Surpriza lui Ambros Martin: „Am suferit trei operații ca să joc pentru România!”

Surpriza lui Ambros Martin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România întâlnește diseară, de la ora 22.00, la Campionatul European din Franța, campioana continentală en-titre Norvegia. În Franța, România a deplasat trei interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Anca Polocoșer. Ultima este nou-venită în gașca tricoloră. Polocoșer, 21 de ani, știe însă cu ce se mănâncă marea performană. Este medaliată cu bronz, la Campionatul Mondial de junioare din 2016, la fel ca și Dumanska, fosta sa colegă de liceu din Baia Mare. Suceveanca legitimată la Minaur este pusă pe fapte mare, la competiția din Franța.

” Vrem să luăm o medalie, ne dorim o medalie, doar că trebuie să luăm totul pas cu pas. Nu este o mare diferență între echipe, toate suntem periculoase, fiecare e cu stilul lui, oarecum. Putem face un meci grozav cu Norvegia, avem o apărare grozavă, avem un atac grozav, adică putem să ne batem cot la cot cu fiecare. Totul stă în unitatea grupului. Cât timp suntem unite, suntem fără limite. Asta cred. Trebuie să ne facem noi jocul. Cât timp ne facem noi jocul, adversarul n-ar avea ce să ne facă. În mare parte, contează ceea ce jucăm noi, nu ce joacă adversarul. Automat, dacă noi jucăm bine, adversarul n-are ce să facă”, a spus mezina lotului tricolor la EURO, Anca Polocoșer.

Anca a fost anunțată după Trofeul Carpați, unde România A a învins în finală România B, că va merge la turneul final. Saltul de la România B la prima reprezentativă a făcut-o fericită: „E grozav! Sincer, e un vis. Nu că nu credeam, credeam în el, dar nu credeam că o să-l împlinesc fix acum. A fost un vis: Hei, trezește-te, ești acolo unde ți-ai dorit! Nu știam cum să reacționez. Am emoții. Dar, e grozav. Îmi doresc ca toate fetele de la lotul B să simtă ceea ce simt eu în momentul de față”. m început să tremur. Efectiv, am început să tremur! Nu știam dacă să râd, să plâng. Am zis: Uau, Doamne, e grozav, sunt acolo unde mi-am dorit! De-abia aștept!”

Interul stânga a continuat: „Prima dată, l-am anunțat pe tatăl meu. Era în sală, căci a venit la Trofeul Carpați. I-am zis: Tata, mă duc în Franța. M-a luat în brațe. E frumos să împart asta cu oamenii, cu familia. Fetele de la lotul B sunt tare faine. Toate m-au încurajat, toate mi-au urat baftă. Aici, fetele m-au primit cu brațele deschise. Nu sunt răsfățata lotului. Toate am avut un început. M-am adaptat, dar vreau să mă adaptez mai mult, să nu se simtă mare diferența între ele și mine.

Unitatea poate fi un lucru care poate să aducă un aport foarte important la o medalieiâ. În mod normal, nu pot câștiga un Campionat o jucătoare, două jucătoare. Cât grupul este unit se pot face lucruri foarte mari. La tineret, când am luat medalia de bronz, un lucru care a dus la medalie a fost unitatea grupului. Cred în asta”.

Anca are și fantezii cu medalia: „Aș fi nedezlipită de medalie, dacă aș câștiga. Oriunde, la baie, în somn… Oriunde, cu mine!  Mă schimb, dar medalia rămâne acolo. Cred că așa o să fie! Sigur!”.

Mai puternică după trei operații la genunchi: „Lucrurile grele nu se dau oamenilor slabi”

După trei operații la genunchi, internaționala face mare performanță și este un exemplu de voință.  „Oricine poate trece peste orice atât timp cât are credință. Am avut credință, știam că o să mă fac bine, că o să fiu mai bună decât am fost. Nu am știut când, pentru că accidentările te pot face să stai 7-8 luni. Sau 5 luni, depinde de fiecare. Dar, credința m-a făcut să merg mai departe. Să zici: «Băi, eu vreau să ajung acolo, nimic nu mă poate opri». Nici măcar chestia asta (n.r.- accidentarea). E doar un șut în fund, atâta tot!”, spune, cu dezinvoltură, fata de la Minaur.

„Lucrurile grele nu se dau oamenilor slabi. Și, de ce nu? Am avut un vis, trebuie să mi-l împlinesc. Sunt oameni care nu au picioare, dar fac lucrurile să conteze. Eu de ce  n-aș face-o?”, afirmă sportiva.

„Când eram pe podium la junioare, acel moment a șters toată suferința, toată durerea, exact așa va fi participarea la acest Campionat. Îmi dă putere să merg mult mai departe, să-mi doresc și mai mult. Dacă m-aș fi lăsat doborâtă, acum nu mai eram aici”, încheie, convinsă, sportiva din lotul României.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup