Rareș Fortuneanu a dat cărțile pe față! Cea mai mare problemă a handbalului românesc și cum se poate regenera un întreg sistem | EPISODUL 2

Redactor:
Marius Hutu
Rareș Fortuneanu a dat cărțile pe față! Cea mai mare problemă a handbalului românesc și cum se poate regenera un întreg sistem | EPISODUL 2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marea problemă a handbalului românesc în clipa de față este lipsa specialiștilor, a susținut Rareș Fortuneanu, antrenor secund la St. Raphael și coordonator al unuei Centru de formare din localitate, într-un interviu acordat pentru ProSport. Fostul internațional român a exemplicat în detaliu drumul de formare al unui specialist în Franța. Cu această ocazie, a vorbit și despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un club din prima ligă pentru a fi primi licența de participare.

După ce am aflat de la Rareș Fortuneanu câteva lucruri importante din organizarea handbalului francez la nivel de copii și juniori, în acest articol vom relata alte lucruri interesante, văzute din perspectiva unui român care activează de 14 ani fără întrerupere în Franța la același club (până în 2013 ca jucător). Una din temele de discuție a plecat de la înfrângerile suferite de România în fața statului Israel în ultimele 10 luni la nivelul naționalelor de tineret și juniori (în număr de patru!) Practic, națiunea pentru care lucrează și Alexandru Buligan a învins România pe unde a prins-o, în meci amical și turnee finale.

Formarea lui ca specialist a costat 14.000 de euro

„Pentru orice problemă trebuie făcut un diagnostic. Așa cum se întâmplă atunci când te duci la medic, la fel mi se pare și cu handbalul. Fiecare are dreptul să își dea cu părerea și să propună soluții, dar pentru mine cel mai important aspect în handbal, în afară de selecție, este formarea unui antrenor. Ori la acest capitol nu că este dezastru, ci suntem inexistenți”, este primul „verdict” dat de Rareș Fortuneanu. Fostul jucător de la Dinamo este ferm convins că România încă mai are specialiști bine pregătiți, sunt câțiva antrenori care mai merg la studii afară, care se informează, dar asta înseamnă mult prea puțin pentru un sistem sănătos: „Dacă ai specialiști bine pregătiți, se poate pune pe picioare și un sistem foarte bun. De la specialiști se poate regenera tot handbalul românesc. Eu sunt ferm convins că în România sunt oameni capabili care vor să formeze antrenori, dar în același timp trebuie aduși la Federație și ajutați să se formeze un organism pentru așa ceva. Mai ales că nu este nicio cheltuială, acest organism se autofinanțează. Antrenorii care vor să se formeze, cluburile lor sau chiar ei trebuie să plătească bani. Pentru mine, clubul St. Raphael a plătit aproximativ 14.000 de euro, pentru cursuri și deplasări. Dar și-au format un specialist care intervine în echipa lor, care formează și promovează jucători. Au format la club un specialist pe care îl exploatează. Bineînțeles, ești și plătit pentru asta. Toată lumea spune că nu avem arie de selecție, că nu avem infrastructiură. În primul trebuie să avem însă specialiști care să formeze jucători. Dacă ai 5 copii, iar din aceștia ai scos 2-3 este foarte bine. Dacă fiecare club face asta, o să vezi unde se află echipa națională peste câțiva ani”.

Rareș Fortuneanu a dezvăluit apoi și cum stă treaba cu formarea unui antrenor în Franța: „Înainte să mă apuc să fac cursul acesta de antrenori din Franța, nu eram convins că trebuie să-l fac. După ce am început, după primele două sesiuni am venit dezamăgit și am spus că ăștia nu mă învață nimic. Dar mai târziu am realizat cât de important a fost fiecare detaliu. Ca să obții jucători buni, trebuie să ai antrenori buni. Și ca să ai antrenori buni, aceștia trebuie formați pe două categorii: ramura tânără și ramura adultă. Jucătorii tineri au nevoie de formare, jucătorii tineri au nevoie să fie ghidați, au nevoie să învețe gesturile și biomecanica handbalului, au nevoie să fie puternici individual, au nevoie de preparatori fizici, au nevoie de tehnică individuală, au nevoie să învețe depășire, au nevoie să învețe șut de la șold, etc. Copiii, când îi aduci la handbal, sunt ca un om simplu, dezbrăcat, care are în mână doar o trusă. Iar tu când îi pui scule în ea, începe să se dezvolte, să se „îmbrace”. Bineînțeles, la început trebuie să pui fizic pe el, să fie apt să joace, să dai cardio, îl echipezi să fie puternic, andurant, să fie tehnic. Îi dai apoi viziune de joc, să fie capabil să ia deczii și abia apoi îi dai nivel de joc, apropiat de ce poate el. Pentru că dacă ai un jucător puternic la un nivel mai slab, el nu o să progreseze niciodată. Și la fel, dacă ai un jucător slab care evoluează la un nivel mai mare decât el, nu o să joace. De ce spun asta, pentru că ar trebui să se pună mai mare accent pe formarea antrenorilor. Un antrenor bun care știe și face diagnostic la copii”.

Exemplu concret, cum lucrează cu juniorii în Franța

Mai mult decât atât, Rareș Fortuneanu a venit cu exemplu concret, cum lucrează cu jucătorul francez la Centrul de Formare din St. Raphael și a dat exemplul unui pivot: „La început am discutat și i-am spus: >. Este un dialog între noi și copii. Ei trebuie să-și dea acceptul , ei trebuie să aibă o viziune despre cum vor să fie. Îi pui apoi la teste, le prezinți care-i potențialul unui jucător de prima ligă, apoi le arăți că nu poate să ajungă acolo față dacă nu fac anumite lucruri.

Cel mai important, pleci de la punctul A, ajungi la punctul Z, dar trebuie să treci prin B, C, D, peste tot. Le facem diagnosticul la început, fotografii la câte 2 luni și le dăm obiective pe termen scurt, termen mediu și temen lung, unde vrem să-i aducem. Dar trebuie să știm ce trebuie să facem până într-un anumit punct intermediar. Iar atunci când îi evaluăm, vedem unde a progresat, unde a stagnat și în funcție de acest lucru știm cum să mergem mai departe, unde mai trebuie lucrat la forță, tehnică. Peste 2 luni facem o nouă fotografie. Dacă au luat în forță, dar au scăzut puțin la tehnică, nu sunt probleme. Se simt mai sigur pe ei, apoi le dăm tehnică individuală și așa îi aducem până la final.

Lucrăm foarte mult individual. Programul pentru juniorii de la centrul de formare este următorul: luni – antrenament de forță și apoi altul de tehnică individuală; marți – antrenament de forță și apoi altul de tehnică individuală. De miercuri intrăm pe antrenamente colective. Într-o săptămână, facem cam 2-3 ședințe de pregătire specifice, 3 antrenamente colective, 3-4 antrenamente de forță și meciul. Suntem limitați de federație la 12 ore de lucru efectiv, dar de comun acord mai ajungem la 13-14 ore”.

Drumul de formare al unui specialist în Franța

Cu această ocazie, Rareș Fortuneanu a prezentat și drumul de formare al unui antrenor în Franța. Pentru a se „califica” în domeniu, fostul internațional a trebuit să urmeze câțiva ani buni de studiu. „Pentru formarea antrenorilor, sunt două filiere, una federală și alta de stat. Filiera federală pleacă de la animator, regional, interegional, expert. Ar dura cam 5 ani dacă pleci de la zero. Apoi, antrenorii sunt formați pentru două categorii, tânăr și adult, nu se lucrează la fel, sunt domenii distincte. Pentru categoria adult se lucrează pe exploatare, iar pentru categoria tânăr, pe formare. Dacă ai trecut prin toate etapele pentru expert, ai voie să antrenezi la oricare echipă din Franța, dar nu ai voie să primești bani, lucrezi benevol. Ca să poți să fii antrenor profesionist, trebuie să ai toate aceste nivele și să ai și o diplomă de stat. Iar ca să ai o diplomă de stat, trebuie să dai examen la Ministerul Sportului. Exact ce am făcut eu pentru o diplomă de stat, specialitatea handbal. Asta a durat cam 18 luni și am avut de făcut trei dosare. Un dosar de formare de cadre, cum formezi cadrele. Un dosar de performanță sportivă, acesta a fost și cel mai mare, de vreo 80 de pagini, și a constat în programare, antrenamente, echipă, construcție de echipă, tot, un fel de manager. Și încă un dosar despre club, cum pot să-l ajut să se dezvolte, pe buget, marketing, cum știu să vând produsele, antrenorii trebuie să știe tot. Încet-încet ne vom apropia de modelul anglo-saxon”, ne-a relatat Rareș Fortuneanu, care a avut nevoie de vreo 3 ani de studii pentru a obține diploma de stat, pentru că a plecat de la nivelul interegional. Iar cursurile pentru nivelul expert le-a făcut în același timp cu cele pentru diploma de stat.

CE A MAI SPUS RAREȘ FORTUNEANU

  • „Am mulți prieteni și de fiecare dată când vin în țară îmi spun:>. Este o lipsă de materiale în România. Sunt mulți jucători, foști jucători care au multe idei, iar toate acestea trebuie canalizate într-un sens”
  • „Trebuie să știi de la un antrenmament ce vrei să obții de la jucător, fără să le zici. Tu trebuie să faci în așa fel, și asta am învățat-o tot de la ei, încât să le dai o temă. Dar nu le dai mură-n gură, trebuie să-l lași pe jucător să descopere. Iar când o să le descopere calea, o să-și creeze niște automatisme și va avea impresia că el le-a obținut. Asta e tot secretul la formarea lor, să-i lași pe copii să se dezvolte, să-i acompaniezi, dar nu să le dai cu picătura în gură, pentru că ei nu mai fac niciun efort. Se gândesc, astfel: >. Dar nu le creezi așa nicio viziune de joc, o să devină roboți. Cei mari au deja tehnică individuală, ei trebuie doar puși în sisteme de joc, trebuie ajutați tactic din afara terenului”.
  • „Mi se pare foarte important ca Federația să creeze în interior un organism de formare cu specialiști. Examenele să fie examene, iar dacă nu ți-ai făcut dosarele ca la carte, nu le iei și nu ai dreptul să antrenezi. Dacă se merge pe ideea, că îl iei oricum, ne furăm singuri căciula, nu doar nouă, ci și a celor pe care trebuie să-i antrenăm”
  • „În Franța e foarte greu să obții licența, comparativ chiar și cu ce se întâmplă în țările nordice, unde se iau mai ușor diplomele. Trei oameni ghidează tot procesul de formare. Iar acești aduc la cursuri alți specialiști din țară și din afară. Două ore sunt de marketing, două ore vine Claude Onesta și ne vorbește despre naționala Franței, apoi urmează ore de contabilitate, de sociologie cu specialist de la Sorbonne, iar seara îl avem pe Didier Dinart, care ne arară principiile de apărare ale Franței, cum atacă, etc. A doua zi se începe cu Delattre (n.r. antrenor lot tineret), apoi vin și alți specialiști, programul este la fel de încărcat. Chiar dacă unele lucruri nu ți se par interesante, te forțează să te gândești doar la handbal. Sunt și discuții libere, îți dau practic de mâncare cu lingurița până te face să-ți meargă neuronii”.

„Nu o să vezi în Franța niciodată un sportiv care nu este plătit până la capăt”

Antrenor secund la echipa de primă ligă St. Raphael (formație la care activează și românii Mihai Popescu și Alexandru Șimicu), formație care vine imediat după trio-ul PSG, Montpellier, Nantes, Rareș Fortuneanu ne-a relatat și modul cum este organizat un club din prima ligă a Franței:

„Ca să participi în prima ligă, ai un buget minim de respectat. Acesta trebuie să fie de cel puțin 1,5-1,7 milioane de euro. Fără banii aceștia nu te primește. Toate cluburile, inclusiv PSG, Montpellier, după ce își depun bugetul, vine un organism și le controlează. Le ia bilanțul, le verifică conturile în bancă, se uită la masa salarială, deplasări, alte cheltuieli. Dacă au depășit cu o sumă considerabilă, adică 50.000-100.000 de euro, li se spune: aveți o săptămână să găsiți banii acești, faceți alt buget și veniți apoi din nou la cotrol. Altfel nu primesc licența. Toate cluburile din Franța sunt controlatre și dacă nu îndeplinesc această limită de buget, nu primesc dreptul să participe în prima ligă. De aceea, nu o să vezi în Franța niciodată un sportiv care nu este plătit până la capăt. Acolo când ai semnat un an de contract, poți să fii accidentat, tu un an îți iei banii. Ai contract de muncă, iar legile protejează lucrătorul.

Bugetul unui club este construit din bani de la autoritățile locale plus sponsori. La noi, jumătate vine de la Primărie plus Consiliul Departamental (n.r. Consiliul Județean în variante românească), iar apoi mai avem vreo 50 de sponsori privați. Noi suntem o comunitate de 35.000 de locuitori. Cu excepția PSG, toate cluburile sunt susținute și de autoritățile locale

O parte din buget vine și din drepturile TV. Fiecare club primește cam 200.000-300.000 de euro pe sezon. Noi am fost echipa cea mai televizată în ultimul sezon, 20 de apariții din 26. Banii se împart în funcție și de cum apari la televizor”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup