Lotul convocat de Bogdan Burcea pentru prima acțiune oficială la naționala României. Față de echipa care a evoluat la Campionatul Mondial au apărut nouă jucătoare noi!

Redactor:
Marius Hutu
Lotul convocat de Bogdan Burcea pentru prima acțiune oficială la naționala României. Față de echipa care a evoluat la Campionatul Mondial au apărut nouă jucătoare noi!
  • Publicat:

Naționala feminină are un nou antrenor principal, este vorba despre Bogdan Burcea, iar în prima parte a săptămânii viitoare va avea o primă acțiune oficială sub conducerea acestuia. Selecționerul a reținut 20 de jucătoare pentru acțiunea din 19-22 ianuarie, programată în București, în frunte cu Cristina Neagu.

Față de lotul cu care România s-a prezentat la Campionatul Mondial, unde a terminat pe locul 12, de această dată au fost convocate nu mai puțin de nouă jucătoare noi. Cea mai importantă veste ar fi revenirea interului Ana Maria Savu la prima reprezentativă, după un an destul de complicat din punct de vedere al problemelor medicale. Jucătoarea a început sezonul la SCM Rm. Vâlcea, dar între timp a ajuns sub comanda lui Bogdan Burcea și la echipa de club, SCM Craiova.

Pe hârtie, lotul României pare destul de consistent. Lipsește însă Aneta Udriștioiu, care ar fi anunțat că intenționeză să se retragă de la echipa națională.

Echipa României pentru stagiul de la București:

Portari: Denisa Dedu (CSM București), Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Raluca Kelemen (HC Zalău)

Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM București), Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Alexandra Severin (HC Zalău)

Centri: Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Elena Dache (Dunărea Brăila), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița)

Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova)

Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare), Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Dana Abed-Kader (HC Zalău)

Cu această ocazie, România demarează practic pregătirele pentru turneul perolimpic de la Podgorica din 20-22 martie, unde va lupta cu Muntenegru, Norvegia și Kazakhstan pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen