Victorie mare pentru Rusia în deschiderea Campionatului European! Franța a visat frumos, dar acum este sub mare presiune

Autor: Marius Hutu Publicat: 30 Nov. 2018, 01:17 Actualizat: 30 Nov. 2018, 01:18 Handbal
Victorie mare pentru Rusia în deschiderea Campionatului European! Franța a visat frumos, dar acum este sub mare presiune

Meciul de debut de la Campionatul European de handbal feminin s-a încheiat cu o mare dezamăgire pentru naționala țării gazde, Franța. Trupa lui Olivier Krumbholz a pierdut în fața Rusiei, la Nancy, cu 26-23. Partida s-a desfășurat în cadrul Grupei B.

Trupa lui Trefilov a reușit să obțină două puncte importante, care ar putea conta decisiv chiar pentru calificarea în semifnale, grație unei apărări redutabile și unui atac superior Franței. Dmitrieva și Vyakhireva, absente de la Trofeul Carpați, au adus mai multă consistență în jocul Rusiei, iar victoria de la final a fost meritată. În ciuda unui succes foarte important, Evgeny Trefilov încă nu s-a entuziasmat. „Am câștigat doar două puncte. Turneul final se anunță destul de lung”, a susținut selecționerul rus.

Muntenegru și Slovenia sunt celelalte echipe din Grupa B, iar Franța pare condamnată în acest moment să câștige tot la Nancy, dar și în Main Round, pentru a pătrunde în semifinalele competiției.

Sursa foto: https://fra2018.ehf-euro.com

Autor: Marius Hutu Publicat: 30 Nov. 2018, 01:17 Actualizat: 30 Nov. 2018, 01:18 Handbal
Pe aceeași temă
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza oribilei crime
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza ...
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. Ce obiectiv a pus echipei sale
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. ...
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi am vrut s-o ocolim“
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi ...
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 de oameni din România
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 ...
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult prea bună''. Nebunia s-a tranformat într-o adevărată ORGIE
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult ...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
Rareș Bogdan are de dat explicații la Poliție! I s-a făcut plângere penală
Rareș Bogdan are de dat explicații la Poliție! I s-a făcut plângere penală
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Lovitura DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea! Soc la RAHOVA! Avocata lui a luat FOC
Lovitura DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea! Soc la RAHOVA! Avocata lui a luat FOC
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat nicio regulă
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat ...
Ce a pățit o tânără din Iași după ce i-a dat vecinului parola de la wi-fi: „Într-o zi, când m-am întors de la muncă, l-am găsit la ușă”
Ce a pățit o tânără din Iași după ce i-a dat vecinului parola de la wi-fi: „Într-o zi, când m-am întors de ...
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
Survivor România LIVE – Probe, Concurenti reality show-ul Kanal D în direct
Survivor România LIVE – Probe, Concurenti reality show-ul Kanal D în direct
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! I-au spart "lacătele" mentale printr-o manevră a detectivilor americani din anii '80
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! ...
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate