nu fără emoții. Santana, Vlaicu, Popescu și Crăciun s-au desprins în primele patru minute și jumătate, până la 11-6, apoi însă le-au permis adversarilor să revină amenințător, la 11-10, după ce ținta de la aruncări libere le-a pus probleme. Vlaicu a reușit recuperări inspirate sub panou, în timp ce Israelul, ținut un pas în spate, și-a arătat colții prin aruncări de două puncte. Campionii europeni au strâns rândurile, iar Bogdan Popescu a închis partida cu două transformări. Punctele României au fost aduse de Vlaicu (7 puncte), Popescu (7), Santana (5) și Crăciun (2), însă reușita aruncărilor libere este în continuare problematică (44%). Românii întâlnesc Slovenia în ultimul duel al grupei A.


UPDATE 15:35 Robert Glință a ocupat locul șapte în finala de la 100 de metri spate. După un start excelent de cursă și o primă lungime de bazin înotată în ritmul învingătorului, piteșteanul de 18 ani a întors al doilea la 50 metri, la 0,28 secunde în urma liderului. Finișul însă a fost slab și pe ultimii 15 metri Glință a căzut până pe locul 7, oprind cronometrul la 55,91, un timp mai slab decât acel 55,70 care l-a dus în finala de opt. Cursa a fost câștigată de britanicul Luke Greenbank, principalul favorit, în 54,76 secunde.


UPDATE 14:15 Maria Boldor (18 ani) s-a oprit în optimile de finală ale concursului individual de floretă. Ea a fost învinsă categoric de rusoaica  Anastasia Ivanova, cu 15-8. A 32-a floretistă a lumii în sezonul 2014/2015 a avut o primă repriză foarte productivă, adjudecată cu avantaj de opt tușe (9-1). Maria a dat o replică mai apăsată în repriza secundă, pe care a și câștigat-o, însă Ivanova, ajunsă la startul ultimelor trei minute cu o tușă lipsă până la 15, a finalizat rapid, încheind conturile cu reprezentanta noastră.

 


UPDATE 14:00 Prima victorie pentru echipa feminină de baschet 3×3, la Baku. Fetele au învins astăzi Rusia, cu 21-16. Campioanele europene din 2014 au dus în Azerbaidjan două dintre cele mai valoroase trei jucătoare, Cherepanova și Leshkovtseva, absentă din trio-ul de bază fiind doar Anastasia Loguneva. Gabriela Mărginean a adus 13 dintre punctele României, Anca Șipoș a contribuit cu șase puncte, iar Andra Haas și Sonia Ursu au adăugat câte un punct la total. Înainte de startul ultimelor două partide din Grupa D, România se află pe poziția secundă, în spatele Lituaniei, iar clasamentul final va fi decis de partidele România – Israel și Rusia – Lituania.


UPDATE 13:00 Ana Maria Boldor s-a calificat în optimile de finală, după ce a trecut de franțuzoaica Gaelle Gebet, cu 15-10. Pentru un loc în sferturi ea se va duela cu rusoaica Anastasia Ivanova.


UPDATE 12:00  Floretista Ana Maria Boldor a obținut două victorii în grupă și așteaptă rezultatele clasamentului preliminar. În cele din urmă, a urcat pe tabloul de 32.


Maria Boldor este suparata după evoluția din grupele preliminarii de la Baku. FOTO: FRScrimă

 


UPDATE 11:00 Bogdan Mihai Petre (18 ani) și Andrei Scarlat (17 ani) nu au reușit să treacă nici ei de calificări la 1.500 m liber. Astfel, Bogdan a obținut al doilea timp în serii 16:07,83, iar Scarlat locul 3 în seria a doua, cu timpul de 15:45,90.

Pentru finală, cel mai bun timp îl are austriacul Lukas Ambros, 15:31.44 iar ultimul timp cu care s-a urcat în finală a fost al germanului Henning Muehlleitner, cu 15:33.33.


UPDATE 10:30 Emilia Colți Dumitrescu a ratat și ea calficarea în finala competiției de 400 m liber, după ce a obținut al 42-lea timp, fiind cronometrată cu 4:36,87. Primele opt sportive au urcat în finală.


UPDATE 10:00 Gabriel Sonoc a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 m liber, la natație, după ce a obținut al 48 timp în calificări. El a fost cronometrat cu timpul de 52.36. În semifinale s-au calificat primii 16 înotători, după regula unul de țără.


Ziua a 12-a a Jocurilor Europene de la Baku aduce emoții în tabăra României în trei discipline: scrimă, înot și baschet 3×3. Dacă marți delegația tricoloră și-a îmbogățit spectaculos palmaresul, cu trei medalii – un aur, un argint și un bronz, toate aduse pe planșa de scrimă la spadă feminin și sabie masculin, miercuri șansele de a spori numărul de podiumuri sunt mai reduse.

Floretista Maria Boldor (18 ani) preia misiunea asaltului în Crystall Hall, într-o probă decapitată de performerele la zi ale acestei arme, primele nouă reprezentante ale Europei în clasamentul mondial de la floretă feminin alegând să nu facă deplasarea la Baku. Distribuită la început de concurs în Grupa C, sportiva legitimată la CSA Steaua, clasată pe poziția 122 în ierarhia mondială a sezonului 2014 / 2015, va înfrunta trei adversare mai bine clasate, în tentativa de a-și asigura un loc pe tabloul de 32. Cea mai redutabilă este Anne Sauer (24 ani), a 21-a floretistă a lumii, o rivală familiară însă Mariei, întrucât românca a învins-o chiar în acest an, la Campionatele Europene de la Montreux (Elveția), 5-0 în grupe. Natalia Sheppard (31 ani, locul 41 mondial) și franțuzoaica Julie Huin (28 ani, locul 82 în lume) sunt adversare experimentate, ca și marea necunoscută a grupei, israelianca de 34 de ani, Delila Hatuel, fostă floretistă de top 10, care va fi prezentă pe planșă, deși nu mai apare în clasamentul mondial din 2011. Teona Goglidze (Georgia, 18 ani, locul 201 în lume), completează grupa de șase sportive, ea fiind învinsă de Boldor în 2015, 5-3, la Campionatele Europene de juniori.

Ziua de miercuri este deschisă însă de înotători. Gabriel Sonoc (18 ani) ia startul în calificările probei de 100 m liber, iar Emilia-Maria Colți-Dumitrescu (15 ani) încearcă să obțină biletele pentru finala de la 400 m liber. Bogdan Mihai Petre (18 ani) și Andrei Scarlat (17 ani) intră în bazin tot în calificări, la 1.500 m liber, o probă care își dispută și finala tot miercuri. Punctul culminant al zilei este cu siguranță finala de la 100 m spate, programată de organizatori pentru 15:30, acolo unde România îl trimite, de pe locul opt, pe Robert Glință (55,70 în semifinală, la 1,05 secunde de cel mai bun timp scos de britanicul Luke Greenbank, 17 ani).

  • Competiția de înot de la Jocurile Europene este o întrecere exclusiv a juniorilor, potrivit protocolului semnat de organizatorii de la Baku cu forul internațional de natație: la masculin, este o competiție U18, iar la feminin, competiție U16.

Baschetul 3 la 3 programează mâine ultimele două meciuri din grupe pentru ambele naționale ale României. După un start cu înfrângere atât la feminin, cât și la masculin, în fața echipelor similare ale Lituaniei, ziua de miercuri impune victorii pe linie pentru terminarea grupei pe unul dintre primele două locuri, ceea ce ar aduce un adversar mai accesibil în optimi (se califică toate echipele în optimi și locul 1 va juca cu locul 4, și locul 2 cu locul 3 ). Angel Santana, Cătălin Vlaicu, Bogdan Popescu și Cristian Crăciun vor înfrunta după ora 15:35 naționala Israelului, outsidera grupei A, apoi, după 18:45, sunt programați să revină pe teren, pentru rejucarea finalei Campionatului European cu Slovenia, câștigată dramatic de tricolori, 18-16, după un meci nebun, cu un forcing incredibil în ultimele 90 de secunde. Slovenia a învins România, în ultimele secunde în grupa Campionatului European din septembrie 2014, o situație care nu trebuie să se repete la Baku, după evoluția cu multe ratări de la punctul de aruncări pentru Santana și Vlaicu împotriva Lituaniei, meciul fiind decis în prelungiri, 15-14 pentru nordici. Lituania este calificată, după ce a câștigat două meciuri marți, cu România și apoi Israel.

Misiunea tricolorelor este și mai grea: Anca Șipoș, Andra Haas, Gabriela Mărginean și Sonia Ursu vor întâlni miercuri, de la 13:30, în meciul doi din Grupa D Rusia, campioana europeană de la București și formația care le elimina în septembrie, în sferturi, pe tricolore, cu un destul de categoric 21-15. Rezultatul final al grupei va fi stabilit după duelul cu naționala Israelului, în jurul orei 15:10. Rusia a câștigat net duelul din prima zi cu naționala din Israel, 21-5.

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 24 Jun. 2015, 20:28 Actualizat: 24 Jun. 2015, 20:29 Alte Sporturi
Pe aceeași temă
Dezvăluire-ȘOC în showbiz! Vedeta s-a căsătorit VIRGINĂ la 27 de ani
Dezvăluire-ȘOC în showbiz! Vedeta s-a căsătorit VIRGINĂ la 27 de ani
VIDEO Unde dai, acolo crapă: geamurile noii maşini Tesla au fost sparte în timpul prezentării
VIDEO Unde dai, acolo crapă: geamurile noii maşini Tesla au fost sparte în timpul prezentării
Doliu URIAS! S-a STINS. Nu s-a mai putut face NIMIC pentru el...
Doliu URIAS! S-a STINS. Nu s-a mai putut face NIMIC pentru el...
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de supraveghere | VIDEO
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de ...
Mai tare decat TOT ce-a facut Tamas vreodata! Si-a mintit clubul ca e convocat la nationala si e de NEGASIT de 10 zile! Caz INCREDIBIL in fotbalul european
Mai tare decat TOT ce-a facut Tamas vreodata! Si-a mintit clubul ca e convocat la nationala si e de NEGASIT de 10 zile! Caz ...
Vestea BOMBĂ a zilei! Declarația unei amante aruncă în aer lumea mondenă!
Vestea BOMBĂ a zilei! Declarația unei amante aruncă în aer lumea mondenă!
Este CEL MAI LUXOS SUV german. Gigi Becali a pregătit deja avansul
Este CEL MAI LUXOS SUV german. Gigi Becali a pregătit deja avansul
VIDEO Momentul terifiant în care o femeie din Brazilia este împuşcată în mijlocul străzii. Care este motivul agresorului
VIDEO Momentul terifiant în care o femeie din Brazilia este împuşcată în mijlocul străzii. Care este motivul agresorului
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Cum se AJUNGE la orgasm. Nu ţine nici de mărime, nici de... VIDEO
Cum se AJUNGE la orgasm. Nu ţine nici de mărime, nici de... VIDEO
Avertismentul ÎNFIORĂTOR despre WhatsApp. Ce se întâmplă de fapt când ai aplicaţia instalată pe telefon
Avertismentul ÎNFIORĂTOR despre WhatsApp. Ce se întâmplă de fapt când ai aplicaţia instalată pe telefon
Mădălina Ghenea, lovită din plin. Un fotbalist italian face dezvăluiri despre româncă
Mădălina Ghenea, lovită din plin. Un fotbalist italian face dezvăluiri despre româncă
Dăncilă, umilită crunt! Cum a jignit-o Alexandru Cumpănașu: La gunoi cu prefăcuta
Dăncilă, umilită crunt! Cum a jignit-o Alexandru Cumpănașu: La gunoi cu prefăcuta
Anamaria Prodan, ATAC fără precedent la Gică Hagi. Nimeni nu a mai îndrăznit să spună ASTA despre Rege până acum
Anamaria Prodan, ATAC fără precedent la Gică Hagi. Nimeni nu a mai îndrăznit să spună ASTA despre Rege până acum
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Dezvaluire SOC despre Toni Iuruc! Cati bani are de fapt viitorul sot al lui Halep. EXCLUSIV
Dezvaluire SOC despre Toni Iuruc! Cati bani are de fapt viitorul sot al lui Halep. EXCLUSIV
Top 30 - Vedetele din România prinse făcând amor în public
Top 30 - Vedetele din România prinse făcând amor în public
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timişoara unde s-a făcut deratizare
Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timişoara unde s-a făcut deratizare
Cine va fi viitorul preşedinte al României. Carmen Harra face anunţul, după ce a prezis rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale
Cine va fi viitorul preşedinte al României. Carmen Harra face anunţul, după ce a prezis rezultatele primului tur al alegerilor ...
Carmen Brumă a ajuns la spital de urgență! Mircea Badea a fugit din emisiune la ea
Carmen Brumă a ajuns la spital de urgență! Mircea Badea a fugit din emisiune la ea
Bomba in showbiz! Au divortat oficial dupa 9 ani de mariaj. In urma cu doua luni, vedeta anunta ca este iar insarcinata. Pareau cel mai fericit cuplu
Bomba in showbiz! Au divortat oficial dupa 9 ani de mariaj. In urma cu doua luni, vedeta anunta ca este iar insarcinata. ...
A nascut! Fosta prezentatoare tv a devenit mamica pentru a treia oara. Si-a tinut sarcina ascunsa pana in ultimul moment
A nascut! Fosta prezentatoare tv a devenit mamica pentru a treia oara. Si-a tinut sarcina ascunsa pana in ultimul moment
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
FOTO. Loredana Groza nu se potoleşte! S-a fotografiat din nou în ipostaze care i-au aprins pe fani
FOTO. Loredana Groza nu se potoleşte! S-a fotografiat din nou în ipostaze care i-au aprins pe fani
FOTO! Popeye, bărbatul care și-a injectat ulei în brațe, a fost operat! Cum arată după ce au fost înlăturați mușchii mutanți!
FOTO! Popeye, bărbatul care și-a injectat ulei în brațe, a fost operat! Cum arată după ce au fost înlăturați mușchii ...
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Regina Angliei, Elisabeta a II-a și Prințul Philip sărbătoresc 72 de la căsătorie
Regina Angliei, Elisabeta a II-a și Prințul Philip sărbătoresc 72 de la căsătorie