Oltchim, campioană pentru a șaptea oară consecutiv!** Vâlcencele au luat titlul cu două etape înainte de final

Oltchim, campioană pentru a șaptea oară consecutiv!** Vâlcencele au luat titlul cu două etape înainte de final
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au câștigat matematic cel de-al șaptelea titlu consecutiv de campioană a României, și al 19-lea în total, joi, pe teren propriu, după ce a învins formația Danubius Galați, scor 32-20 (18-9), într-un meci din etapa a XX-a a Ligii Naționale.

Cu victoria de joi, Oltchim a acumulat 34 de puncte, față de cele 28 ale echipei clasate pe locul secund, HCM Baia Mare, cu două etape înainte de finalul sezonului.

Mai mult, Oltchim mai are de jucat și restanța din etapa a XIX-a, cu vicecampioana „U” Jolidon Cluj, duminică, în deplasare.

Handbalistele de la Oltchim au câștigat al șaptelea titlu național consecutiv și al 19-lea în total din palmares, în fața propriilor suporteri. Chiar dacă parcursul în Liga Campionilor s-a încheiat în semifinale, jucătoarele lui Jakob Vestergaard s-au bucurat joi seară de câștigarea primului trofeu din actuala stagiune. Al doilea pe care îl pot cuceri este Cupa României, la finalul lunii mai.

Victoria de joi seară a avut și o altă semnificație, aceasta reprezentând și un cadou pentru Oana Manea, care a împlinit 28 de ani.

Tot joi, în etapa a XX-a s-au mai înregistrat rezultatele: CSM Ploiești – HCM Baia Mare 32-40 și Corona Brașov – HCM Roman 23-24. Miercuri, Dunărea Brăila a învins „U” Jolidon Cluj, cu 27-25, în timp ce ultima partidă a etapei se va juca duminică, între HC Zalău și SCM Craiova.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup