Groenlanda a luat decizia așteptată de o țară întreagă: „Oportunitate unică”

Groenlanda a luat decizia așteptată de o țară întreagă: „Oportunitate unică”
Foto: Instagram jakob.larsen_rv_odense

Groenlanda a anunțat la începutul anului 2026 numirea lui Jakob Larsen (51 de ani) în funcția de selecționer al naționalei feminine de handbal. 

Fost internațional, cu 87 de selecții pentru reprezentativa masculină, Larsen revine astfel în structura echipei naționale, dar de data aceasta ca antrenor. 

Va conduce în paralel și formația HH Elite

Noul selecționer va conduce în paralel și formația HH Elite, iar obiectivul stabilit este calificarea la Campionatul Mondial, competiție la care Groenlanda a mai participat de două ori, fără a reuși să obțină vreo victorie. Antrenorul este implicat și în politică și își dorește să intre în Parlamentul danez.

„Ca fost jucător al echipei naționale timp de mulți ani, a venit momentul să contribui. Împreună vom atinge obiectivele de a califica din nou echipa națională a Groenlandei la Cupa Mondială (Groenlanda a participat la două ediții ale CM, fără să obțină vreo victorie). Aici m-am format ca handbalist, acum e timpul să dau ceva înapoi. Sunt recunoscător că HH Elite îmi oferă această oportunitate unică”, a declarat Jakob Larsen, potrivit tv2fyn.dk.

Vestea momentului în sportul românesc: se schimbă legea! Ce se întâmplă în handbal

Demersul inițiat de suporterii handbalului românesc a mers, dincolo de petiția publică, inclusiv spre Agenția Națională pentru Sport, Comisia pentru Tineret și Sport din cadrul Camerei Deputaților, Federația Română de Handbal, cea Europeană și cea Internațională, dar și PRO TV. Sursele noastre dezvăluie culisele primei reacții concrete care pregătește o mutare spectaculoasă!

Cu toate că Parlamentul e în vacanță până în prima parte a lunii februarie, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, Ciprian Paraschiv, și-a anunțat colaboratorii din AUR să pregătească de urgență un proiect de modificare a legii prin care situația care a indignat comunitatea handbalului românesc să se rezolve.

Sursele noastre detaliază că este posibilă o modificare mai amplă a Legii audiovizualului 504 / 2002, dar sunt explorate și alte pârghii legislative, pentru o soluție optimă. Care e scopul? Completarea listei „evenimentelor de importanță majoră” din anexa HG 47 / 2003 cu meciurile naționalelor de handbal ale României, feminin și masculin, la Europene și Mondiale și, eventual, includerea ei în text de lege.

Ce înseamnă asta? Meciurile respective vor deveni obligatoriu difuzate la tv de deținătorii drepturilor și, implicit, gratis pentru toată țara, ieșind din situația actuală unde sunt disponibile doar în online și doar contra cost, pentru cine deține cont în platforma VOYO!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania