Lotul pentru Euro, aproape conturat! Jucătoarele convocate pentru Trofeul Carpați, la care au fost invitate puternicele selecționate ale Rusiei și Serbiei

Redactor:
Marius Hutu
Lotul pentru Euro, aproape conturat! Jucătoarele convocate pentru Trofeul Carpați, la care au fost invitate puternicele selecționate ale Rusiei și Serbiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

La o zi distanță după disputarea ultimului meci din etapa a 9-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CSM Galați – U Cluj 21-27, Federația Română de Handbal a anunțat componența loturilor A și B ale României pentru Trofeul Carpați, programat în 23-24 noiembrie, în Sala Polivalentă din Capitală. Poate cu una-două excepții, jucătoarele convocate la lotul A vor merge și la Campionatul European din Franța, care va debuta în 29 noiembrie.

  • România A va juca la Trofeul Carpați cu Rusia, iar România B va înfrunta Serbia. O zi mai târziu, câștigătoarele se vor întâlni în finala mare, iar învinsele în finala mică.
  • România face parte din Grupa D a Campionatului European, alături de Norvegia, Germania și Cehia.

Ambros Martin și staff-ul tehnic au convocat 34 de jucătoare pentru Trofeul Carpați, împărțite în două loturi, A și B.

România A

  • Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extreme stânga: Valentina Ardean Elisei (Gloria Bistrița), Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Gabriela Perianu (Siofok)
  • Centri: Eliza Buceschi (Corona Brașov), Cristina Laslo (Buducnost), Laura Pristăviță (Gloria Bistrița), Ana Maria Țicu (SCM Craiova)
  • Interi dreapta: Ana Maria Dragut (Kisvardai), Melinda Geiger (Siofok)
  • Extreme dreapta: Laura Chiper (Corona Brașov), Aneta Udriștioiu (CSM București)
  • Pivoți: Raluca Băcăoanu (SCM Rm. Vâlcea), Crina Pintea (Issy Paris), Daniela Rațiu (Gloria Bistrița)

România B

  • Portari: Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea), Paula Teodorescu (HC Zalău)
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bristrița), Ana Maria Popa (SCM Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Bianca Bazaliu (CSM București), Raluca Petruș (U Cluj), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare), Andreea Târșoagă (CSM Tg. Mureș)
  • Centri: Andreea Popa (Rapid București), Mădălina Zamfirescu (Debrecen)
  • Interi dreapta: Daria Bucur (Corona Brașov), Alina Ilie (Gloria Buzău), Ștefania Lazăr (CSM Slatina)
  • Extreme dreapta: Cristina Boian (U Cluj), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)
  • Pivoți: Mădălina Conache (CSM Galați), Lorena Ostase (CSM Slatina)

Marea absență este fără doar și poate Cristina Zamfir, interul stânga de la SCM Craiova. În aceste condiții, handbalista va rata foarte probabil și Campionatul European.

Cele două loturi se vor aduna începând cu 18 noiembrie, dar cel mai probabil vor fi în formulă completă abia din următoarea zi, având în vedere că mai multe handbaliiste vor fi implicate cu echipele de club, în meciurile din cupele europene.

  • Biletele pentru Trofeul Carpați se pot achiziționa din rețeaua Bilete.ro, de pe site-ul www.frh.ro/bilete sau de la casieria Bilete.ro (Calea Griviței nr. 143, București – în incinta Hotel Ibis Gara de Nord, program Luni – Joi orele 12:00-19:00 și Vineri între orele 12:00-16:00).

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…