Sub privirile a 2.200 de maramureșeni,** Vâlcea a bătut la Baia Mare, 30-23

Sub privirile a 2.200 de maramureșeni,** Vâlcea a bătut la Baia Mare, 30-23
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oriunde ar poposi finalista de anul acesta al Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea, interesul iubitorilor de handbal crește în mod evident în comparație, cu oricare dintre meciurile din Liga Națională de Handbal Feminin.

Ultimul periplu al campioanei s-a produs în nordul țării la Baia Mare după ce anterior în doar zile zile fetele lui Radu Voina disputaseră deja două meciuri ambele în deplasare, cu Universitatea Jolidon Cluj scor (29-27) respectiv cu H.C.Zalău (22-24).

Dacă în primele cinci minute ale partidei, ambele combatante reușeau să înscrie doar câte un gol, după alte cinci minute fără a se întrebuința serios, valcencele reușesc să se desprindă la 5-1, pentru ca mai apoi să ducă scorul la (8-3) min 15, (5-10) min 20,(5-12) min 25, iar la pauză să intre la cabine cu un avantaj de șapte goluri, scor după primul mitan (8-15).

Pentru a păstra o simetrie a reușitelor, elevele lui Radu Voina, care practic au jucat la un potential de doar 75 %, reușesc să înscrie tot 15 goluri, scorul din cea de-a doua repriză evoluand de la (11-17) min 35, (13-20) min 40, (15-23) min 45, (18-25) min 50, (21-28) min 55, în speță 23-30 scorul consemnat la final de partidă.

Deși practic nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei, handbalistele băimărence, extreme de timorate în prima jumătate de oră au reușit mai ales după minutul 40 să joace mult mai dezinvolt, doar pentru spectacolul handbalistic și public și mai puțin pentru a mai diminua din diferența de pe tabela de marcaj.

Băimărencele au un final de retur de-a dreptul halucinant

Pentru formația băimăreană finalul de campionat este unul de-a dreptul halucinant, Costică Buceschi și compania având până pe data de 12 mai de trecut alte cinci confruntări dificile, patru dintre adversare provenind din prima parte a clasamentului, cu șanse reale la o prezențe în Cupe Europene. Exceptând restanța din etapa a 15 de acasă cu actuala ocupantă a locului 3, Dunărea Brăila, H.C.M.Baia Mare va evolua miercuri 25 aprilie pe terenul formației Universitatea Jolidon Cluj (locul 2) în clasament, urmând ca sâmbătă să primească vizita echipei C.S.M.București (locul 7), pe 5 mai va juca în deplasare la Corona Brașov (poziția a 6), iar în ultima rundă a actualei ediții pe data de 12 mai să încheie stagiunea în fața propriilor suporteri într-un meci contra echipei C.S.M.Bacău (locul 12).

H.C.M.Baia Mare – Oltchim Râmnicu Vâlcea 23-30 (8-15)

Sala Polivalentă Lascăr Pană
Spectatori: 2.200
Arbitrii: Sorin Nica, Adrian Barbu (ambii Pitești)
Eliminări: Ioana Tamaș, Ioana Bondar / Daniela Băbeanu, Yeliz Ozel, Ekaterina Vetkova, Patricia Vizitiu, Valentina Ardean Elisei
H.C.M.Baia Mare: 1.Flavia Matei (13 intervenții), 20. Ioana Negria (2 goluri), 2.Aneta Pîrvuț, 11.Jenica Rudics (2 din 7 m), 18.Ioana Tamaș, 25.Cynthia Tomescu (2 goluri), 5.Ioana Bondar (2 goluri)
Rezerve: 21.Mădălina Pușcaș (6 intervenții), 13.Diana Puiu (5 goluri), 3.Andrada Maior Pașca (2 goluri), 9.Lavinia Dobromir (3 goluri), 14.Alexandra Ciunt (5 goluri/1 din 7 m), 19. Reka Tamaș, 30.Sorina Oșan
Antrenori: Costică Buceschi, Magdalena Kovacs
Oltchim Râmnicu Vâlcea: 59.Sanela Knezovic (11 intervenții), 3.Daniela Băbeanu (4 goluri/2 din 7 m), 7.Adriana Nechita (3 goluri), 15. Valentina Ardean Elisei (5 goluri), 18. Adina Fiera Meiroșu (3 goluri), 19.Ekaterina Vetkova (3 goluri), 79. Aurelia Brădeanu (1 gol)
Rezerve: 16.Luminița Dinu Huțupan, 1.Mihaela Smedescu, 21.Talida Tolnai, 5.Iulia Curea (4 goluri), 17.Ramona Farcău (3 goluri), 20. Oana Chirilă, 22. Oana Manea, 77.Yeliz Ozel (2 goluri), 88.Patricia Vizitiu (2 goluri)
Antrenor: Radu Voina


Articol scris de Alin Boțioc

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×