Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă: „Nu îmi vine să cred că se întâmplă cu adevărat!”

Autor: Denis Șchiopu Publicat: 08 Aug. 2016, 10:46 Actualizat: 08 Aug. 2016, 11:39 JO 2016

Gimnasta Cătălina Ponor, care va împlini 29 de ani în timpul ediției din acest an a Jocurilor Olimpice de vară, și-a exprimat gândurile, marți dimineață, după calificarea în finala de la bârnă.

„M-am calificat în finala olimpică la bârnă, Dumnezeule, nu îmi vine să cred că se întâmplă cu adevărat! Am 29 de ani, am stat trei ani acasă, am revenit în gimnastică în aprilie 2015, după o operație la tendonul lui Ahile, care a necesitat cinci luni de recuperare, și iată-mă aici, în fața singurei șanse să obțin ceea ce îmi doresc”, a scris Cătălina Ponor, pe pagina sa de Instagram.

Ponor a avut un exercițiu foarte bun la bârnă și se află printre favorite la cucerirea unei medalii olimpice în finala acestei probe. Gimnasta din România a fost notată cu 14.900, unul dintre cele mai bune punctaje din concurs.

Cătălina Ponor, portdrapelul delegației României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, la sol. La ediția din acest an a ratat însă accederea în finala de la sol.

Mediafax

Autor: Denis Șchiopu Publicat: 08 Aug. 2016, 10:46 Actualizat: 08 Aug. 2016, 11:39 JO 2016
Cuplu bombă la Survivor! Au fost prinşi în pădure, în timp ce se...

Scrisoarea
unui tânăr către ÎPS Calinic: „Am căzut în păcat cu o fată”. Ce i-a răspuns ierarhul
Scrisoarea unui tânăr către ÎPS Calinic: „Am căzut în păcat cu o fată”. Ce i-a răspuns ierarhul
Cinci judeţe în zona „roşie”. Cazurile noi de COVID-19, în creştere

„Nu e de vanzare pentru nicio suma!” Atacantul care le TRANTESTE usa in nas FCSB-ului si Universitatii Craiova: „Ramane la noi!”
„Nu e de vanzare pentru nicio suma!” Atacantul care le TRANTESTE usa in nas FCSB-ului si Universitatii Craiova: „Ramane ...
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani

S-a aflat tot adevărul. Cu cine l-a înșelat Lidia Buble pe Răzvan Simion

AUR trage semnalul de alarmă la granița României: Ne vom lupta pentru ei

Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan

Ce arată autopsiile celor doi muncitori de la Onești, uciși de Gheorghe Moroșan! Modul cumplit în care au pierit cei doi bărbați!
Ce arată autopsiile celor doi muncitori de la Onești, uciși de Gheorghe Moroșan! Modul cumplit în care au pierit cei ...
Deși pentru ea e o problemă rușinoasă, această TÂNĂRĂ ajută mult la salvarea unei specii pe cale de dispariție

Jocul video care te ajută să ai performanțe de până la șapte ori mai bune în dormitor. Partenera îți va mulțumi!

DECLARAȚII EXCLUSIVE: Bianca s-a întors lângă Alex Bodi. Deja s-a mutat: 'Viața mea este perfectă'

Cine este, de fapt, judecătoarea blestemată de Elena Udrea?! Cum a făcut istorie în justiţie

Oraşul din România care lasă în urmă Cluj şi Bucureşti. Vin investiţii de miliarde de euro

Surse de fier – în ce alimente găsești acest mineral important pentru organism

Tupeu de șofer cu Dacia Logan. Pentru că nu a fost lăsat să intre în coloană a făcut un gest extrem

Priveau Su-57, cel mai nou avion de vânătoare rusesc, când s-a întâmplat ceva tulburător. Nimeni nu se aștepta la asta

VIDEO Bătaie pentru bani, într-o benzinărie din Arad. Una dintre bătăuşe, revenită curând din Anglia, trebuia să stea în carantină
VIDEO Bătaie pentru bani, într-o benzinărie din Arad. Una dintre bătăuşe, revenită curând din Anglia, trebuia să ...
BANCUL ZILEI – Spionată de soț în timp ce făcea sex cu un prieten

Concurentă „iUmor
Concurentă „iUmor", abuzată de medicul stomatolog: „M-a drogat, m-a pipăit în zonele intime, mi-a pus mâna pe sâni” ...
Cum a câștigat iubita lui Elon Musk 6 milioane de dolari în doar 20 de minute. Metoda e fabuloasă

Cum arăta Daniela Crudu fără operații! Nici ea nu se mai recunoaște

Accident cu 26 de victime la Suceava. A fost activat planul roşu de intervenţie. VIDEO cu momentul accidentului

FOTO. Nicoleta Luciu, senzuală ca pe vremea când poza în Playboy! Cum s-a fotografiat vedeta

FOTO. Anna Lesko, cu un decolteu până la buric! Și-a arătat din nou bustul generos

Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu micuțul?